Interviu cu Andi Nodiț, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” din București
Așa cum observăm în spitalele românești, dar nu numai, în orice unitate medicală este nevoie de modernizare, de actualizarea/upgradarea serviciilor oferite pacientului și de multe altele. Un manager de spital de succes trebuie să ia în considerare nevoile unității, siguranța pacienților și realitățile fiscale ale funcționării unei organizații cu mai multe fațete. Care sunt soluțiile financiare ale unui manager pentru îmbunătățirea serviciilor și îngrijirilor oferite pacienților, dar și ce instrumente legislative ar necesita corecții pentru a sprijini activitatea spitalelor, ne-a explicat Andi Nodiț, managerul uneia dintre unitățile medicale de referință în neurochirurgie la nivel național.
Reforma unităților medicale trebuie să facă parte din schimbările aplicate întregului sistem, astfel încât pacienţii să primească îngrijirea corespunzătoare. Cum se poate realiza o reformă a spitalelor publice în România?
Este necesară o reformă bine gândită, în așa fel încât să se aibă în vedere și dezvoltarea serviciilor medicale de nivel maximal – să le ținem la un punct de convergență cu ceea ce înseamnă medicina de înaltă performanță în spitalele occidentale –, dar și a serviciilor generale oferite populației în spitalele județene sau municipale, care au un rol deosebit de important în ceea ce înseamnă economia sistemului de sănătate românesc.
Reforma în sănătate începe cu reforma fiecărei unități medicale în parte. În cadrul Spitalului „Bagdasar Arseni”, ce măsuri considerați că ar fi necesare pentru a se respecta și îmbunătăți criteriile necesare siguranței pacienților, atât în acest context pandemic, cât și în general?
Din păcate, dacă vorbim strict de contextul actual, sunt necesare în permanență acțiuni de îmbunătățire a condițiilor de la nivelul unității medicale. Deși am instalat, lângă spital, un cort cu sistem de încălzire, cu sistem de sonorizare prin care pacientul sau aparținătorul poate fi chemat la momentul potrivit în spital, și avem și sisteme de programare online, oamenii tot mai așteaptă în fața unității medicale. Putem discuta despre mentalități, dar este clar că sunt necesare măsuri complementare.
Dacă vorbim de un context normal, din momentul în care pacientul intră în spital până la momentul externării sunt nenumărate puncte în care pot fi identificate optimizări necesare. Pacientul are nevoie de comunicare, în primul rând, care ar trebui asigurată primar de medicul curant, la un nivel poate mai bun decât se întâmplă în prezent, dar și de întregul personal implicat în actul medical. Este necesară și o pregătire profesională mai bună a oamenilor și aici intervine discuția legată de bugete. Pentru pregătire profesională sau pentru pregătirea personală în vederea exercitării atribuțiilor personale este foarte complicat să găsești buget, mai ales în cazul unui spital mare ca „Bagdasar Arseni”. Evident, nu putem să nu vorbim și de suprasolicitarea extremă a personalului medical. Este oricum greu să gestionezi o relație cu un singur om, iar un medic sau un asistent medical trebuie să facă acest lucru, când este de gardă, cu 60 de pacienți internați pe secție. Trebuie să găsească pentru fiecare rezerva de empatie, de înțelegere în condițiile în care și cadrul medical, la rândul lui, este epuizat pentru că asta face în fiecare zi. Iar acum, în context pandemic, personalul este forțat de împrejurări să își depășească orice capacitate individuală și pragul de confort mental în fiecare minut în care se află la serviciu.
Ca manager al unei astfel de unități mari, cât de greu este să faci reformă atât din punct de vedere financiar, cât și al mentalităților existente?
Nu mi s-a părut greu să încerc să mobilizez enormul potențial al spitalului, în sensul dezvoltării, al modernizării și al restructurării, pentru că oamenii își doreau acest lucru. A trebuit doar să găsesc numitorul comun printre atâtea tipuri de personalități și caractere. Evident că prima dată a fost o reticență. Eu eram, cred, al treilea manager în ultimii doi ani. Nu există o dezvoltare în momentul în care schimbarea este atât de frecventă.
Schimbările demografice, bolile cronice care apar din ce în ce mai mult plus ce se va întâmpla după pandemie cu bolnavii care nu au mai fost monitorizați – toate acestea pun o presiune foarte mare pe personalul medical de toate gradele. Considerați că mecanismele de plată a personalului medical sunt echitabile?
Dacă vorbim de personal medical, consider că mecanismul de plată este echitabil. Însă, când vorbim de personalul tehnico-administrativ din spital, lucrurile nu mai stau deloc așa. Salarizarea acestei categorii de personal este un impediment major cu care ne confruntăm. Nu este absolut deloc rațional ca directorul meu financiar contabil să aibă salariul egal cu al unui medic rezident de anul II, fără contractul, eventual, de gărzi al acelui medic. Îmi este greu să cred că un tânăr absolvent de facultate își va dori să profeseze într-o direcție economică a unui spital public, în condițiile în care pleacă de la un salariu de 2.250 de lei și, până ajunge la un salariu mediu pe țară de 3.000 de lei, trebuie să treacă 3-5 ani din viața lui. Și sunt acei ani grei, de început, când toți ar dori să își ia o casă, să își întemeieze o familie. Aici trebuie, cu siguranță, regândit întregul sistem, pentru că, dacă vom continua așa, direcția este clară – la un moment dat, toate aceste servicii vor trebui externalizate și vor costa mult mai mult.
Este suficientă finanțarea actului medical?
Acesta este cel de-al doilea punct nevralgic, poate cel mai important. Noi, practic, cât producem ca „unitate de producție”, ca urmare a pacienților pe care îi tratăm, atât putem să cheltuim. Nu există nicio altă posibilitate pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătății. Nu putem suplimenta nici măcar norma de hrană, care este la nivelul minim – 12 lei/zi. Aici este marea problemă cu care ne confruntăm. Sumele obținute în baza contractului cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt stabilite pe baza unor formule a căror componentă esențială este ceea ce numim tariful pe caz ponderat (TCP). Acesta se stabilește prin ordin comun al președintelui CNAS și al ministrului sănătății, de obicei o dată pe an. Pentru Spitalul „Bagdasar Arseni”, în momentul în care am devenit manager, în martie 2019, tariful era stabilit la valoarea de 1.600 de lei, corespunzătoare anului 2013.
Din fericire, cu argumente clare, am reușit, în mai 2019, să creștem TCP la 1.840 de lei, dar de atunci a stagnat. Iar acum, în 2022, înregistrăm creșteri de la 40% la 400% pe tot ce înseamnă utilități, standardele de curățenie, salarii, etc.
În ultima perioadă se vorbește din ce în ce mai mult de pacient în centrul sistemului în tot procesul de realizare a politicilor de sănătate, a sistemelor de management. Cât de mult este, de fapt, luat pacientul în considerare?
Noi ținem foarte mult la aplicarea chestionarelor de satisfacție din partea pacienților. În grila pe care o folosim, satisfăcător înseamnă minimum 40%, iar foarte bun înseamnă 70%. Discutăm în fiecare lună aceste chestionare și căutăm pe cât este „bugetar posibil” să îndreptăm imediat nemulțumirile pe care le sesizăm de acolo.
Avem un grad de mulțumire absolut îmbucurător legat de modul de empatie și de discuție cu pacientul. Mai avem de îmbunătățit și, în acest sens, ar ajuta mult dacă aș putea aloca fonduri ca personalul să facă traininguri în care să învețe cum să gestioneze o relație cu o persoană nemulțumită. Am înregistrat creșteri ale satisfacției și pe condițiile hoteliere, pe serviciile de curățenie, dar îmbunătățim permanent.
Vorbeați mai devreme de tariful pe caz ponderat, care a rămas la nivelul din 2019. Când pacienții sesisează nevoia de îmbunătățire, care sunt soluțiile financiare ale unui manager?
Noi trebuie să contribuim lunar la fondul persoanelor cu dizabilități și, astfel, putem aloca anumite sume pentru a achiziționa produse pentru beneficiul spitalului de la ateliere protejate. Așa am rezolvat ultima situație – schimbarea pernelor de care s-au plâns pacienții și așa căutăm soluții și pentru alte aspecte care necesită îmbunătățire.
de Valentina Grigore
