Pandemia declanșată de SARS-CoV-2 a arătat atât fragilitatea, cât și limitele sistemelor de sănătate la nivel global. Răspunsul sistemelor de sănătate la COVID-19 va rămâne o prioritate pentru o perioadă de unu-doi ani, timp în care sunt implementate măsuri de relaxare controlată corelate cu extinderea capacității de testare și tratament și cu găsirea unor vaccinuri sau terapii eficiente, explică dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Ultimele trei luni au adus multe schimbări în sistemul de sănătate. Care vor fi efectele pandemiei COVID-19 pe termen lung?
Direcții precum rolul prevenției în modernizarea serviciilor medicale și eficientizarea sistemului medical, implementarea de soluții inovative, digitale pentru facilitarea accesului la servicii medicale, susținerea programelor de screening, dar și soluții de finanțare (ca de ex. asigurări medicale) vor reprezenta priorități în domeniul sănătății.
Succesul sistemului de sănătate în era post-COVID va fi determinat de capacitatea de a se adapta la următoarea normalitate, de a face față unui set specific de provocări noi sau accentuate și de a capta noi oportunități. Identificăm o serie de schimbări- cheie în lanțul valoric al serviciilor de asistență medicală. Noi paradigme pentru infrastructură, distribuția geografică a furnizorilor de îngrijiri, telemedicina, îngrijirile la domiciliu, pregătirea lucrătorilor din domeniul sănătății, aprovizionarea și gestionarea inventarului echipamentelor de protecție, circuite optime pentru livrarea îngrijirilor, precum și modul în care acestea sunt rambursate vor fi critice în următoarea etapă.
Nu există nicio îndoială că COVID-19 va lăsa o amprentă semnificativă asupra modului în care sunt finanțate și furnizate serviciile de asistență medicală. Dar, cu mari provocări, vin și oportunități mari. Un rezultat pozitiv al crizei este extinderea imediată a utilizării instrumentelor digitale. Unitățile de îngrijiri ar putea continua să ofere această soluție ca o alternativă la pacienți pentru urmărire și în perioada post-COVID, reducând astfel stresul asupra infrastructurii existente. De asemenea, estimăm că utilizarea repetată a telemedicinii în perioada de criză va crea schimbări durabile în atitudinea pacienților și medicilor față de telemedicină, soluție care va ajuta la abordarea deficienței de forță de muncă clinică în criza actuală.
Aceste tehnologii vor face asistența medicală personalizată și mai accesibilă. Cu toate acestea, guvernele trebuie să joace un rol și în deblocarea potențialului acestor tehnologii. Trebuie să asigurăm sustenabilitatea finanțării digitalizării sistemului de sănătate. Există oportunități financiare la nivel european pentru nevoile de digitalizare, pe care este esențial să le valorificăm.
Care va fi noua reconfigurare a sănătății post-pandemie?
Pe măsură ce restricțiile încep să se ridice, este nevoie de un exercițiu de evaluare a calității răspunsului la criză, urmând să abordăm lacunele critice evidențiate pentru a crește pregătirea pentru următorele crize. Ca în cazul tuturor problemelor legate de rezultatele din domeniul sănătății, măsurarea a ceea ce se întâmplă în actuala criză este esențială pentru asigurarea pregătirii pentru viitor. O primă reacție este că sistemele de asistență medicală trebuie să fie mai bine pregătite și mai bine orientate pentru a face față situațiilor de urgență viitoare. Pe lângă consolidarea capacității spitalicești și la nivel de terapie intensivă, sunt necesare măsuri pentru îmbunătățirea îngrijirii comunitare. Discontinuitățile de echipamente individuale de protecție, ventilatoare și medicamente indică necesitatea îmbunătățirii gestionării și diversificării lanțului de aprovizionare. Ar trebui să acordăm atenție la nivelul nu doar al României, ci și european, pentru instituirea unui mecanism de finanțare rapidă a răspunsului care să eludeze canalele și procedurile obișnuite. De asemenea, întreruperea lanțurilor de aprovizionare de pe alte continente și creșterea cererii de produse, precum echipamentele de protecție personală, dispozitivele de monitorizare a pacienților, dar și de medicamente au arătat necesitatea consolidării sectorului de producție european și național. Este nevoie de intervenție concentrată pentru a putea diminua dependența de alte zone, iar această direcție se află la baza propunerii pentru o Strategie farmaceutică a Uniunii Europene.
