
Interviu cu Florian Bodog, senator, secretar al Comisiei pentru sănătate publică
Profesor universitar și decan al Facultății de Medicină din Oradea, chirurg plastician, are două doctorate, în medicină și economie. Este membru PSD Bihor din 1990 și, din punct de vedere administrativ, a fost manager de spital, director general la Direcția de Sănătate Publică și Control din Ministerul Sănătății și secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Cum percepeți schimbările și evoluția reformei de Sănătate în România?
Sistemul de Sănătate actual este într-o continuă evoluție și așa trebuie să fie, un sistem de sănătate care stagnează nu aduce nimic nou pentru pacienți sau profesioniștii din sistem. Practic, spunem că suntem într-o veșnică reformă, așa trebuie să fie un sistem, dinamic, să se transforme.
Ar trebui să fie totuși o reformă coerentă. Din ce se vede, din exterior, a fost o reformă fracturată, incoerentă.
Problema este că neexistând continuitate politică, continuitatea unei strategii asumate de toți factorii politici, reforma pare la prima vedere că este fracturată.
Chiar browniană…
Browniană, dacă vreți să-i spuneți așa, însă, practic, liniile principale se păstrează, sunt linii care au fost începute într-o altă guvernare, politic și administrativ, sunt linii mai puțin importante care au fost abandonate, lansându-se altele noi, prioritare. Și vă dau un exemplu: în timpul ministrului Nicolăescu programul de fertilizare in vitro a fost oprit, nu s-a finalizat, după care, începând din luna aceasta, să se reia. A fost început în timpul guvernării PD, dar este o inițiativă bună, și nu spun asta doar pentru faptul că eu am o inițiativă legislativă pe legea fertilizării in vitro, pe legea reproducerii asistate medical, ci datorită faptului că din punctul de vedere al dezvoltării demografice asistăm la o stagnare, dacă nu la un regres al populației, și, atunci, dacă nu intervenim, nu dispunem măsurile pe care orice stat responsabil ar trebui să le ia, iar situația nu se va rezolva. Este o abordare salutară, o strategie foarte bună din punct de vedere social.
Este salutar că se implementează măsuri de creștere a natalității, dar ce se întâmplă cu asistența medicală pediatrică? Indicatorii de morbiditate și mortalitate la copiii din România sunt cei mai gravi din Europa, traducând asistența medicală și programele sociale deficitare.
Când a fost sistată asistența medicală stomatologică pentru copii și vârstnici, eu am fost cel care a protestat vehement, atrăgându-mi la acel moment oprobriul Ministerului Sănătății și pe cel al ministrului Nicolăescu, însă în următoarele șase luni s-a reintrodus această măsură a asistenței la copii.
Trebuie să fie o prioritate asistența medicală la copii, pentru că ei reprezintă viitorul națiunii, viitoarea generație. În ceea ce privește competențele, sunt de acord cu Dvs. că nu a fost cea mai bună soluție ca medicii de familie să preia asistența medicală pediatrică, însă, în același timp, putem vorbi și despre tendința în cazul celorlalte state, unde se întâmplă același lucru. Este important că acești medici de familie, de altfel mulți foarte pregătiți, să știe când li se oprește competența. Să îi trimită la serviciile de pediatrie care, la acest moment, sunt foarte bine concepute.
În ceea ce privește inițiativele legislative pentru reoganizarea asistenței medicale pediatrice, există, din ceea ce știu eu, două impedimente majore: unul este că în UE pentru a fi medic pediatru există o anumită curriculă, pe care trebuie să o respectăm și noi, și sunt zone în care noi ne-am luat obligații mai mari chiar decât limita maximă a UE, și nu înțeleg de ce, pe de altă parte nu există un studiu de impact privind reintroducerea facultăților de pediatrie. Nu știu dacă un medic de familie pediatru ar avea suficienți pacienți care să justifice existența acestei specializări.
Guvernul actual și ministrul Bănicioiu au punctat măsuri importante în susținerea reformei Sănătății. Care considerați că au fost cele mai importante și ce considerați că ar trebui să se facă prioritar, în viitorul apropiat?
Orice sincopă survenită într-un program național de sănătate poate duce la adevărate cataclisme în starea de sănătate a pacienților. În al doilea rând, aplecarea către asistența mamei și copilului: s-a creat un departament special, important din punct de vedere medical și social.
Continuarea programelor, resuscitarea unor programe de sănătate întrerupte, este un lucru important. Programul de radioterapie va începe anul următor și va aduce beneficii atât serviciilor nou-dotate cu aparatură modernă, cât și celor deja existente. Pentru pregătirea specialiștilor care vor lucra în aceste servicii sunt programe în derulare.
Au fost redeschise unități sanitare în zonele puțin accesibile sau unde adresabilitatea era mare.
În privința planurilor…
Trebuie aduse la același nivel spitalele județene din țară, pentru a asigura pacienților accesul la servicii și condiții de tratament similare, indiferent de zonă. Există discrepanțe mari acum între spitalele județene.
Este important să repopulăm spitalele cu medici și asistenți, pentru a opri migrarea medicilor. Există unele măsuri luate, alocarea bursei pentru rezidenții de medicină, care le dublează veniturile, condiții speciale pentru medicii care lucrează în rural. Dar sunt diferențe mari de salarizare, de condiții, de respect, față de țările Europei Occidentale. La nivel de țară, există concursuri la care nu se prezintă nimeni. Toți vor să lucreze în afară, în Capitală sau în reședințele de județ.
Cât timp am fost secretar de stat, am fost în diverse comisii și am constatat, de exemplu, că în sudul țării importăm medici din Bulgaria și din Republica Moldova.
Există deficiențe în asigurarea asistenței medicale la nivel rural…
Eu cred că, cel puțin pentru medicii de familie, ar trebui introdus un stagiu în dispensarul rural, pentru că acolo se face medicină, te confrunți cu situații multiple, trebuie să iei decizii și cred că în perioada finală ar trebui să se treacă prin dispensarele rurale, ar sensibiliza medicul de familie.
Și autoritățile locale ar trebui să se implice, ca în Occident…
Există primării care s-au implicat, acesta este avantajul descentralizării, pentru că a permis primăriilor să se implice. Însă sunt și multe care nu au făcut nimic. Sondajele arată că marea majoritate a electorilor își manifestă interesul pentru asistența medicală. Și mie mi se pare oarecum ciudat faptul că există primari care nu au înțeles acest lucru.
Din acest motiv, pentru dezvoltarea medicinii rurale trebuie să existe o strategie națională.
Accesul la servicii medicale implică și tratament eficient…
Modificarea listei de medicamente gratuite și compensate este tot un punct pozitiv al guvernării actuale, practic, nu e doar scriptic. În spatele fiecărei modificări de listă stau niște bani, o finanțare. În momentul în care modifici lista și adaugi molecule noi, care sunt inovative în marea majoritate, și nu au echivalent generic, cresc foarte mult costurile. Este motivul pentru care toate guvernele de până acum nu au avut această îndrăzneală să introducă noile molecule, iar eu cred că este un punct pozitiv. Dar nu toată lumea va fi mulțumită, firmele de medicamente cu produse competitoare sau care vor avea medicamente mai importante pentru sănătate vor fi nemulțumite dacă nu vor prinde un loc pe lista de compensate. Pe de altă parte, nemulțumite pot fi asociațiile de pacienți care consideră un medicament important pentru membrii lor. Practic, această listă de compensate se face după o analiză realizată de un compartiment nou creat de minister. Au folosit experiențele altor țări similare României, dar trebuie să fie un proces în evoluție. Departamentul va fi complet funcțional când va avea suficienți specialiști pregătiți, nu numai 2-3. Trebuie să revizuim această listă de medicamente de fiecare dată când este nevoie, unele medicamente inovative salvează vieți și asta contează.
Inițiative legislative de sănătate?
Pregătim o inițiativă legislativă pe medicină școlară, împreună cu dl prof. Popa și cu colegii de la Ministerul Educației; de asemenea, există o inițiativă legislativă legată de asigurările de sănătate, însă pentru acest lucru mai avem mult de lucru, din cauza problemelor legate de buget. Avem discuții privind organizarea asistenței medicale primare și pediatrice și privind modificările la Legea 95, dar cred că din punct de vedere politic va exista o schimbare a legii în totalitate și voi fi unul dintre autori.
Ar trebui creată o strategie pe sănătate care să fie asumată de toate forțele politice, pentru a nu mai exista ruperi în evoluție. Problemele majore ar trebui acceptate de toată lumea.
Din punctul de vedere al Ministerului Sănătății, asigurarea finanțării programelor de sănătate a fost cel mai important lucru, nu au existat sincope majore în derularea programelor de sănătate.