Politici de Sanatate

Sănătatea femeii din România trebuie îmbunătățită!

20 aprilie
13:38 2015
Sănătatea femeii din România trebuie îmbunătățită!

Femeia are nevoie de o abordare medicală multidisciplinară.

Trebuie intensificate eforturile pentru îmbunătățirea prevenției diferitelor afecțiuni specifice femeilor, iar administrarea unui tratament personalizat trebuie să devină o prioritate.

Acestea sunt câteva dintre concluziile specialiștilor prezenți la cea de-a doua ediție a Conferinței “Sănătatea Femeii – de la pubertate la menopauză”, organizată de Revista Politici de Sănătate pe 3 martie 2015, la Palatul Parlamentului.

În deschiderea evenimentului au vorbit despre importanța îmbunătățirii sănătății femeii din România: dr. Ion Luchian, președintele Comisiei pentru sănătate publică din Senatul României, dr. Nelu Tătaru, membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, dr. Alin Țucmeanu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, dr. Vasile Ciurchea, președintele CNAS, prof. univ. dr. Doina Anca Pleșca, decanul Facultății de Medicină Generală a UMF ”Carol Davila”, și Kaya Aylward, deputy economic section chief, Ambasada SUA.

România – fruntașă la mortalitatea prin cancer de col uterin în UE

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană (UE) la mortalitatea prin cancerul de col uterin. Avem o rată a mortalității de 17 decese la 100.000 de locuitori, în timp ce media europeană este de 5-6 decese la 100.000 de locuitori. În plus, avem 34 de cazuri de cancer de col uterin la 100.000 de locuitori, ceea ce înseamnă o incidență dublă față de media europeană – 17 cazuri la 100.000 de locuitori. Astfel, specialiștii fac apel la creșterea prevenției primare (vaccinare) și secundare (screening).

Din păcate, Programul naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, demarat în 2012, înregistrează o serie de vulnerabilități, date de instabilitatea legislativă, implicarea inadecvată a medicilor de familie și alocarea unui buget de la un an la altul.

„De la începerea programului au fost testate 471.000 de femei. Anul trecut, au fost alocați suficienți bani și ar fi putut fi efectuate la nivel național 300.000-350.000 de teste, însă au fost efectuate numai 139.000”, a explicat dr. Carmen Ungurean, coordonatorul Programului naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, șeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie de la Spitalul Universitar de Urgență Elias, a declarat că numărul mare de femei care mor din cauza cancerului de col uterin este consecința lipsei unui program de screening în anii 2009, 2010, 2011: “Nu trebuie să uităm și că, din păcate, testul Babeș-Papanicolau nu depistează toate cancerele de col uterin. Datele noi arată că foarte puține cazuri sunt depistate prin acest test”.

La rândul său, dr. Arjola Xhaja, MVZ citologie și biologie moleculară, Cytomol Frankfurt am Main, Germania, a precizat că în Europa incidența și mortalitatea prin cancer de col uterin au scăzut considerabil după introducerea screeningului prin citologie și testare Babeș-Papanicolau: “Acest test este cel mai bun pe care l-am avut în ultimii 80 de ani și a adus rezultate nemaipomenite în controlul cazurilor de cancer de col uterin. Cu toate acestea, de la momentul introducerii, testul Babeș-Papnicolau nu a suferit nicio îmbunătățire, fapt pentru care are niște limitări când vine vorba de screening”.

De asemenea, conf. univ. dr. Monica Cîrstoiu, de la Spitalul Universitar de Urgență București, a explicat limitele citologiei în prevenția cancerului de col uterin: “Citologia are o sensibilitate scăzută comparativ cu testul HPV, o acuratețe scăzută și identifică femeile care au deja leziuni și nu pe cele cu risc de a dezvolta cancer de col uterin în următorii ani. Astfel, un rezultat negativ nu exclude riscul de cancer”.

8.000 de noi cazuri de cancer mamar în fiecare an, în România

România nu stă deloc bine nici la capitolul cancer mamar, anual înregistrându-se 8.000 de astfel de noi cazuri. Mai grav este că peste 60% din acestea sunt depistate în stadiile III și IV, ceea ce înseamnă peste 5.000 de persoane diagnosticate tardiv. “Una din opt femei este expusă pericolului de a face cancer de sân, iar riscul acesta crește pe măsură ce femeile înaintează în vârstă. Foarte important este că nouă din zece femei pot supraviețui acestei maladii doar datorită prevenției precoce. Iată de ce este esențial ca femeile să se prezinte la controalele medicale de rutină”, a declarat dr. Maria Alexandrescu, șefa Departamentului de Radiologie și Imagistică Medicală de la Spitalul Monza din București.