În centrul oricărei discuții despre viitoarele sisteme de asistență medicală se află problemele competențelor, instruirii și educației. Criza indică necesitatea regândirii educației și formării. Puțini profesioniști din domeniul sănătății care tratează pacienți cu COVID-19 au avut vreo experiență de a face față unei boli pandemice noi, desigur necunoscute, care afectează un număr copleșitor de pacienți. O altă chestiune importantă presupune educația și comunicarea cu publicul larg, în timpul unei urgențe de sănătate.
În perspectiva unei alte crize majore de sănătate publică, supravegherea epidemiologică și de control al bolii transmisibile, precum și răspunsul la pandemii vor trebui consolidate, pentru a evita șocuri viitoare.
Conștientizarea măsurilor de igienă personală și publică a înregistrat o creștere grație apariției acestei pandemii. Aceste recomandări vor fi păstrate pe termen lung și vor fi internalizate ca obiceiuri, determinând o nouă cultură
a igienei.
Contribuția sectorului privat
În această perioadă, parteneriatele public-privat au funcționat extrem de bine, în beneficiul pacienților. Cum ar putea fi menținute și dezvoltate aceste parteneriate?
Combinarea capacităților și resurselor publice și private poate contribui la procesul de reformare a sistemului de sănătate și la creșterea calității actului medical. În ultima perioadă, afectată de pandemia de coronavirus, sectorul privat a contribuit substanțial la eforturile de control al răspândirii virusului și la întărirea capacității de asistență imediată pentru pacienții infectați. Vorbim, de exemplu, de donații de echipamente și de dispozitive medicale, construirea de spitale modulare, sprijin în diseminarea mesajelor de conștientizare a periculozității virusului. Este nevoie să reevaluăm distribuția riscurilor de proiect între parteneri, în funcție de capacitatea fiecărei părți de a evalua, controla și gestiona un anumit risc, pentru ca aceste modele de cooperare să fie menținute în sistemul de sănătate în domeniile în care aduc valoare adăugată.
Reformarea sistemului de sănătate
S-a vorbit în ultima perioadă de restructurarea instituțiilor publice, inclusiv a Ministerului Sănătății. Cum s-ar putea face o restructurare a instituțiilor din sănătate, astfel încât să nu se aducă prejudicii beneficiarilor finali – pacienții?
Guvernul are responsabilitatea administrării sistemului de sănătate, astfel încât să răspundă nevoilor și așteptărilor populației. Reformarea sistemului de sănătate are ca obiectiv eficientizarea actului de management întocmai în beneficiul cetățenilor. Criza COVID a arătat deficiențe de gestiune ale unităților spitalicești, dar și la nivelul direcțiilor de sănătate publică, care trebuie corectate pentru a putea face față unor noi crize.
Un exemplu negativ al unui astfel de scenariu a avut loc la Spitalul Județean Suceava. Nefericita serie de evenimente care s-a desfășurat la Suceava demonstrează rolul crucial al managementului spitalicesc în timpul unei crize de sănătate publice. Mai mult, arată necesitatea de a elabora protocoale pentru a evita o potențială tragedie. Disfuncționalități de management au fost înregistrate și la nivelul unor direcții de sănătate publică. Aceste constatări fac esențială intervenția în reformarea sistemului, pentru a fi mai bine pregătiți într-o situație de criză viitoare.
Periodic, ne confruntăm cu dispariții de medicamente de pe piață, iar pacienții și industria dau vina pe politica de stabilire a prețului. Cum ar putea fi modificată legislația, astfel încât să se evite asemenea situații?
Într-adevăr, criza COVID-19 a accentuat anumite discontinuități în aprovizionarea cu medicamente. Problema dispariției medicamentelor de pe piața din România este una care trenează de câțiva ani. Există multiple cauze, sunt, de fapt, o combinație de factori care variază de la dependența de piețele externe pentru aprovizionarea cu substanțe active, discontinuități în lanțul de aprovizionare, până la lipsa unor stimulente pentru investiții la nivel local și reglementări ale prețurilor. Inițiativele pe termen scurt vizează, în general, măsuri reactive, care însă nu pot avea decât caracter temporar. Este nevoie de soluții pe termen lung, proactive, care să rezolve în mod real disfuncționalitățile observate în asigurarea pacienților cu medicamentele necesare. Există un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Sănătății care are misiunea de a defini noi soluții legislative pentru a preîntâmpina în mod sustenabil astfel de sincope în aprovizionare.
Aș menționa, în complementaritate, că este nevoie ca sistemul să fie proactiv în recunoașterea unei penurii. Lucrăm și la eficientizarea unui instrument de monitorizare și alertare cu privire la posibile discontinuități, însă și registrele de boli sunt la fel de necesare.
de Valentina Grigore
