Interviu cu dr. Nelu Tătaru, președinte Comisia pentru sănătate și familie, Camera Deputaților
În ultimii ani, problematica tratamentului și managementului pacientului oncologic a fost o prioritate la nivel politic. „Faptul că România este prima țară din Uniunea Europeană care a transpus în plan național, într-o formă incipientă, dispozițiile documentului european privind combaterea cancerului arată determinarea noastră de a da un suflu nou sistemului de sănătate românesc și de a îmbunătăți calitatea vieții celor aflați în suferință”, afirmă dr. Nelu Tătaru.
Ce putem face pentru ca eforturile de realizare a planului împotriva cancerului să nu fie în zadar?
Elaborarea Planului Național pentru Combaterea Cancerului reprezintă o reușită pentru România și un motiv de bucurie pentru mine și colegii din grupul de lucru alături de care am finalizat un proiect atât de complex, într-un timp relativ scurt.
Înainte de a fi un motiv de bucurie, planul a reprezentat o necesitate pentru țara noastră, deoarece era nevoie de un suport scriptic care să dea expresie nevoilor pacienților oncologici. Acțiunile politice capătă contur dacă sunt rezultatul unei munci de echipă. Am obținut statutul de om politic datorită încrederii pe care oamenii mi-au acordat-o și voi face tot ce ține de competența mea pentru a duce la îndeplinire tot ce mi-am propus.
Planul Național pentru Combaterea Cancerului este rezultatul muncii în comun a unor profesioniști a căror unică motivație a fost dorința de a obține o schimbare în bine, iar rezultatul eforturilor noastre va fi continuat de echipa de specialiști din cadrul Ministerului Sănătății.
Încă de la lansarea planului, domnul președinte Klaus Iohannis ne-a asigurat de toată susținerea sa, iar din partea domnului ministru al sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, am obținut promisiunea că dispozițiile documentului vor fi statuate într-o lege care va constitui baza acțiunilor noastre viitoare.
Cu siguranță, eforturile noastre nu vor rămâne în zadar, elaborarea unui astfel de document în actualul context socio-politic a reprezentat un moment de maximă importanță pentru sistemul românesc de sănătate, deoarece constituie mijlocul prin care vom putea beneficia de sprijinul financiar substanțial oferit de Uniunea Europeană. Este un pas important pentru sectorul medicinei oncologice din România, căruia îi vor fi asigurate capabilitățile necesare pentru ca actul medical să poată răspunde, într-o mare măsură, standardelor și rigorilor europene.
Mă bucur că am înțeles că suntem parte a comunității europene și am devenit receptivi la ajutorul pe care Uniunea Europeană ni-l oferă pentru a evolua.
Investiția în domeniul medical este de lungă durată, o investiție pentru binele celor care, din dorința de a câștiga zile sau ani de viață, sunt parte a unei curse nemiloase pentru vindecare, dar și o investiție pentru binele întregii societăți actuale și viitoare.
Cum va arăta legea împotriva cancerului și cum va putea fi operaționalizată, astfel încât să răspundă recomandărilor din Planul European de Combatere a Cancerului?
Acest act normativ va fi îndrumarul legal care va guverna buna desfășurare a procedurilor pe care atât instituțiile publice, cât și pacienții le vor întreprinde în vederea depistării precoce a bolii și asigurării unui tratament personalizat, adaptat nevoilor fiecărei persoane.
La fel ca în cazul oricărei alte legi, dispozițiile sale vor fi clare, previzibile și predictibile și vor reglementa modalitatea în care obiectivele generale și cele specifice, detaliate în Planul Național pentru Combaterea Cancerului, vor fi îndeplinite prin raportare la elementele concrete ale fiecărui caz.
Procesul de elaborare a legii necesită o atenție sporită din partea celor cărora le-a fost atribuită această sarcină, având în vedere că nu există un precedent în acest sens, fiind pentru prima dată când se are în vedere reglementarea unei abordări integrate a cancerului, în care accentul se pune pe stabilirea unui traseu standardizat al pacientului între diversele paliere de îngrijire.
Fără îndoială, legea va răspunde pe deplin recomandărilor statuate în Planul European de Combatere a Cancerului, deoarece între acest din urmă document, Planul Național pentru Combaterea Cancerului, și actul normativ care va fi elaborat în următoarea perioadă există o strânsă legătură de interdependență. Planul Național pentru Combaterea Cancerului reprezintă instrumentul prin care au fost identificate lipsurile de infrastructură și cele privind dotările tehnice existente în teritoriu, precum și soluțiile prin care traseul pacientului oncologic poate fi stabilit pentru ca boala să se depisteze într-o fază incipientă sau, într-un scenariu ideal, să fie prevenită.
Toate aceste analize au fost întocmite punctual pentru ca, în final, legea împotriva cancerului să reglementeze procedura pe care unitățile medicale și pacienții vor trebui să o respecte și ca acele patru deziderate exprimate în Planul European de Combatere a Cancerului (prevenire, depistare timpurie, diagnosticare și tratament, îmbunătățirea calității vieții) să fie îndeplinite.
Datele internaționale arată că aproximativ 40% dintre cancere ar putea fi prevenite. Cum putem translata aceste cifre în realitatea românească?
Statisticile reflectă o realitate care poate părea șocantă în primă fază, dar pe care o putem înțelege dacă oferim câteva exemple sau dacă analizăm obiceiurile din ce în ce mai nocive pentru sănătate adoptate de majoritatea populației.
Spre exemplu, simpla întrebare „când ați efectuat ultimul set complet de analize?” poate pune în dificultate un procent însemnat al cetățenilor țării noastre, iar acest lucru nu trebuie condamnat, ci mai degrabă înțeles, pentru a descoperi raționamentul care stă la baza unor astfel de alegeri.
Motivele sunt diverse, uneori poate fi vorba despre lipsa resurselor financiare, alteori este vorba doar despre lipsa de inițiativă a oamenilor care nu consideră că este necesar să își facă o programare la medic dacă nu prezintă simptome evidente ale bolii, iar atunci, pentru unii dintre ei, poate fi prea târziu. Am subliniat tot mai des importanța conturării unei culturi a sănătății în plan național, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că este mai simplu să prevină decât să trateze, dar pentru a se atinge acest nivel este nevoie și de implicarea lor. Avem nevoie de sprijinul medicilor de familie, care să aibă un rol mai activ în viața pacienților pe care îi au în evidență, să mențină o legătură constantă cu aceștia, să îi ghideze, în funcție de afecțiunile sau factorii de risc pe care îi prezintă, către medici specialiști.
Este dificil de înțeles cum unele persoane aleg să nu efectueze nici măcar controalele de rutină, având în vedere faptul că în jurul nostru vedem, din păcate, tot mai mulți oameni diagnosticați cu cancer. Aproape fiecare dintre noi cunoaște pe cineva care se luptă cu această maladie necruțătoare, vedem suferința prin care trec acești oameni, iar poveștile lor dramatice ar trebui să reprezinte o motivație suficientă pentru a efectua un set de analize.
Un alt exemplu elocvent este oferit de rezultatele limitate pe care le înregistrează campania de vaccinare anti-HPV. Statisticile poziționează țara noastră în topul statelor membre UE cu cele mai mari rate de incidență și mortalitate cauzate de cancerul de col uterin. Populația este conștientă că vaccinul este o modalitate sigură prin care poate preveni cancerul de col uterin, dar încă ne confruntăm cu o reticență din partea ei, chiar dacă vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la vârsta de 18 ani.
Un rol important pentru menținerea stării noastre de sănătate în limite normale îl are și stilul de viață, cu atenția pe care o acordăm alimentației sau sportului. Dacă analizăm obiectiv toate aceste detalii, dacă ne gândim la obiceiurile nocive pe care le are fiecare și de care suntem conștienți, putem înțelege de ce 40% dintre cazurile de cancer ar putea fi prevenite.
Nu este un secret că România se confruntă cu lipsuri atât în ceea ce privește dotările tehnice medicale, cât și resursa umană. Cum pot fi mapate eficient aceste resurse pentru a ști ce măsuri sunt necesare în sănătate, în general?
Într-adevăr, în România există unități spitalicești care nu dețin infrastructura și capabilitățile tehnice necesare pentru a realiza tratamente moderne sau pentru a fi pregătite în fața unui fenomen de amploare, iar pandemia ne-a demonstrat acest lucru. Aceste neajunsuri constituie adesea cauza pentru care medicii sau personalul auxiliar migrează către domeniul privat sau aleg să își continue cariera profesională în străinătate.
Managerii aflați în funcțiile de conducere ale instituțiilor medicale sunt cei care cunosc cu adevărat nevoile unităților și ale corpului medical, și tot ei sunt cei care pot raporta aceste lipsuri către autoritățile competente. În mod cert, performanța pe care o înregistrează fiecare unitate spitalicească depinde, într-o mare măsură, de abilitatea managerilor de a se adapta și de a găsi soluții pentru acoperirea lipsurilor cu care se confruntă.
Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a constituit, încă de la început, un indicator care a relevat într-un mod obiectiv și transparent capacitatea fiecărui manager de a asigura în timp util nevoile de bază ale instituțiilor medicale și ale personalului. Aceștia au putut confirma, prin acțiunile lor, că pot menține o legătură profesională productivă cu echipa medicală chiar și în situații de criză.
Cred cu tărie că sistemul național de sănătate are nevoie de o reformă, de investiții solide, de oameni politici corecți și competenți care să urmărească obținerea unor rezultate reale, să contribuie prin acțiuni concrete la modernizarea și îmbunătățirea calității actului medical oferit pacienților. Dacă efortul depus la nivel politic va fi dublat de implicarea unor lideri adevărați aflați în funcțiile de conducere ale instituțiilor medicale, de oameni cu o pregătire profesională temeinică, cu siguranță vom vedea o dorință mai puternică a tinerilor medici de a profesa în România, iar spitalele vor poseda capabilitățile necesare pentru a răspunde, într-o mai mare măsură, nevoilor pacienților.
de Valentina Grigore
