
Utilizarea din ce în ce mai frecventă a eHealth a deschis o nouă eră a îngrijirii oncologice centrate pe pacient, care depășește modelul tradițional de îngrijire pentru evaluări și intervenții în timp real, dinamice și asistate de tehnologie. Dezbaterea eHealth în oncologie: o nouă lume a îngrijirii pacienților bolnavi de cancer organizată, pe 24 noiembrie 2022, la Palatul Parlamentului, de revista Politici de Sănătate și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) în cadrul proiectului „Împreună Învingem Cancerul” (cancer-plan.ro), a abordat potențialul eHealth de a îmbunătăți furnizarea de îngrijiri oncologice, luând în calcul provocările și oportunitățile legate de accesibilitatea, scalabilitatea și implementarea tehnologiilor digitale, precum și viitoarele direcții de cercetare.
Dezbaterea, moderată de dr. Ștefan Busnatu, prodecan Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, a oferit celor prezenți la întâlnire, dar și celor care au urmărit evenimentul online, o imagine de ansamblu a importanței și impactului sănătății digitale în oncologie, grație prezentărilor susținute de speakerii invitați: MEP Cristian Bușoi, președinte Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), Parlamentul European; Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării; Ioan Sabin Sărmaș, președinte Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Camera Deputaților; Nicoleta Pauliuc, președinte Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Senat; Dragoș- Cristian Vlad, președinte Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR); Cezar Irimia, președinte Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC); dr. Elisabeth Iuliana Brumă, director Direcția Reglementări și Norme de Contractare, CNAS; conf. dr. Michael Schenker, președinte Comisia de Oncologie, Ministerul Sănătății; dr. Ioana Bianchi, director Relații Externe, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM); dr. Carmen Ungurean, coordonator prevenție și screening pentru cancer, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP); dr. Delia Nicoară, Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță”, Cluj- Napoca.
Mesaje-cheie
„Împreună învingem cancerul”
Proiectul „Împreună învingem cancerul” și-a propus colectarea, analiza și prioritizarea unor opinii avizate de la profesioniștii care lucrează în oncologie, hemato-oncologie și arii conexe, într-o manieră comprehensivă, și concretizarea acestora într-un document sintetic de recomandări pentru implementarea Planului Național de Combatere a Cancerului, document care a fost lansat pe 25 ianuarie 2022.
de Bogdan Guță
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate