Conf. Univ. Dr. Dorin Ionescu, Director Medical, Spitalul Monza, Centrul Cardiovascular
Spitalul reprezintă un important pilon în funcţionarea oricărui sistem de sănătate. Importanţa este dată atât de poziţia pe care o are această instituţie în vârful piramidei furnizorilor de servicii medicale, cât şi de costurile extraordinare pe care le presupune acest tip de instituţie. Mai mult, spitalele sunt un loc important pentru formarea şi dezvoltarea personalului medical, dar şi locul unde se testează majoritatea tehnologiilor medicale noi.
Sistemul medical european este unul foarte divers din punctul de vedere al organizării şi asigurării nevoilor de îngrijire, al definirii priorităţilor şi modelelor de rezolvare. S-au cristalizat totuşi câteva direcţii şi modele ce pot şi trebuie adaptate pentru a crea un sistem de sănătate care să satisfacă nevoile de îngrijire, dar în acelaşi timp să fie sustenabil. Câteva direcţii sunt asigurarea sănătăţii populaţiei şi medicina preventivă, diagnosticul precoce şi managementul integrat al bolilor cronice, tratamentul şi recuperarea rapidă pentru bolile acute, atât în spital, cât şi în afara lui, şi, nu în ultimul rând, creşterea calităţii serviciilor medicale şi educaţia personalului, managementul corect al tratamentului medicamentos şi introducerea cât mai rapidă în practica medicală a tehnologiilor medicale noi. Costurile îngrijirilor spitaliceşti au explodat în ultimii 50 de ani atât prin dezvoltarea de medicamente şi de tehnici terapeutice noi şi costisitoare, dar şi prin diversificarea mijloacelor de diagnostic.
Tradiţional, spitalul a reprezentat pentru români excelenţa în îngrijire, dar şi unica soluţie pentru rezolvarea problemelor medicale curente, nu numai cu adevărat majore. După 50 de ani în care medicina primară a fost cenuşăreasa sistemului, iar ambulatoriul de specialitate – legat ombilical de spital, este foarte greu să convingi şi să poţi scoate în afara spitalului îngrijirile de bază şi/sau cronice. Mai mult, lipsa unei viziuni coerente asupra sistemului nu a permis dezvoltarea unor modalităţi moderne şi eficiente de îngrijire în afara spitalului, nu s-a creat şi nu s-a consolidat, după caz, încrederea în medicina ambulatorie şi nu s-au finanţat corespunzător tehnologiile medicale noi şi moderne în afara spitalului.
În lume, de peste 30 de ani se discută şi se caută soluţii pentru eficientizarea activităţii spitalelor prin reducerea costurilor cu îngrijirile spitaliceşti fără a face rabat la calitate, atât prin standardizarea îngrijirilor, cât şi prin reducerea timpului petrecut în sectoarele de acuţi. Odată identificată problema şi transformată în prioritate, au apărut şi indicatorii de performanţă care pot fi folosiţi în compararea rezultatelor şi în modularea proceselor. Situaţia spitalelor româneşti este una şi mai dificilă, printr-un cumul de factori: preferinţa românilor pentru acest furnizor de servicii, absenţa alternativelor ambulatorii din punctul de vedere al resurselor şi al competenţelor profesionale, costurile infinit mai mari în ambulator din cauza unei decontări inechitabile şi a lipsei de continuitate pe orizontală şi verticală în furnizarea de servicii.
Au existat paşi foarte importanţi în restructurarea sistemului de îngrijiri medicale spitaliceşti, legat de organizarea şi ierarhizarea acestora în funcţie de competenţe, formalizarea cooperării pe verticală, standardizarea şi normarea personalului, dotarea spitalelor cu tehnologii medicale noi, evaluarea transparentă şi unitară a performanţelor medicale şi manageriale, standarde de cost şi introducerea sistemului DRG ca instrument de plată şi de acreditarea pentru calitate şi siguranţă. Toţi aceşti paşi au dus la menţinerea unui sistem spitalicesc funcţional, destul de eficace din punctul de vedere al rezultatelor medicale, dar total ineficient economic, fără perspectiva unei evoluţii spontane, previzibile şi rapide spre un sistem modern, suplu, adaptabil epocii şi lumii moderne.
Principalele direcţii pentru reforma spitalelor ar putea fi……..
