Webinarul Programul EU4Health 2021-2027: o viziune pentru o Uniune Europeană mai sănătoasă, organizat de Comisia Europeană, vineri, 22 ianuarie 2021, a explicat obiectivele programului EU4Health și a evidențiat acțiunile posibile și oportunitățile de finanțare. Pandemia de COVID-19 are un impact major asupra pacienților, personalului medical și sistemelor de sănătate din Europa. Ca răspuns, EU4Health va oferi investiții de 5,1 miliarde euro pe parcursul a șapte ani pentru a face sistemele de sănătate mai rezistente. „5, 1 miliarde euro este o sumă mare, până începi să cheltuiești. Apoi nu mai pare așa mare. (…) Trebuie să înțelegem că nu putem finanța orice, trebuie să avem priorități. Programul se întinde pe 7 ani”, a declarat Matthew Hudson, director Managementul resurselor și reglementare, DG SANTE, enunțând astfel urgențele cu care se confruntă acum programul EU4Health – stabilirea unor priorități și direcții de acțiune.
Solidaritate la toate nivelurile
Un aspect adus în discuție de toți speakerii a fost solidaritatea cetățenilor și a statelor membre UE. „Trebuie să se înțeleagă că EU4Health este despre sănătatea Europei, nu despre coronavirus. (…) Succesul sau eșecul programului depinde de cum vom colabora!”, a declarat Sandra Gallina, director general DG SANTE, insistând pe modul în care EU4Health va trece dincolo de criză, pentru a îmbunătăți și nu doar pentru a „repara” sistemele de sănătate. „Criza coronavirus a avut rolul ei prin faptul că ne-a ajutat să obținem un buget uriaș. Este un program important atât prin valoarea sa, cât și prin acțiunile pe care le propune. Să facem un plan este ușor, fundamental este să îl punem în aplicare. Nu putem permite să mai trecem din nou printr-o situație ca cea de anul trecut, la începutul pandemiei, când nu am putut avea un răspuns unitar, la nivel de uniune, la criza coronavirus. Trebuie să întărim sistemele de sănătate și îngrijirea medicală din toate statele membre. Nu putem cheltui banii fără rost, trebuie identificate <<key actions>> și să ne concentrăm pe acestea”, a adăugat Pierre Delsaux, director general adjunct DG SANTE.
Provocări și priorități
În primii ani ai programului se va pune accentul pe recuperare și reziliență, în special pregătirea și răspunsul la pandemie. În plus, activitatea Comisiei privind prioritățile urgente în materie de sănătate va fi stimulată și extinsă prin inițiative precum prevenția bolilor netransmisibile (NCD), cancerului, reducerea numărului de infecții rezistente la antimicrobiene.
– bolile netransmisibile: Șapte din zece decese sunt atribuite NCD, cu toate acestea, majoritatea pot fi prevenite, dar cheltuielile pentru prevenție reprezintă doar 2,8%. În acest sens un procent corect din buget trebuie alocat prevenției.
– cancerul: Pe 3 februarie urmează să fie adoptat Planul European de luptă împotriva cancerului, ar trebui o coordonare a priorităților (digitalizare, cercetare, inegalități), acțiunilor (pharma, programul Farm2Fork) și finanțărilor. Pilonii pe care trebuie să ne sprijinim sunt: prevenție; depistare precoce; diagnostic și tratament; calitatea vieții pacientului și a supraviețuitorului.
– rezistența antimicrobiană: „Următorul tren care va intra în stație, după pandemia COVID, este rezistența antimicrobiană – aceasta este o certitudine” (John F Ryan, director de Sănătate Publică DG SANTE). Cu alte cuvinte, următoarea criză sanitară va fi cea provocată de rezistența antimicrobiană! La acest moment, din păcate, nu avem informații, date centralizate referitoare la consumul de antibiotice la nivel european și nici nu știm cum a influențat pandemia rezistența antimicrobiană prin consumul de antibiotice prescrise în această perioadă.
– vaccinare: Pandemia a arătat importanța vaccinării, de ce sunt necesare o mai bună monitorizare și promovare a acestei acțiuni ample, lupta împotriva ezitării în fața vaccinării precum și o mai bună planificare și estimare a producției de vaccinuri. De asemenea, este foarte importantă o platformă comună EMA – ECDC pentru monitorizarea siguranței și eficienței.
– pregătire și răspuns: Sunt foarte utile regulamentele pentru amenințările majore transfrontaliere, precum și agențiile de reglementare puternice și operaționale (EMA și ECDC).
Concluzii
Principala concluzie a fost, în mod evident, aceea că este necesară o coordonare în stabilirea priorităților programului, de asemenea, o sinergie și complementaritate a inițiativelor tuturor celor implicați în implementarea EU4Health. Punctual, au mai fost enunțate concluzii și soluții pentru domenii precum:
- cancer – Mai multă activitate de cercetare, mai multe best practice, mai multă încredere în sistemul public de sănătate, îmbunătățirea situației în ceea ce privește inegalitățile la diagnostic și tratament în statele membre și între statele membre; îmbunătățirea capacității instituționale pentru controlul cazurilor neașteptate; sprijin pentru supraviețuitori și calitatea vieții lor; colaborare între diferite sectoare și nu doar între statele membre.
- boli transmisibile – Îmbunătățirea prevenției, a accesului la date și informații, precum și schimbul acestora între statele membre; îmbunătățirea capacității instituționale, de exemplu prin organizarea de sesiuni de formare profesională în cadrul organizațiilor din statele membre; îmbunătățirea comportamentului în ceea ce privește consumul de antibiotice; lansarea de campanii de informare pentru pacienți și asigurarea că cetățenii devin mai responsabili.
- accesul la medicamente – Monitorizarea stocurilor de medicamente la nivel european; proceduri de achiziții corelate pentru medicamente și echipamente medicale; îmbunătățirea capacității de diagnostic; corelarea și utilizarea mai eficientă a datelor prin utilizarea instrumentelor digitale; îmbunătățirea studiilor clinice; sinergia acțiunilor de cercetare și inovare, transferul mai rapid al rezultatelor activității de cercetare către clinici.
- sisteme de sănătate – Îmbunătățirea salariilor personalului medical; abordare transsectorială și transfrontalieră în acest domeniu; îmbunătățirea capacității digitale în rândul resursei umane din sistemele de sănătate.
Bogdan Guță