Politici de Sanatate

Progrese în chirurgia cancerului colorectal din România

10 februarie
11:42 2016
Progrese în chirurgia cancerului colorectal din România

Chirurgia cancerului colorectal a evoluat considerabil în România ultimilor ani. Nu ne putem compara cu cele mai performante sisteme din Europa, însă tehnicile și indicațiile chirurgicale s-au dezvoltat și la noi, permițând inclusiv abordarea cazurilor avansate și complexe, precum cancerele colorectale cu metastaze hepatice. Vorbim de o abordare multidisciplinară, în care deciziile sunt luate de chirurg, oncolog, radioterapeut, gastroenterolog sau endocrinolog. Bineînțeles, mai sunt multe lucruri care trebuie și pot fi îmbunătățite, precum realizarea unui program de screening.

Interviu cu dr. Octav Ginghină, medic primar chirurgie generală, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București

V-ați specializat în Belgia și apoi ați revenit să profesați în România. De ce nu ați rămas peste hotare, așa cum fac mulți tineri medici români?

În primul rând, am avut unde să mă întorc. Mulți dintre cei care pleacă și nu se mai întorc au avut și experiențe neplăcute sau pur și simplu nu li s-a oferit nimic de perspectivă în țară. Desigur, sunt și medici care pleacă la „mai bine”, dar nu cred că reprezintă majoritatea. În al doilea rând, la întoarcerea în țară am avut șansa să desțelenesc domenii noi și să am satisfacția constructorului care privește cum se ridică o clădire. În Belgia, am lucrat într-o clinică extraordinară în cadrul Spitalului Universitar din Antwerpen (UZA), dar aș fi fost încă mult timp un soldat într-un sistem extrem de bine pus la punct, aș fi avansat pas cu pas, dar aș fi rămas doar un bun soldat.

Făcând o comparație între cele două sisteme de chirurgie, cât de multe are România de recuperat?

Ani de zile am auzit replica: „Avem medici foarte buni, doar aparatura e mai bună în străinătate”. Astăzi, cu aparatura, dar și cu un sistem bine pus la punct, medicii din străinătate reușesc să rezolve anumite situații mai repede și mai eficient decât noi. În marea majoritate a situațiilor, nimic nu se defectează, iar un sistem bine pus la punct și bine aprovizionat îți este de mare ajutor. În plus, medicii români consumă foarte multă energie pe diverse detalii tehnice despre care unii medici străini nici nu știu că există. De asemenea, comunicarea cu pacienții este foarte bine pusă la punct, astfel încât practic un pacient nu poate „scăpa” neinformat din spital – lucrurile se desfășoară după un protocol bine pus la punct ce cuprinde de la discuții preoperatorii până la un program de sfaturi în perioada postoperatorie, care se referă atât la detalii medicale, cât și la schimbările care pot apărea în viața unui pacient după o intervenție chirurgicală de amploare. Am avut, cu siguranță, foarte mult de învățat la acest capitol. Și cu toate astea, la sfârșitul zilei, relația medic — pacient este de multe ori mai apropiată în România. Mi se pare că empatia pe care o au cei mai mulți medici români, în special cei care mi-au fost maeștri în chirurgie, este de neîntrecut. Îmi amintesc că glumeam des cu dr. Rubin Munteanu – dacă atunci când un pacient nu evoluează așa cum ți-ai dori și ar veni diavolul care ți-ar oferi să facă pacientul bine în schimbul sufletului tău, ai semna pactul faustian? Cred că în clipa aceea mulți am accepta târgul.

Cancerul colorectal este al doilea ca incidență și mortalitate în România și, deocamdată, nu avem un program național de screening pentru a îmbunătăți aceste statistici. În aceste condiții, ce opțiuni ne rămân?

