Panagiotis Alekos (foto) este director al Bayer Pharmaceuticals România începând cu luna aprilie 2013, fiind în același timp responsabil de Bayer Healthcare (Pharmaceuticals, OTC, Diagnostics și Animal Health) pentru România, Republica Moldova și Bulgaria. Are peste 15 ani de experiență în poziții de top management în Grecia şi are studii în biochimie, management și marketing.
După o experiență de aproape un an pe piața din România, aș putea descrie mediul în care industria farmaceutică operează în câteva linii generale:
– Observ în ultima vreme o dezvoltare îmbucurătoare a sistemului de sănătate, prin trecerea de la serviciile oferite, predominant, în spitale, la asistența medicală ambulatorie de specialitate, la medicina generală și de prevenție, care este reglementată prin legislația actualizată de reformare a sistemului;
– Mediul farmaceutic este bine reglementat, având tendința de a se alinia directivelor UE, iar acest aspect nu poate decât să aducă avantaje pacienților din România, care merită și trebuie să beneficieze de servicii medicale cel puțin la nivelul serviciilor din alte țări europene;
– Totuși, încă există dificultăți pentru pacienți cu privire la accesul la tratamente inovatoare, întrucât ultima actualizare a listelor de medicamente compensate s-a făcut în 2008, pacienții români fiind privați, astfel, de mai bine de 6 ani de tratamente inovatoare, salvatoare de vieți. Și statul pierde din neactualizarea listei de medicamente pentru că pierderea productivității pacienților tratați cu terapii învechite generează cheltuieli mai mari la buget. Organizația Mondială a Sănătății menționa că 1 euro investit în sănătate aduce venituri de 1,7 euro. Investițiile în sănătate sunt astfel necesare nu doar pentru pacienți, ci și pentru statul român. Aşteptăm cu interes actualizarea listelor de medicamente compensate şi gratuite cu toate moleculele al căror proces de evaluare s-a încheiat, încă de la sfârşitul anului trecut, conform unei metodologii la standarde europene.
Pentru 2014, principalele provocări ale industriei farmaceutice rămân predictibilitatea, viteza de elaborare a deciziilor guvernamentale și, nu în ultimul rând, întârzierile în implementarea unor soluții care să fie corecte atât pentru pacienți, cât și pentru medici, accesibile pentru guvern și acceptabile pentru industrie. De altfel, încep să se întrevadă unele progrese în această direcție.
Problema actualizării listelor de medicamente compensate, a metodei de calculare a prețurilor și a politicii de clawback ar trebui abordată complet, integrat și corect în cel mai scurt timp posibil.
Bayer face eforturi pentru a pune știința în slujba unei vieți mai bune prin portofoliul de produse pe care-l aduce pe piața din România și, în cadrul Asociației Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), să fie partener în găsirea unor soluții eficiente pentru provocările menționate mai sus.