Interviu cu prof. univ. dr. Maria Moța, președinte SRDNBM
Lupta împotriva diabetului zaharat nu este deloc ușoară, iar în lipsa implementării și intensificării programelor de prevenție, bătălia poate fi oricând pierdută. România se numără printre statele care oferă îngrijiri de calitate persoanelor cu diabet, dar care continuă să amâne demararea unui program național de prevenție. Potrivit președintelui Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM), prof. univ. dr. Maria Moța, noi nu am avut, niciodată, suficienți bani încât să investim acum și să beneficiem de avantajele unui program după 5, 10, 15 sau 20 de ani, și anume scăderea prevalenței și a complicațiilor. Iar în momentul în care au apărut complicațiile, costurile cresc de până la cinci ori față de costurile tratamentului diabetului zaharat simplu.
Recent, IDF Europa și Coaliția Europeană pentru Diabet au publicat un grafic care spune că Europa ar putea pierde lupta împotriva diabetului. În opinia dvs., riscăm să pierdem bătălia sau nu?
O putem pierde sau o putem câștiga. Dacă fiecare stat ar iniția, coordona și derula programe de prevenție, am putea câștiga lupta împotriva diabetului pentru că înainte de instalarea unei epidemii de diabet, a existat o epidemie de obezitate, iar marea majoritate a pacienților cu diabet provine din persoanele cu obezitate. În țări ca Finlanda și SUA, implementarea acestor programe a redus riscul de diabet cu până la 50%. Dar a demara un program de prevenție înseamnă a avea personal suficient și bine pregătit care sa-l poată coordona. Este adevărat că aceste programe costă aproape la fel de mult ca programele terapeutice, însă cheltuim acum mai mult, iar apoi costurile vor scădea.
Nici România nu are un astfel de program național de prevenție a diabetului…
La noi nu este oficializat. Noi, specialiștii, am lansat în 2013 programul național de prevenție a bolilor cronice. Am discutat îndelung pe el, dar pentru derularea unui astfel de program îți trebuie validarea și acceptarea lui de Ministerul Sănătății, de oficialitățile administrative și politice ale țării. Fără susținerea lor, programul nu poate demara pentru că, așa cum spuneam, necesită personal, timp și costuri.
Din discuțiile pe care le-ați avut cu reprezentanții autorităților, există șanse ca în viitorul apropiat să avem un program de prevenție?
Șanse există întotdeauna, dar trebuie să recunoaștem că instabilitatea din Ministerul Sănătății afectează toate programele de sănătate. Atunci când se apropie momentul de luare a deciziilor, de obicei, ne pierdem partenerii de discuție și este foarte frustrant, obositor și consumator de timp și de energie și pentru noi. Dar fiecare program de prevenție are nenumărate laturi, este ca un puzzle și fiecare specialist, că vorbim de medicul diabetolog, de medicul de familie sau din alte specialități, poate prelua o bucățică din acest puzzle. Eu m-am liniștit puțin văzând cum colegii din toată țara au implementat diferite modalități de prevenție. Printre cele mai eficiente și mai puțin costisitoare sunt conferințele de presă, aparițiile specialiștilor la TV, radio sau în presa scrisă. Și vă spun din experiență proprie că după fiecare apariție în mass-media, numărul cazurilor noi de diabet aproape că s-a dublat. Important este ca oamenii să se informeze și să ajungă în timp util la medic.
Practic, dumneavoastră, ca specialist, supliniți lipsa de acțiune a autorităților…
Se fac foarte multe în domeniul prevenției diabetului zaharat, deși nu există un program parafat, ștampilat și validat de Ministerul Sănătății. Ne dorim foarte mult acest lucru, dar, cum se spune, omul sfințește locul și, astfel, reușim să derulăm un program fără costuri și cu un efort extraordinar din partea specialiștilor. Am colegi care derulează deja programe de educație a copiilor din grădinițe, școli și licee. La inițiativa cadrelor didactice, asociațiile studenților la medicină au desemnate persoane care se ocupă de informarea populației cu privire la riscurile diabetului zaharat. O altă acțiune o reprezintă campaniile de luptă împotriva diabetului pe care le desfășoară Societatea de diabet încă din 2010 – sunt organizate două campanii pe an în diferite zone ale țării și am putea spune că am reușit să cuprindem aproape toată România. Cu această ocazie, abordăm și informăm și oficialitățile politice și administrative și pot spune că nu am simțit o piedică din partea lor în derularea programului de diabet.
Studiul PREDATORR a evidențiat că un milion de români cu diabet zaharat nu sunt luați în evidențe. Ce ne facem cu ei?
Problema e mult mai complexă. 20% din două milioane de români, adică aproape 400.000, nu știau că au diabet. Ceilalți știu că au diabet, dar refuză să se înregistreze din motive pe care nu putem să nu le înțelegem.
Observăm câte lucruri nu tocmai normale se întâmplă în România, și atunci când un pacient îți zice că își pierde serviciul dacă se înregistrează, nu știu dacă îl poți obliga. Vom analiza toate aspectele și cred că în patru-cinci luni vom ști exact motivele pentru care pacienții refuză să fie luați în evidență. Cred că trebuie să ne luptăm mai ales cu cei care sunt inconștienți și care întrerup tratamentul. Din păcate, unul din trei pacienți cu diabet are medicația întreruptă în orice moment.
Este această aderență la tratament o provocare pentru medicii diabetologi?
Categoric! Unul dintre motivele pentru care pacienții întrerup tratamentul este dat de reacțiile adverse, de teama de hipoglicemie, în primul rând. Cine a făcut o dată o comă hipoglicemică va evita să mai ia medicația care are această reacție adversă. Hipoglicemia ar putea fi prevenită dacă pacientul ar respecta numărul de mese și cantitatea de alimente care trebuie consumate, însă uneori este foarte greu și pentru specialist să înțeleagă acest lucru.
Ce lipsește în prezent în România, pentru a crește calitatea îngrijirii persoanelor cu diabet?
Este nevoie de foarte multe lucruri. În diabet sunt foarte mulți factori care influențează glicemia, nu putem da o medicație fixă, variem doza în funcție de regimul alimentar al pacientului, de efortul fizic, de stres, și atunci noi trebuie se educăm pacientul, care pentru a supraviețui trebuie să devină un mic diabetolog. Din păcate, educația terapeutică a pacientului cu diabet nu este încă recunoscută oficial de casa de asigurări, nu este punctată sau plătită. Prin urmare, entuziasmul multor colegi scade. Bineînțeles, sunt colegi care muncesc din greu, însă este nevoie de echipe medicale formate din asistenți educatori, care să se ocupe numai de educația terapeutică a pacientului. Aceasta este cea mai mare problemă pe care o avem în diabet. De asemenea, în România nu există specialiști în podiatrie, în condițiile în care amputațiile sunt de 40 -50 de ori mai frecvente la pacienții cu diabet. În Anglia sunt 12.000 de astfel de specialiști în îngrijirea piciorului, pe când la noi, din pură pasiune, sunt doi-trei la nivel național. Iată de ce în România amputațiile se mențin la cote extrem de înalte, crescând zilele de spitalizare și costurile.
În România nu există specialiști în podiatrie, în condițiile în care amputațiile sunt de 40 -50 de ori mai frecvente la pacienții cu diabet. În Anglia sunt 12.000 de astfel de specialiști în îngrijirea piciorului, pe când la noi, din pură pasiune, sunt doi-trei la nivel național.
A demara un program de prevenție înseamnă a avea personal suficient și bine pregătit care sa-l poată coordona.
Mirabela Viașu