Un program de screening ne-ar ajuta să descoperim mai multe cancere în stadiile incipiente și asta ar fi un ajutor foarte important. Acum ne confruntăm cu multe cancere avansate, dar dacă privim partea plină a paharului, în cancerul colorectal avem astăzi ajutorul important al chimioterapiei eficiente. Tocmai aceasta este și platforma cu ajutorul căreia abordăm pacienții cu metastaze hepatice din cauza cancerului colorectal, putem face rezecții hepatice extinse și avem bucuria de a aduce mulți pacienți în starea de „disease free”. În oncologie vorbim rar de vindecare pentru un pacient oncologic care a fost odată în stadiul IV, acesta fiind nevoit să vină în mod regulat la control tot restul vieții.

Sunteți mulțumit de modul în care funcționează chirurgia în cancerul colorectal? Sunt alte cancere în care situația este și mai dramatică?

Lucrurile s-au schimbat mult în ultimii ani. Chirurgul nu pleacă în oceanul dificil al chirurgiei oncologice singur în barcă, ci drumul acum e făcut de pacient pe un vapor reprezentat de o comisie oncologică în care medicul chirurg discută fiecare pas al tratamentului cu oncologul, radioterapeutul și gastroenterologul sau endocrinologul. La noi în spital avem deja o astfel de comisie oncologică, care se întâlnește săptămânal sub conducerea profesorului Niculae Iordache și a doamnei dr. Maria Chis și în care se discută majoritatea cazurilor oncologice. Momentul operator este decis într-un program complex de chimioterapie și radioterapie pre- și postoperatorie, după caz. Cum în Belgia am făcut un fellowship în chirurgie hepato-bilio-pancreatică, pe lângă chirurgia colorectală și hepatică, văd și multe cazuri de cancer de pancreas în care situația este mult mai dramatică. Chirurgia este astăzi singura armă reală în cazul acestor pacienți și, din păcate, multe cazuri ajung la medic când deja sunt depășite, iar operațiile au ca scop doar ameliorarea simptomelor.

Chirurgia oncologică aduce cu siguranță satisfacții, dar au fost momente când v-ați fi dorit să alegeți un domeniu cu o patologie în care prognosticul să fie în general pozitiv?

Fiecare domeniu al chirurgiei are și o parte întunecată. În chirurgia oncologică aceasta este mai vizibilă. Pierdem des bătălii, uneori chiar și războiul, cu unii pacienți, și, cel mai rău scenariu, uneori nici nu apucăm să plecăm la luptă. Vă spuneam cât de importantă e echipa. Împreună cu dr. Răzvan Iosifescu, colegul cu care fac marea majoritate a intervențiilor, și dr. Camelia Călin, anestezista noastră mereu de veghe la capul pacientului, suntem o echipă de  un optimism inepuizabil, ceea ce ne-a ajutat să depășim cu bine cazuri dificile. Ne bucurăm pentru fiecare pas făcut, iar odată victoria câștigată, bucuria e greu de exprimat în cuvinte. Spre exemplu, le introducem chirurgical multor pacienți porturi pentru chimioterapie la începutul tratamentului, care trebuie scoase după cinci ani, dacă nu apar complicații. E greu de explicat bucuria pe care o simțim când un pacient vine după cinci ani să i se scoată portul și nu are semne de boală activă. Momentele acestea ne ajută să nu ne dăm niciodată bătuți.

Ce proiecte de suflet aveți?

O să vă vorbesc despre un proiect nemedical, dar din care am învățat foarte multe. În urmă cu doi ani, împreună cu Antonio Dumitru, am înființat o echipă de rugby amator reaprinzând o pasiune veche din copilărie. Și am făcut această echipă pentru a susține de fapt clubul de rugby pentru copii Antonio JR. în cadrul căruia activează și cei doi băieți ai mei. Numele clubului – GFP vine de la latinescul Gloria Filiorum Patres – ceea ce nu face decât să sublinieze scopul inițial și anume susținerea echipelor de copii. În rugby înveți că nu contează pe cine ai în față, ci pe cine ai alături. Și acesta e și mesajul meu pentru pacientul oncologic – oricât de gravă e boala, putem face lucrurile să fie mai bune și chiar să învingem, dacă avem o echipă care ne susține cu adevărat.

Mirabela Viașu

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: