Calitatea managementului afecțiunilor oncologice diferă de la o țară la alta și prin urmare, șansele de supraviețuire ale pacienților variază și ele de la un stat la altul. Despre diferențele majore în îngrijirea pacienților oncologici între statele membre ale Uniunii Europene, precum și despre situația României, în particular, am discutat cu Mihaela Militaru, directorul Coaliției Europene a Pacienților Bolnavi de Cancer (ECPC), cu sediul la Bruxelles.
Care sunt aspectele în care sunt identificate cele mai mari diferențe în managementul cancerului între statele membre ale UE: prevenție, diagnostic, acces la terapii inovatoare?
În 17 din cele 28 de state membre UE cancerul reprezintă principala cauză de mortalitate, acesta fiind și a doua cauză de mortalitate în Europa. Diferențele mari între statele membre ale UE în managementul cancerului se reflectă și în diferențele mari în statisticile de supraviețuire. Spre exemplu, un pacient cu cancer de sân are 86% șanse de supraviețuire dacă este tratat în Suedia și mai puțin de 70% dacă este tratat în Lituania sau Letonia. Un alt exemplu: 88% dintre pacienții cu cancer de prostată supraviețuiesc în Italia mai mult de cinci ani de la aflarea diagnosticului, în timp ce în Croația, la câțiva kilometri spre Est, rata de supraviețuire scade cu mai mult de 16 procente. Răspunsurile la această întrebare sunt foarte complexe și multe dintre ele apar în literatura de specialitate. Vă dau un singur exemplu, la care ne referim des în conferințele noastre, atunci când vorbim despre accesul la terapii inovatoare și diferențele uriașe în materie, între statele membre. Graficul din figura 1 arată diferențele mari de rambursare pentru trastuzamab în diferite state membre UE.
Important mi se pare ce putem face pentru reducerea acestor diferențe. În ciuda numeroaselor inițiative europene privind cancerul – EPAAC, CANCON și a recomandărilor Consiliului UE, criza economică a avut un impact major asupra serviciilor de sănătate, dar în absența unor date exacte este încă prea devreme să avem o analiză completă. Comisia Europeană vorbește despre eficientizarea cheltuielilor în politicile de sănătate, dar și despre nevoia de investiții în sectorul medical în perioada de austeritate, acesta fiind un sector care contribuie la dezvoltarea și la crearea de noi locuri de muncă. Pe de altă parte, statele membre încearcă să găsească echilibrul între eficientizarea cheltuielilor și garantarea accesului la tratament și îngrijiri medicale. Urmează să vedem cum vor fi redefinite, pe viitor, sistemele de sănătate, prin prisma acestor concepte despre care vorbim atât de des: austeritate, eficientizare și sustenabilitate. Din perspectiva ECPC, noi vom continua să sprijinim pacienții și societatea, în ansamblul său, pentru a diminua impactul pe care aceste schimbări îl pot avea asupra pacienților.
Pe ce loc se situează România în Europa la capitolul îngrijire oncologică?
ECPC lucrează în prezent la elaborarea unui document intitulat “O Europă a discrepanțelor”, în care analizăm diferențele mari între statele membre privind accesul la tratamente oncologice. Documentul va fi lansat în toamnă, printr-o dezbatere în Parlamentul European, și trimis ulterior Comisiei Europene. Din păcate, în documentul redactat de noi, la multe dintre capitole, România se situează pe ultimele locuri. Spre exemplu, documentul precizează că din lista de 17 medicamente esențiale pentru cancer a Organizației Mondiale a Sănătății, doar jumătate sunt disponibile în România. Același document precizează discrepanțele extrem de mari legate de accesul la radioterapie între Europa de Vest și țările din Europa de Est. În România, spre exemplu, există un singur aparat de radioterapie la un milion de locuitori, în timp ce standardele europene recomandă un aparat la 300.000 de locuitori.
Care sunt prímele trei aspecte care trebuie urgent îmbunătățite în România pentru a oferi servicii medicale performante și tratamente de ultimă generație în domeniul oncologiei?
În primul rând, actul medical trebuie centrat pe pacient, răspunzând nevoilor și priorităților acestuia. Ceea ce, în sistemul medical de stat românesc, nu se întâmplă întotdeauna. Următoarele priorități ar fi actualizarea listei cu medicamente de ultimă generație și achiziționarea unor aparate de radioterapie performante, care să acopere nevoile tuturor bolnavilor. O problemă deloc de neglijat este deficitul de resurse umane în radioterapie. În România există doar 59 de experţi acreditaţi în protecţia radiologică, din care mai puţin de 10 în radioterapie. În măsura posibilităților, institutele oncologice ar putea înfiinţa şcoli pentru pregătirea personalului (medici, fizicieni, tehnicieni).
Aș mai preciza încă un domeniu în care România are nevoie urgentă de îmbunătățiri: serviciile de paliație, un segment relativ nou al serviciilor de sananate din țară. Eforturile celor de la Hospice Casa Speranței merită menționate aici pentru că ceea ce fac este absolut remarcabil. Din câte știu eu, există standarde minime de calitate pentru serviciile de paliație, dar ele nu sunt aplicate sistematic. Este necesară recunoașterea lor de Ministerul Sănătății și utilizarea lor în procesul de autorizare/acreditare a furnizorilor de îngrijiri paliative. La fel de necesare sunt o strategie și un program național de îngrijiri paliative, pentru a crește gradul de acoperire a nevoii de îngrijiri paliative, atât prin servicii specializate, cât și în comunitate, prin medicina de familie și asistența comunitară. În prezent, se estimează că sub 6% dintre persoanele care ar avea nevoie de îngrijiri paliative în țară au acces la astfel de servicii, iar Strategia națională de dezvoltare a României prevede creșterea gradului de acoperire cu servicii paliative la 60% până în anul 2020.
Anul acesta, la ASCO, au fost prezentate o serie de rezultate promițătoare în tratamentul cancerului prin utilizarea terapiilor imuno-oncologice. Cât de multe știu pacienții despre aceste terapii?
Terapiile imuno-oncologice nu sunt încă cunoscute pacienților. Informațiile vor fi prezentate în mai multe limbi, având și module interactive. Anul trecut, ECPC a redactat și un ghid despre terapiile imuno-oncologice, destinat pacienţilor, care a fost tradus în 23 de limbi și distribuit în 16 țări. Ne-am bucurat că pentru popularizarea ghidului în România am putut colabora cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Cum poate schimba imuno-oncologia managementul cancerului?
Dovezile din studiile clinice arată că terapiile imuno-oncologice oferă pentru prima dată speranța unei supraviețuiri de calitate, pe termen lung, multor pacienți pentru care prognosticul bolii era anterior foarte rezervat. De asemenea, reacțiile adverse asociate terapiilor imuno-oncologice pot fi controlate mai bine, în comparaţie cu multe alte terapii împotriva cancerului. Prin urmare, terapiile imuno-oncologice pot avea un impact pozitiv deosebit de important asupra capacității pacienților de a putea munci din nou și de a duce o viață activă.
Un pacient cu cancer de sân are 86% șanse de supraviețuire dacă este tratat în Suedia și mai puțin de 70% dacă este tratat în Lituania sau Letonia.
În România, spre exemplu, există un singur aparat de radioterapie la un milion de locuitori, în timp ce standardele europene recomandă un aparat la 300.000 de locuitori.
