Interviu cu Adrian Ionel, manager Unifarm
Dacă ar fi să aducem în discuție punctele tari pe care le cei din Republica Moldova, care ar fi acestea?
Ei au o prognoză foarte bună din partea Ministerului Sănătății privind medicamentele pe care trebuie să le aducă pentru anul următor. Există predictibilitate iar acest lucru asigură stabilitate în multe programe și implicit sunt scăderi ale prețurilor pentru că ei le negociază foarte bine, organizează licitațiile la timp. lucrurile sunt mult mai bine organizate decât la noi iar acest lucru ajută foarte mult. Vă dau un exemplu: dacă organizăm în octombrie o licitație pentru anul următor, pentru un anumit medicament pentru care avem cantități bine știute, vom obține un preț foarte bun, o eficiență și o predictibilitate a aprovizionării lunare cu foarte mare acuratețe. Dar dacă noi obținem această cantitate și aceste informații din partea Ministerului Sănătății prin martie, aprilie, mai, așa cum se întâmplă la noi în România, deja anul în curs este în risc de discontinuitate. Și prețurile sunt mult mai mari pentru că obligăm producătorii să ne dea din costurile altor țări, costurile nostre sunt mai mari pentru că trebuie aduse din alte țări acele medicamente, trebuie reetichetate și orice producător va specula momentul atunci când este o situație de criză.
Deci sunt lucruri care stau într-o țară mai bine, în alta, mai rău, dar cred că ne putem ajuta reciproc unii pe ceilalți să învățăm din modelele de business. Putem să facem și schimb de experiență inclusiv dacă ne trimitem oameni reciproc în cele două depozite și chiar și la nivel ministerial putem să învățăm din experiența pozitivă a fiecărei țări.
Portofoliul de medicamente pe care îl gestionează fiecare țară depinde și de puterea economică a statului respectiv?
Absolut. Republica Moldova are o medicație bazată majoritar pe medicamentele cu iz generic pentru că și costurile acestora sunt mult, mult mai scăzute față de cele originale. Protocoalele din această țară sunt unele nu tocmai actualizate, accesul la medicamente de ultimă generație este destul de îngrădit, însă medicația necesară obligatorie pe care trebuie să o aibă spitalele este asigurată foarte clar și foarte eficient ceea ce asigură o stabilitate a sistemului sanitar și a aprovizionării.
Sunt situații în care putem spune că este o piedică pentru noi faptul că suntem o țară europeană, cu obligațiile și acordurile care vin la pachet cu acest statut? Și mă gândesc acum la banii pe care i-a dat România pentru a-și trata pacienții de Hepatita C, față de cât a alocat Republica Moldova pentru aceeași problemă.
Cu Hepatita C a fost o altă problemă. Câteva țări s-au autodeclarat defavorizate și au beneficiat din partea producătorului de produse la costuri foarte, foarte mici. Moldova, Mongolia și alte țări de acest gen au reușit să facă acest acord și primeau o medicație la un preț de circa 2000 de dolari în timp ce noi, în România, trebuia să includem în program un cost de peste 60.000 de euro pentru același tratament. Diferența a fost una exprimată mai mult în număr de pacienți: în timp ce noi reușeam să tratăm un pacient, cu aceleași costuri ei reușeau să trateze 35 de pacienți. Nu știu care au fost motivele pentru care România nu s-a declarat la acel moment țară defavorizată ca să aplicăm aceeași procedură, dar știu că acest lucru ne-a afectat foarte tare. Costurile sunt mari pe acest program, din fericire medicamentele sunt eficiente, dar parcă ne-am fi dorit să avem și mai mulți pacienți tratați. Dar se apropie momentul expirării patentului, iar în România se poate introduce inclusiv genericul produsului respectiv și vom putea avea și noi, la costuri reduse, un tratament eficient pentru pacienți.
Vedem cum fiecare țară încearcă să-și asigure independența pe cât mai multe paliere. România ce face din acest punct de vedere?
Din punctul meu de vedere România ar trebui să aibă independență pe cel puțin câteva subiecte. Unul dintre ele ar fi cel al vaccinurilor, al doilea ar fi cel al unei mari părți din produsele oncologice, cele care sunt pe programele naționale și nu în ultimul rând această fabrică de plasma și produse din sânge. Dacă ne gândim că sunt principalele vârfuri de lance ale importurilor de medicamente, atât la noi cât și în Republica Moldova, cred că o fabrică din fiecare, pe teritoriul României, nu ar fi o investiție riscantă, ci una de viitor.
Revenind la Republica Moldova, există acolo politici de sănătate care ar putea fi implementate și aici?
Cea mai mare și cea mai bună ar fi aceea a predictibilității pe care noi o ignorăm și care devine inaplicabilă din considerente multiple. Am solicitat în octombrie Ministerului Sănătății necesarul pentru anul următor pentru un anumit produs, dar am primit răspunsul abia în luna martie. Ceea ce a urmat este ușor de intuit: am găsit o cantitate limitată, insuficientă și la prețuri foarte mari.
Are Unifarm rolul și puterea pe care ar trebui să le aibă la noi în țară?
Rolul îl are, dar puterea încă nu este la nivelul la care ar trebui să fie. Rolul Unifarm este de reglare a pieței. Din păcate nu tindem să acaparăm piața. Intervenția Unifarm ar trebui să fie punctuală, dar mecanismul de preț și de calcul al prețului medicamentelor în România forțează Unifarm să se ocupe de produse din ce în ce mai multe. Unifarm trebuie să intervină atunci când o mică perioadă de timp, un producător nu poate să satisfacă nevoia României sau de a regla un preț atunci când mai mulți producători exagerează în ceea ce privește prețul, forțând statul român să ridice prețurile în mod artificial. Faptul că mecanismul de preț este reglat pe acea regulă a minimului dintr-un coș de 12 țări europene ne face să avem în România țara cu cele mai mici prețuri dar fără medicamente pe piață, a împins Unifarm să crească portofoliul de produse pe autorizații de nevoi speciale de peste 10 ori ceea ce nu ne duce în cea mai bună direcție. Treptat, din ce în ce mai mulți producători se retrag pe considerente de profitabilitate a produsului. Deci este clar că nu noi trebuie să intervenim în piață din ce în ce mai mult, ci să se lucreze la acest mecanism de calcul al prețului. Câteva măsuri s-au luat și lucrurile oarecum s-au reglat. Vorbesc aici despre suspendarea taxei clawback pentru imunoglobuline și discuțiile pe aplicarea unei taxe clawback diferențiate. În acest moment producătorul ajunge să plătească o taxă clawback pentru prețul la raft, în loc să plătească o taxă clawback pentru ieșirea produsului de la el din fabrică, suportând astfel atât adaosul distribuitorului, cât și pe cel al farmaciei, un lucru incorect care cumulat cu taxa în sine și cu impozitarea duc la o ineficiență economică a produsului.
de Roxana Maticiuc
