Privită din exterior, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este o instituție formatoare de profesioniști în domeniul medical. Nu este greșit, dar este puțin. Este greu de cuprins semnificația acestei instituții cu toate ramurile sale de activitate.
Autor: conf. univ. dr. farm. Carmen Oancea, Compartimentul Programe Comunitare, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
Sigur, putem vorbi despre rezultate, valoare, locul dobândit în comunitatea academică, însă Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a căpătat un deziderat aparte începând cu anul 2020 și anume, dezvoltarea unor proiecte comunitare menite să depășească barierele instituționale de educație medicală. Când vorbim despre o universitate de învățământ cu specific medical trebuie să vorbim despre: știință, actualizare continuă a cunoștințelor, cercetare, dezvoltare a abilităților de lucru în echipă, comunicare și lista poate continua.
La finalul anului 2020 am demarat primul proiect de screening pentru virusul hepatitic C (VHC) desfășurat în mediul urban în România. Am ales localitatea Orșova, o localitate cu un număr de locuitori redus (aproximativ 10.000), însă privată de posibilitatea includerii în programele naționale de tratare a pacienților cu VHC în proximitatea locuinței lor. Am știut că aici distanțele destul de mari și circuitele lungi vor prezenta numeroase lacune ce duc la pierderea pe drum a acestor pacienți.
De ce Hepatita virală C?
Pentru că OMS își propune eliminarea hepatitei virale C la nivel mondial până în anul 2030, pentru că există terapii de vindecare a pacienților cu rată de succes de 99%, pentru că avem programe naționale care susțin gratuit tratarea, pentru că identificarea persoanelor pozitive este facilă și durata tratamentului este relativ scurtă (3-6 luni).
Ce ne lipsește însă?
Educația la nivelul comunității în ceea ce privesc: riscurile asociate VHC, posibilitățile de transmitere și/sau contactare a virusului, posibilitățile de testare gratuită și poate cel mai important… implicarea personalului medical ce conturează circuitul pacientului în vederea înlăturării erorilor în demersul de vindecare.
În ianuarie 2021 aveam 3025 de teste efectuate persoanelor cu vârsta peste 40 de ani (vârstă considerată factor de risc, având în vedere descoperirea VHC în urmă cu doar 45 de ani). Proiectul s-a desfășurat prin intermediul a 4 medici de familie din Orșova și a fost încheiat cu: 37 de persoane depistate pozitiv, 18 persoane incluse în programele naționale de tratare în urma continuării investigațiilor medicale și confirmării infecției, 18 vieți salvate și multe altele pentru care am înlăturat posibilitatea infectării în comunitatea lor.
Am învățat în acest prim proiect că mai sunt multe de făcut pentru comunitate, că educația sanitară este mai mult decât precară, că pacienții au nevoie de îndrumare și susținere inclusiv în ceea ce privește contactarea acestora (lipsa semnalului de telefonie în zona unde locuiau, lipsa aparținătorilor) și transportul.
Am construit o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali, rezidenți, studenți, farmaciști care prin deplasările în teren au înțeles că realitatea oamenilor este dură, că empatia și comunicarea pot salva vieți, că apogeul muncii nu este în cabinet sau în farmacie, acolo unde vin pacienți de cele mai multe ori în cunoștință de cauză.
Caravana de informare și testare HCV în zonele rurale din județul Gorj (aprilie 2021)
Succesul primului proiect ne-a determinat să continuăm și în plină pandemie (2020-2021). Am inițiat proiecte similare către fabrici și uzine din județele arondate centrului nostru universitar: Ford Craiova, Bordnetze Drobeta Turnu Severin, Dacia Mioveni, Complexul Energetic Oltenia. Aici am colaborat cu asistenții medicali care aveau acces zilnic la angajați (triaj, puncte de testare COVID) și am reușit testarea a peste 28.000 de persoane cu prevalențe de la 0,52 (Dacia Mioveni) la 0,81 (FORD Craiova), 1,58 (Bordnetze Drobeta Turnu Severin) și respectiv 0,78 (Complexul Energetic Oltenia).
La acel moment au fost conturate și primele articole de specialitate pornind de la statisticile obținute (vârstă, gen, factori de risc asociați, reședință) în urma chestionarelor aplicate tuturor persoanelor testate.
Astfel au prins viață și primele teze de doctorat cu teme asociate proiectelor: impact psihologic al terapiilor, aderența la tratament, posibilități de reducere a riscurilor de infectare, date ce pot reprezenta oricând baza viitoarelor politici de sănătate din România.
La finalul anului 2022 înregistram peste 60.000 de teste efectuate, peste 300 de persoane diagnosticate cu infecție cronică cu VHC în peste 14 de proiecte ce au vizat testarea și conștientizarea în rândul populației prin campanii desfășurate cu ajutorul autorităților locale, a presei scrise și televizate.
În paralel cu aceste proiecte, începând cu anul 2021 am creat și implementat campanii de informare și conștientizare a infecției cu Human Papilloma Virus (HPV) în licee, școli, universități, campanii care au vizat creșterea prevenției primare prin vaccinare, în conformitate cu programele naționale existente la vremea respectivă (vaccinarea fetelor cu vârsta între 11-19 ani prin solicitarea către medicul de familie a vaccinului).