De aceeași părere este și șeful Secției Chirurgie Generală II a Spitalului Militar Central din București, dr. Remus-Iulian Nica. Pe lângă importanța stabilirii diagnosticului precoce, specialistul a punctat și rolul esențial al instituirii timpurii a tratamentului chirurgical: “Personal, atunci când a fost cazul de chirurgie radicală, pe lângă ablația sânului, am făcut și ablația completă a ganglionilor axilari. Deși este o intervenție minuțioasă, care durează foarte multe ore, este cea mai sigură metodă terapeutică pentru pacientă”.
Prezent la conferință, dr. Dan Corneliu Jinga, de la Spitalul Universitar de Urgență București, a punctat importanța profilaxiei și tratamentul evenimentelor osoase la pacientele cu diagnostic de cancer mamar: “70% din metastazele unui cancer mamar sunt osoase, cu durere, cu fracturi și cu probleme în special legate de calitatea vieții. Din acest motiv, patologia osoasă în oncologia sânului este extrem de importantă”.

124 de românce au beneficiat de Programul de protezare mamară început în aprilie 2014, a precizat dr. Oana Costan, directorul Direcției Programe Curative a CNAS: „Anul acesta au rămas în stoc proteze în valoare de peste un milion de lei. Pentru primul trimestru al anului 2015 s-au mai acordat 605.000 lei, astfel încât bugetul pe care acum îl au pentru acest program este mai mare decât pentru programul de anul trecut. Noi am prevăzut un număr de 800 de paciente”.

O altă problemă de sănătate specifică femeilor dezbătută în cadrul Conferinței a fost fibromul uterin, una dintre cauzele infertilității la femei. Boala afectează una din trei femei aflate la vârstă fertilă, iar cel mai eficient tratament îl reprezintă histerectomia. “Trebuie să existe dovezi clare acestei indicații terapeutice. Din păcate, se poate observa că există un exces de indicații chirurgicale când vine vorba de tratamentul fibromului uterin”, a avertizat dr. Zorela Adriana Sgarbură, medic primar obstetrică-ginecologie la Clinica Ego Metacs din București.

Dr. Mioara Matei, de la Spitalul CF 2 din București, a oferit speranță femeilor afectate de cancer care doresc să devină mame, vorbind despre posibilitatea recoltării ovulelor înainte de inițierea tratamentului cu citostatice.

Discuțiile din cadrul celei de-a doua Conferințe Sănătatea Femeii au vizat și preocuparea tot mai ridicată a femeilor pentru chirurgia estetică. Cum femeile sunt mari consumatoare de servicii de chirurgie estetică, prof. asoc. dr. Dana Jianu, copreședinte al Societății Internaționale de Medicină și Chirurgie Regenerativă, și șef lucr. dr. Cristian-Radu Jecan, de la UMF “Carol Davila” din București, au făcut apel la o chirurgie plastică responsabilă, decentă și fără exagerări, bazată pe conceptul “less is more”. Totodată, conf. dr. farm. Andreea Arsene, din cadrul Facultății de Farmacie a UMF ”Carol Davila”, a atras atenția asupra necesității consumului responsabil de medicamente și suplimente alimentare.

De asemenea, dr. Victor Gabriel Clătici, de la Spitalul Universitar de Urgență Elias, a făcut apel la o mai bună îngrijire a pielii, având în vedere că zahărul și expunerea excesivă la soare accelerează procesul de îmbătrânire a pielii.

Cum bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în rândul femeilor de orice vârstă, fiind răspunzătoare la nivel european de 43% din numărul total de decese, șeful Departamentului Promovarea Sănătății de la Institutul Național de Sănătate Publică, prof. dr. Radu Negoescu, a reiterat importanța prevenției cardiovasculare.

Legat de tema contracepției și a planificării familiale, dr. Borbala Koo, directorul executiv al Societății de Educație Contraceptivă și Sexuală, a menționat că aceasta nu mai este o prioritate a guvernanților din 2009, fapt pentru care încă nu avem o strategie în domeniul contracepției.

Cea de-a doua ediție a Conferinței Sănătatea Femeii a reunit 200 de participanți și de specialiști din domeniul sanitar: cadre medicale, autorități, lideri de opinie, cercetători în domeniu, studenți și mass-media. Revista Politici de Sănătate le mulțumește tuturor pentru sprijinul și implicarea activă în dezbaterile moderate cu dibăcie de Daniela Palade Teodorescu – redactor-șef Revista Avantaje, Beatrice Cioba, senior jurnalist TVR, dr. Maria Dragotă, șef secție Viața Medicală, dr. Călin Boeru, medic primar obstetrică-ginecologie, prof. univ. dr. Radu Negoescu, dr. Victor Clătici și prof. univ. dr. Adriana Sarah Nica, șef departament recuperare medicală, UMF ”Carol Davila”.

Mulțumim partenerilor: Neolife Medical Center, Diamedix, Gedeon Richter, Spitalul Monza, Doppel Herz, Catena, Conseco.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: