Interviu cu Raul Pătrașcu, consilier de stat pe probleme de sănătate la Cancelaria Prim-ministrului
Aveți studii de licență la Yale University în chimie, ați lucrat pe Wall Street la un fond de investiții, iar acum sunteți consilier pe Sănătate al prim-ministrului și student la medicină, în România, în anul al IV-lea. Cum s-au legat toate aceste lucruri?
Am o licență în chimie și cu concentrare în medicina preclinică. Am făcut cercetare în domeniul medicinei, mai precis spre genetica oncologică. Am lucrat la spitale precum „Johns Hopkins”, cel mai cunoscut pentru cercetare în domeniul cancerului, premiat la nivel mondial. Am și publicat alături de o echipă de acolo în domeniul cancerului pancreatic, un cancer extrem de grav, care dă simptome în stadiile târzii, când deja apar metastazele, și am lucrat pe partea de dezvoltare de modele de cancer care ne vor permite identificarea în stadii mult mai precoce ale procesului canceros. Am mai făcut cercetare în domeniul cancerului de sân și de prostată, atât pentru licența mea, cât și separat. Un an după, am lucrat pe Wall Street, la un fond destul de mare de investiții, de 6 miliarde de dolari, care, printre altele, avea investiții în medicină. Acolo m-am ocupat mai mult de partea managementului riscurilor investițiilor.
Îmi mergea foarte bine, eram apreciat și salariul era foarte mare, însă nu am vrut să renunț la medicină. A intervenit și un factor personal și am decis să mă întorc acasă, unde mi-am continuat studiile.
Deci ați luat-o de la capăt?
Am luat-o de la capăt, dar având deja licența de la Yale și faptul că am trecut deja prin anumite materii mi-a oferit un alt fel de statut din partea profesorilor. Am reușit, deci, în același timp să mai lucrez puțin pe lângă, ca să pot să ajut pe acasă, să pot să mă întrețin etc. Și am lucrat în acest timp, în Timișoara, la început ca voluntar și apoi pe proiecte în centrul de medicină genomică, la lansarea căruia am și ajutat puțin. Am lucrat apoi la proiectele de cercetare pe care le-am câștigat în ultimii doi ani. Am reușit să ducem la Timișoara în jur de șase-șapte milioane de euro pentru cercetarea genetică.
E un act de curaj, fiindcă în România se vorbește despre lipsa fondurilor în cercetare.
Nu e neapărat lipsa fondurilor, cât lipsa de predictibilitate și de personal pe proiecte, la nivel administrativ. Cu un proiect bun câștigi fonduri, dar se întârzie foarte mult procesul de aplicare și de revizuire a proiectelor, se acordă târziu banii sau, dacă e un proiect multianual, poate se decide că anul viitor nu mai sunt bani și scade nivelul cu 50% față de cât ai câștigat. Lipsa asta de predictibilitate face foarte greu de desfășurat un proiect de cercetare serios. Cercetarea noastră a fost salvată de fonduri europene. Nu știu dacă știți, dar s-a dat 0,3% din PIB pentru cercetare anul trecut. A fost în creștere de la 0,27%.
Care sunt marile diferențe între noi și americani și ce putem face să schimbăm lucrurile în bine?
Cred că la noi curricula este de vină, din cauză că este învechită. Lucrăm deseori și cu materiale didactice învechite, cărți care nu au fost adaptate din anii ’80-’90.
Trebuie să lucrăm în principal la o organizare a rezidențiatului, dincolo de educația medicală. Acum este un examen-grilă pentru care studenții stau și memorează 3-4 luni și care nu arată absolut nimic din ceea ce au învățat ei clinic, practic, pe parcursul celor șase ani. În SUA, de exemplu, examenul de rezidențiat conține și componenta practică de cazuri clinice, în care se observă acea gândire medicală corectă, pe care un medic trebuie să o poată parcurge în analiza unui caz clinic.
O altă preocupare, trecând acum la partea medicală, este focusul pe infecții. Mă refer aici la mai multe paliere. Unul dintre ele este curățenia. Pentru dezinsecție și sterilizarea din spitale erau niște standarde extrem de vechi, așa că am venit cu norme tehnice moderne, la pachet cu norme de autocontrol. Standardele după care se făceau aceste teste de sanitație erau învechite. Era un ordin din ‘82 care nu mai fusese schimbat și pe care l-am adaptat, și pe acela, cu experți microbiologi, cu infecționiști, epidemiologi, astfel încât testele să dea rezultate cât mai fidele realității.
Mai mult, pentru a ne asigura că spitalele raportează corect ratele de infecții, se lucrează la contractele de management. Vom transforma penalizarea într-un stimulent, astfel încât ei să fie încurajați să raporteze în mod corect rata de infecție. Fiecare manager va fi obligat să raporteze pe site-ul spitalului rata de infecții și consumul de antibiotice.
De asemenea, în fiecare spital vor fi obligatoriu un medic epidemiolog și un infecționist. O parte a planului care este la minister constă și în stimularea specializării de epidemiologie. În acest moment, această specializare este ultima aleasă, pentru că nu este nici plătită bine, nici atractivă și nici nu se lucrează direct cu pacientul.
Sunt foarte multe planuri, idei foarte bune, însă mandatele sunt foarte scurte, ceea ce face ca o mare parte dintre ele să rămână în aer. Cum vedeți situația din Statele Unite, la fel de repede se schimbă conducerea din ministere?
