Strategia Naţională a Ministerului Sănătăţii pe următorii şase ani ia în calcul dezvoltarea infrastructurii de sănătate la nivel naţional, regional şi local, un fapt deosebit de important. În momentul de faţă, multe dintre clădirile spitaliceşti sunt neadaptate la descoperirile din domeniu, la tehnologia actuală, implicit la cerinţele societăţii de astăzi. Atât personalul medical cât şi pacienţii, ca beneficiari direcţi, necesită un concept actual de spaţiu.
Strategia punctează un aspect important, şi anume integrarea circuitelor intraspitaliceşti. Acest fapt s-ar traduce în termeni de arhitectură în conceptualizarea integrată ab initio a spaţiului dedicat clădirilor de sănătate, posibil întradevăr doar la construirea de clădiri noi. Există însă un fond construit important care poate fi privit ca resursă. Gestionarea aspectului financiar şi a diferenţelor între ce înseamnă efectiv reabilitarea clădirilor existente şi construirea de clădiri noi trebuie atent cântărite pentru cazuri specifice de echipe interdisciplinare. La nivel de discuţie generală susţin construirea de spitale noi, moderne cel puţin în marile oraşe din România.
Din punctul de vedere al schemei funcţionale, spitalul reprezintă cel mai complex şi complicat program de arhitectură. Circuitele intraspitaliceşti, dimensiunile spaţiilor destinate exercitării actului medical sunt atent normate şi în permanenţă adaptate tehnologiei avansate.
OMUL trebuie să fie în atenţia conceperii acestor clădiri, în mod egal ca angajat al spitalului şi ca pacient.
În termeni arhitecturali, acest lucru implică un efort important de concepţie şi proiectare, şi anume îmbinarea a două aspecte: precizia aproape industrială a spaţiilor dedicate personalului şi a exercitării actului medical şi aspectul social, comunitar şi estetic mai ales pentru spaţiile comune (de prim contact al pacientului cu spitalul şi mai apoi cele în care îşi va consuma timpul pe parcursul spitalizării).
Rolul arhitectului în schimbarea imaginii spitalelor este deosebit de important. Spitalele trebuie să arate mai prietenoase, să conţină spaţii care să stimuleze socializarea atât între pacienţi (pentru că de foarte multe ori pe parcursul spitalizării se creează adevarate comunităţi) dar şi între pacienţi şi familie. Trebuie gândite atrium-uri, zone de relaxare, săli de activităţi pentru pacienţi.
Succesul unor astfel de propuneri poate fi garantat doar prin formarea de grupuri de lucru interdisciplinare atât pentru proiectarea de clădiri spitaliceşti noi cât şi pentru reabilitarea celor existente. Aceste grupuri ar trebui generate prin iniţiativa Ministerului Sănătăţii, prin realizarea de contacte cu universităţile, instituţiile de cercetare, cu profesioniştii în domeniu. Profesioniştii ar trebui selectaţi în funcţie de profilul fiecărei clinici. Din componenţa unor astfel de echipe nu ar trebui să lipsească următoarele profesii: arhitect, designer, medic, psiholog, sociolog, specialist în programe comunitare şi de activităţi, specialist în accesibilitate, inginer, tehnolog.
Rolul arhitectului în gestionarea unei astfel de echipă interdisciplinară este accentuat.
Asist. univ. dr. arh. Mihaela Zamfir
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” București
Facultatea de Arhitectură
Departamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură
