![Screening-ul cancerului pulmonar, acoperit în SUA de programele Medicare și Medicaid](https://www.politicidesanatate.ro/wp-content/uploads/2015/02/lung_cancer_screening-300x203-250x169_c.jpg)
Programele guvernamentale de sănătate din Statele Unite ale Americii Medicare și Medicaid vor acoperi screening-ul cancerului pulmonar prin tomografii computerizate pentru toate persoanele la risc, au anunțat reprezentanții agenției guvernamentale Centers for Medicare & Medicaid Services (CSM). Măsura fusese anticipată încă de la sfârșitul anului trecut, după ce agenția guvernamentală și-a făcut publică intenția de a acoperi screening-ul cancerului pulmonar, în noiembrie 2014.
Concret, Medicare va plăti screening-ul pentru cancer pulmonar, prin realizarea anuală a unei tomografii computerizate. Vor putea beneficia de această măsură americanii cu vârste cuprinse între 55 și 77 de ani, care sunt fie fumători, fie s-au lăsat de fumat în ultimii 15 ani și care au consumat un pachet de țigări pe zi timp de 30 de ani. Persoanele cu risc de a dezvolta cancer pulmonar vor beneficia de serviciile de screening pe baza unei recomandări medicale. De asemenea, screening-ul va include și o ședință de consiliere cu privire la beneficiile și riscurile depistării cancerului pulmonar.
Noua politică a CMS stabilește și criteriile specifice de eligibilitate pentru medicii radiologi și centrele de imagistică și radiologie, precizând clar datele care vor trebui colectate în vederea screening-ului. Criteriile și cerințele respectă protocoalele naționale de screening în patologia respiratorie, recomandările strategiei naționale de prevenție, precum și ghidurile terapeutice realizate de asociațiile profesionale.
„Este pentru prima dată când Medicare acoperă screening-ul cancerului pulmonar. Este un pas important în strategia de prevenție a programului Medicare, având în vedere că această afecțiune este principala cauză de deces prin cancer din Statele Unite și al treilea cel mai frecvent tip de cancer”, a declarat dr. Patrick Conway, expert șef al departamentului pentru inovare și calitate din cadrul CMS.
La rândul său, președintele Asociației Americane de Pneumologie, Harold P. Wimmer, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că măsura “va salva numeroase vieți și va crește ratele de supraviețuire ale pacienților cu cancer pulmonar”.
Potrivit reprezentanților CMS, aproximativ patru milioane de americani îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru screening-ul anual al cancerului pulmonar.
Sursa: www.medscape.com
Mirabela Viașu