Informarea populației despre programul de screening al cancerului colorectal prin utilizarea unui colon sub formă de tunel (august 2021)
Proiectele noastre de susținere a prevenției au presupus chestionare anonimizate de evaluare a nivelului de cunoștințe a participanților la sesiunile de comunicări, prezența specialiștilor din domenii asociate infecției cu HPV (ginecologi, medici de familie, oncologi, farmaciști), broșuri întocmite de aceștia în vederea diseminării informațiilor din surse științifice.
În perioada 2021-2023 am implementat și programul ROCCAS II, program destinat prevenției, depistării precoce și tratamentului cancerului colorectal, în cadrul Centrului de Gastroenterologie și Hepatologie al UMF din Craiova. Suntem astfel prima universitate de medicină și farmacie căreia i se atribuie un proiect național de screening în domeniul sănătății desfășurat din fonduri europene.
La finalul anului 2023 am finalizat proiectul cu atingerea și chiar depășirea tuturor indicilor aferenți proiectului: peste 80.000 de persoane informate, 51.437 de persoane au beneficiat de programul de screening, 2825 de persoane depistate pozitiv la efectuarea testului de hemoragii oculte fecale și 1550 de colonoscopii realizate.
Discuții cu părinții elevilor din Colegiul Național Frații Buzești Craiova despre infecția HPV și posibilitățile de prevenție a cancerului de col uterin (noiembrie 2022)
14 decembrie 2023 a marcat și campania Să prevenim regretele, o campanie dedicată programelor naționale de vaccinare și a schimbărilor legislative apărute în acest sens începând cu 1 decembrie 2023.
Au fost prezenți peste 350 de specialiști cu rol în procesul de prescriere și eliberare a rețetelor compensate cărora reprezentanți ai autorităților direct implicare în procesul de compensare, dar și specialiști ai căror pacienți pot beneficia acum de prevenție prin vaccinare în regim de gratuitate sau compensare parțială a costurilor, le-au expus toate noutățile și le-au clarificat toate nedumeririle privind schimbările survenite.
Campania ”Să prevenim regretele”, Aula Magna UMF Craiova, 14 decembrie 2023.
Crearea Departamentului de cercetare, studii clinice și programe comunitare în cadrul UMF din Craiova a venit ca un firesc în momentul în care am realizat că proiectele comunitare dezvoltate de-a lungul anilor au dus la conturarea unor echipe de lucru de succes, la atragerea unui număr cât mai mare de studenți, cadre didactice și personal auxiliar dornici să se implice, la deschiderea unor noi orizonturi și dezvoltarea oportunităților.
Ce poate face o universitate de medicină și farmacie pentru sistemul de sănătate?
- să identifice și să specializeze personal calificat pentru domeniile deficitare ale sistemului de sănătate, ale spitalelor, ale celorlalte instituții care sunt parte a sistemului de sănătate (CAS, ANMDMR), contribuind astfel la programele naționale și mondiale de creștere a resursei umane în domeniul sănătății;
- să-și educe proprii studenți, dar și elevii liceelor și comunitățile din județele arondate fiecărui centru universitar în ceea ce privește prevenția, importanța programelor de screening, în vederea conturării unei generații pentru care investigațiile medicale efectuate la timp să reprezinte o normalitate, eficientizând astfel costurile alocate tratării versus prevenirii;
- să implementeze programe naționale de screening având toată infrastructura aferentă: departamente specializate (contabilitate, administrativ), specialiști, spații dedicate, determinând o creștere substanțială a aportului științific și a conturării la nivel național a unor baze de date ce pot fundamenta viitoarele programe naționale de prevenție și chiar costurile aferente programelor naționale de tratare.
Împărtășirea educației se realizează sub forme variate, utilizând mijloace cât mai diverse. Împărtășim educație pentru toți membrii comunității și învățăm unii de la alții. Educația în orice domeniu nu este un proces unidirecțional și limitat temporal, ci este unul constant și circular.
La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova învățăm să fim buni profesioniști și ne educăm să rămânem oameni în spatele profesiilor noastre.
Profesori, studenți, împreună, am reușit să facem față provocărilor, care au adus plus valoare nu numai instituției, ci nouă, ca oameni, ca profesioniști.
Putem vorbi despre activitatea științifică intensă, despre rolul medicului în comunitate, despre vieți salvate sau despre conexiune umană, despre reușită și empatie. Au fost multe activități, cu multă implicare, în care s-au depus eforturi substanțiale din partea tuturor, dar în care am trăit experiențe unice, am îmbinat perfect cercetarea cu oferirea serviciilor de asistență medicală dincolo de spitale, clinici, cabinete medicale.
La proiectele mai sus menționate putem adăuga și: Centrul dedicat pacienților cu boli inflamatorii intestinale, Centrul de artrită precoce, dezvoltarea primului congres medical național multidisciplinar ce aparține unei universități – Craiova Connects.
Sunt exemple de succes, dar mai important este că ne putem mândri cu ce am învățat noi din ele, cu mulțumirile căpătate prin ochii înlăcrimați ai omului care realizează că i-a fost salvată viața, fără ca măcar să știe că era în pericol; am dobândit abilitatea de a dezvolta echipe în cadrul universității, cu studenții dornici să se implice; am atins performanța de a învăța cu toții și de la fiecare dintre noi din a face, nu doar din a citi.