Nu, nici vorbă de așa ceva. În SUA, democrația este prezentă de 240 de ani, în schimb, la noi are doar 26 de ani. Din păcate, aceasta este realitatea. Noi, în țară, avem parte de o democrație foarte tânără, în curs de maturizare și, din această cauză, avem momente de instabilitate, de miniștri care, deși poate sunt bine intenționați, nu comunică la fel de bine și de aceea se creează presiune publică. Acesta este al doilea pilon al unei democrații bine maturizate: informarea populației, nu doar maturizarea clasei politice, ci și maturizarea societății, în sensul că noi avem parte de o societate care este doar fragmentat informată.
Spuneați că este nevoie și de spitale noi. Cu ce bani?
În parteneriate public-privat. Nicio țară din lume nu poate să-și permită să facă spitale noi doar din bani publici, fie că sunt SUA, Franța, fie că e Marea Britanie. Acum vom face două, pilot, la „C.C. Iliescu” și la „Marie Curie”. Practic, partenerul privat primește concesiunea terenului de la stat, în schimbul acestuia asigură construcția spitalului și managementul tehnic și operațional, iar partea de îngrijiri medicale rămâne la stat, deci nu se schimbă cu nimic, nu se privatizează cu nimic, partenerul tehnic face managementul spitalului.
Turcia, de exemplu, are acum un program de 6 miliarde de euro prin care își construiește 60 de spitale prin parteneriat public-privat. Turcii, în ultimii ani, și-au refăcut aproape tot sistemul medical prin reforme susținute, tocmai datorită faptului că au avut parte de o perioadă de stabilitate politică mai mare și și-au asumat ca prioritate Sănătatea. Au crescut enorm salariile medicilor, au crescut enorm standardul de calitate, au scăzut rata infecțiilor nosocomiale etc.
Noi stăm foarte prost. Dacă ne uităm în ultimii 26 de ani, la nivel de standarde de calitate în Sănătate nu am progresat. Ba mai mult, pe unele zone am regresat, cum este în mortalitatea infantilă ridicată, unde suntem pe un loc fruntaș… rușinos în UE.
Care sunt cele mai importante schimbări la care se lucrează în acest moment pentru sistemul de sănătate?
Se lucrează la procesul de selecție și de numire al managerilor. Ne axăm acum și pe medicamente, cum putem face ca oamenii să poată avea acces la cele mai bune medicamente, la prețuri pe care și le pot permite. La sfârșitul anului 2009, piața de medicamente nu era reglementată aproape deloc, medicamentele erau foarte scumpe și oamenii nu apucau să-și cumpere. Apoi, în perioada 2009-2014 am avut niște schimbări bruște în partea cealaltă — piața de medicamente este foarte, foarte reglementată, nu mai avem costuri ridicate, dar au început să dispară unele medicamente de pe piață pentru că nu mai este fezabil pentru companii să le vândă.
Dacă noi avem un preț mult mai scăzut față de celelalte țări din Europa, ceea ce ar trebui să avem și sunt de acord să avem, pentru că nivelul de trai este diferit, are loc ceea ce se numește exportul paralel de medicamente: îl iau de aici la preț mic și îl duc în alte țări. Deci noi scădem prețul, dar medicamentele iar nu mai ajung la pacienți.
Prioritatea este să găsim un echilibru, cu costuri mici, care să reflecte standardul de viață, dar care să nu permită dispariția medicamentelor de pe piață sau exporturile paralele.
Ce vreți să faceți după ce terminați această a doua facultate?
Voi practica medicina. Încă nu m-am hotărât ce specializare voi alege. Inițial, voiam pe chirurgie pediatrică, dar, cine știe, poate mă răzgândesc până în anul al VI-lea. Nu aș vrea nici să mă îndepărtez prea mult de cercetare. Depinde și de cum iese doctoratul, dacă iese un proiect foarte bun, așa cum plănuiesc pe partea de cercetare, aș vrea să continui. Deși masteratul pe care îl termin este în fizică aplicată în medicină, oarecum o continuare a pasiunii mele pentru științele cantitative, dovadă fiind și licența în chimie, doctoratul va fi o continuare a competențelor dobândite până acum, și anume științe medicale, genetică oncologică.
V-ați gândit să plecați din nou?
Da, recunosc că mi-a trecut prin cap, dar nu primează acest lucru. Dimpotrivă, eu m-am întors aici și în scopul de a încerca să schimb ceva. Dacă în decursul acestor ani în care voi fi aici nu reușesc să schimb nimic, nu cred că voi rămâne. Nu din considerente materiale, ci pentru că nu pot să ajung într-un spital în care să-mi vină pacienți și să fiu nevoit să le spun că nu am medicamente și nici echipamente cu care să îi tratez și că trebuie să își cumpere. Nu pot să fac acest lucru, dar am acceptat acest mandat dificil într-o perioadă cu foarte multe crize tocmai pentru a încerca să profit, ca să zic așa, să pot face împreună cu echipa de la Guvern ceva bun pentru sistemul de sănătate. Peste tot în lume schimbările cele mai bune au venit pe fond de criză, deoarece atunci există și voința politică și populară de a schimba ceva. Trebuie să ne dăm seama, la nivel de clasă politică și societate, că sănătatea e o investiție și nu un cost. Nu putem avea o țară dezvoltată și civilizată fară oameni sănătoși, fără pacienți și medici tratați cu respect sau fără îngrijiri la standarde ridicate în toate spitalele.
Roxana Maticiuc
