Politici de Sanatate

Reforma profesiunii medicale

08 august
20:33 2014
Reforma profesiunii medicale

Într-o perioadă de timp, relativ scurtă, profesiunea medicală a suferit primeniri fundamentale.

Primenirile, deşi nu sunt definitive, ne arată limpede încotro ţintesc. Pentru moment, în domeniul educaţiei medicale şi al aplicărilor practice în medicină domneşte o oarecare instabilitate, o nehotărâre care se traduce printr-o abundenţă de reforme şi printr-o intensificare a criticelor. Fa­cultăţile noastre de medicină şi-au schimbat mereu regulamentele, căutând o formă mai potrivită de învăţământ.

O societate neînchegată

Legiuirile sanitare s-au înmulţit şi ele, căutându-se o mai efectivă intervenţie în apărarea sănătăţii publice. S-ar putea zice că această vânzolire pe terenul medical este numai o parte din neastâmpărul comun, care arată o stare neînchegată a societăţii noastre. Într-o măsură aşa şi este. Dar asemenea instabilitate sanitară nu-i numai la noi. Câmpul medicinei este în completă răscolire în lumea întreagă şi am zice mai mult: toate profesiunile sunt pe cale de primenire. Profesiunea medicală constituie numai un exemplu mai acentuat al transformărilor profesionale. În toată lumea, critica timpului nostru a găsit multe metehne medicinei.

Astfel, prin numeroase ra­poarte făcute de reprezentanţi din mai toate ţările, s-au criticat stările de lucruri privitoare la profesia medicală şi s-au propus măsuri de îndreptare. Fundaţia Rockefeller a publicat chiar o serie în­treagă de volume în care toate problemele sanitare şi de învăţământ me­dical au fost cercetate de cei mai competenţi oameni de ştiinţă şi orga­nizatori în domeniul medicinei. Volume mari, adevărate tratate, uneori, au fost scrise, ţinându-se seama de toate izvoarele şi de experienţa timpurilor, pentru a obţine astfel indicaţii mai bune asupra directivelor de ur­mat. Toate societăţile medicale, toate facultăţile de medicină şi toate asociaţiile profesionale din acest domeniu au discutat şi discută transformările care ar fi de făcut în profesia medicală. Sute de articole se publică în diferite reviste.

Critica medicinei

Ce se critică mai ales în medicina de azi? Am putea spune că se cri­tică mai toate elementele de constituţie ale acestei profesii. S-a făcut consta­tarea că este pletoră în medicină; prea mulţi tineri se îndreaptă spre această ocupaţie. S-a obiectat şi se va mai obiecta că medicina costă prea mult. S-a observat că, deşi progresele medicinei sunt din ce în ce mai numeroase şi mai importante, sporeşte totuşi şarlatanismul medical. S-a discutat atât de mult asupra a ce este esenţial în medicină şi ce este secundar, problema punându-se mai ales între preponderenţa practicii sau a ştiinţei în medicină. O largă dezbatere, cu orientări mari între medici asupra raportului dintre medicina curativă şi medicina preventivă. Numeroase chestii cu şi mai numeroase soluţii se pun privitor la examene, la specializări, la lungimea studiilor, proporţia pe care trebuie s-o ia în programe diferitele ramuri de studii, la raporturile facultăţilor cu spitalele, la modul de a înţelege „externatul” şi „in­ternatul”, la felul cum trebuie concepută educaţia pentru medicină: şcoală profesională, ori facultate ştiinţifică?

O importantă problemă în discuţie este de asemenea şi rapida evoluţie a medicinei care duce la învechirea timpurie a medicilor; acest proces pune pe primul plan ideea de reeducare şi de per­fecţionare profesională. Lărgirea enormă a domeniului medical, cu apariţia a numeroase specializări, a pus şi altă problemă, aceea a limitării în câmpul acestei profesiuni şi tendinţele de asociere pentru completare de cunoştinţe şi sporire de eficacitate. Totodată, şi din pricina acestor limitări, se pune azi, mai mult decât oricând, problema culturii generale a medicului şi se caută integrarea medicinei, şi mai ales a igienei, în cultura generală.

Criza de metode, de oameni şi de tendinţe

În scurt privite lucrurile, putem face constatarea, valabilă oriunde în lumea civilizată azi, că profesia medicală trece, de vreo douăzeci de ani în­coace, printr-o serioasă criză. Criză de metode, criză de oameni şi criză de tendinţe.

Mai ales tendinţele sunt acelea care azi suferă o mare primenire. Am cuprinde toate aspectele transformărilor medicale recente în afirmaţia că me­dicina din profesiune liberală ce era, deţine tot mai mult profesiune socială. Tot cursul medicinei, până foarte aproape de timpul nostru, a fost individualist şi liber. Medicul, odată recunoscut dreptul lui de a profesa, nu era stingherit de nicio lege în exerciţiul cunoştinţelor sale, iar bolnavul nu era obligat decât de nevoile lui să consulte pe un medic sau pe altul. Alegerea liberă a medicului şi libertatea de a profesa constituiau cele două caracteristici fundamentale ale medicinei dinainte de 1914. Această situaţie s-a schimbat azi în mare măsură, tinzând la dispariţie. S-a observat de mult că regimul vechi al medicinei ducea la restrângerea îngrijirilor medicale aproape numai la cei bogaţi. Mari straturi sociale nu-şi puteau procura o căutare de boală decât într-o măsură extrem de redusă. Cât timp boala era considerată ca o simplă nenorocire individuală, situaţia nu se putea schimba simţitor. De îndată ce s-a ajuns la convingerea că o boală, mai ales epidemică, este un flagel public, s-a trezit şi ideea că îngrijirea bolnavilor trebuie să fie dată tuturor celor suferinzi, fie că au, fie că n-au mijloace. De aici s-a născut tot sistemul asigurărilor şi al asociaţiilor care dau îngrijire medicală la diferite categorii sociale. În situaţia de azi, toate companiile mari, toate întreprinderile, diferitele grupe industriale sau finan­ciare, instituţiile de stat, clasele de funcţionari, toate au medici angajaţi anume ca să dea ajutor medical tuturor membrilor lor. Aproape nu mai rămân cetă­ţeni care să nu fie în vreun corp asigurat şi care ar fi să intre în vechea categorie a pacienţilor care îşi aleg singuri medicul.

Două tipuri de medici

Cu chipul acesta, medicul devine mai pretutindeni funcţionar şi pierde calitatea sa de profesionist liber. Nu-i departe vremea în care vom avea medici obligaţi să dea îngrijire medicală la un număr anumit de pacienţi, medici care vor avea o leafă fixă, dispărînd astfel onorariul. Căutarea medicală, intrând între obligaţiile corporative ale societăţii, ajunge să fie organizată pe unităţi mari, cu ramificări numeroase care duc la o specializare exagerată. Structura întreagă a medicinei se schimbă. De aceea se arată, încetul cu încetul, două tipuri de medici: medicul pentru „tratament”, specializat la extrem şi medicul pentru „diagnostic” având cunoş­tinţe generale mai superficiale. Şi tot din pricinile arătate iese tot mai mult obligaţia pentru medici de a lucra în asociaţie.

Este un bine sau este un rău această transformare a profesiei medicale?

Mecanizarea medicinei

Numai viitorul va da răspuns precis la această întrebare. Deocamdată se ob­servă o mecanizare şi o lipsă de căldură în meşteşugul care fusese până mai ieri cel mai umanizat din toate, îngrijirea unui bolnav este o acţiune cu totul personală, care nu se poate mecaniza, fără a se pierde pe jumătate. Puterea aceea de sugestie, pe care o exercită medicul care a intrat în sufletul unui su­ferind şi încrederea oarbă pe care o dă bolnavul doctorului său, încredere care în multe cazuri este mai valoroasă decât orice medicament, acel im­ponderabil factor sufletesc care învie puterile naturale de rezistenţă nu mai poate lucra în medicina nouă.

Medicina individualizată

Medicina suferă mereu primeniri, adesea sur­prinzătoare, dar dacă o facem simplă poliţie sau birou de asigurare ea nu se primeneşte, ci moare. Deocamdată suntem în faza exagerării socializante a medicinei, care se face în dauna medicinei individualizante. Dar toate exagerările trec, răsturnându-se în exagerări contrare. Va trebui mai degrabă să prevenim evenimentele şi să facem un sistem combinat în care societatea să asigure căutarea medicală pentru un număr cât mai mare de suferinzi şi să sporească igiena generală la maximum, dar totodată să garanteze un exerciţiu liber al medicinei, care numai astfel poate folosi deplin. În ţările în care s-a construit medicina actuală au început chiar multe încercări de îndreptare spre această direcţie a meşteşugului doftoricesc.

Grigore T. Popa

Fragment din textul „Reforma unei profesiuni” (titlu original),

publicat în revista Însemnări ieşene, an. III, vol. VIII, nr. 11, 1 nov. 1938.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: