Interviu cu prof. dr. Margit Șerban, profesor de pediatrie la U.M.F. „Victor Babeş” Timişoara, realizat de dr. Richard Constantinescu. În numărul din luna septembrie a.c. veți putea citi povestea acestei „luptătoare pentru cauza pacienților cu hemofilie din România”.
Doamnă profesor, sunteți un mix, ceea ce e frecvent întâlnit în Banat.
Da, eu sunt un mix, ca și mulți bănățeni, fără ca eu însămi să fiu bănățeancă… populație mixată, provenită din alte provincii. Au venit și intelectuali, dar și din cei care au căutat o soluție de viață mai bună. Aceștia din urmă au produs o ruptură în structura populațională, pentru că au întâlnit o mentalitate diferită, oameni muncitori, vrednici, iubitori de ordine și disciplină. Transferul bilateral a dus la anumite schimbări, vizibile astăzi. Așa că Banatul de azi nu mai e Banatul cel vechi…
Aveți imaginea profesorului Louis Țurcanu în cabinet și constant amintiți de el. Un moldovean ajuns în Banat.
Profesorul Louis Țurcanu (1919-1990), dar și alți moldoveni: Emil Hurmuzache, Constantin Zosin. În momentul în care s-au pus bazele Institutului de Medicină timișorean, i-au trebuit personalități ori medici cu perspectiva de a deveni lideri, făuritori de școală. Iașiul a fost generos în a oferi și transmite cadre didactice. Din București sau Ardeal au fost mai puțini… Timișoara e un oraș deosebit și, având rădăcini multietnice, multiconfesionale, atmosferă de concordie, chiar dacă unii spun că-s aroganți când afirmă că „Banatu-i fruncea”, a făcut ușoară adaptarea intelectualilor. Prof. Țurcanu și-a adus mulți colaboratori din Moldova: pe dr. Aurel Nechita, actualmente profesor la Galați (născut la Lugoj, studii medicale la Iași, n.r.), dr. P. Lesovici, dr. I. Boazu. Avea sentimentul apropierii de Iași, orașul natal, orașul unde s-a format.
Dar nu făcea diferențieri etnice.
Domnia-sa a avut același mod de a privi oamenii… indiferent de apartenența etnică. Mi-amintesc de o colegă nemțoaică, de una evreică, de alta unguroaică… și eu, care de asemenea nu eram româncă. Pentru domnia-sa nu a contat naționalitatea sau regiunea de proveniență, ci numai valoarea reală, strădaniile tale și ceea ce reușeai să faci. Era distant, dar drept și corect.
Profesorul Louis Țurcanu e considerat un reformator în pediatria românească.
A adus ceva nou în medicina și pediatria românești, atât de strâmtorate, material și informațional, în acei ani. Prof. Țurcanu a fost șef de școală, formator de medici, într-o perioadă extrem de grea, dominată de multe nevoi, când eram închiși în spațiul nostru. De afară nu mai venea literatură, cărțile nu puteau ajunge, iar noi nu aveam permisiunea de a merge în țările dezvoltate spre a ne informa, a ne specializa. Dumnealui a fost un vizionar, a intuit că pediatria nu mai poate rămâne o disciplină simplă care se ocupă de „adultul în miniatură”. Faptul de a fi ieșit din țară în perioada tinereții, educația pe care o avea, fluenta exprimare în limbile franceză, engleză și germană, angajarea pe care o avea în profesie și atașamentul față de bolnav l-au făcut să vadă departe. Ceea ce astăzi este așa de important și se citește oriunde, medicina bazată pe evidențe și medicina personalizată, a fost prefigurat de atunci de către dumnealui. Ce nu are fundament științific e șubred, considera profesorul. De aceea ne-a condus spre sectoarele de explorare și, eu având o bază de pregătire de matematician, am primit cu încântare provocarea. Am rezonat și eram pe aceeași lungime de undă amândoi…
A întâmpinat rezistență în rândul pediatrilor?
În mod categoric, nu. Erau vremuri de disciplină ierarhică, în care deciziile șefului, în general, nu erau comentate ori subminate. În clinica condusă de prof. Țurcanu s-a înțeles că poți să fii și pediatru generalist, și cu competențe particulare pentru oncologie, hematologie sau gastroenterologie. Pediatria timișoreană s-a diferențiat prin dezvoltarea supraspecialităților. A fost printre primele din România care a înțeles că pediatria nu rămâne pediatrie simplă, ci, practic, o pediatrie îmbogățită cu specialități și supraspecialități.
Din Timișoara a început procesul acesta?
N-aș vrea să fiu nedreaptă. Și la București s-a inițiat acest proces, de exemplu prin prof. Gh. Goldiș, probabil și prin alții, dar nu a avut dinamica din Timișoara – unde s-au dezvoltat hematologia, imunologia, oncologia, diabetologia, neonatologia, nefrologia, gastroenterologia și altele. Înainte de ’89, nu era ceva obișnuit. Toate acestea ne-au făcut să pornim de pe o anumită platformă și, la venirea străinilor, după revoluție, aceștia nu conteneau să se minuneze de nivelul și de competența pediatriei timișorene. Eu eram cam supărată… ce-și închipuiau, că suntem din lumea a treia?!
Volumul publicat în colaborare cu doamna Maria-Delia Mihailov, „Noțiuni teoretice și practice de Economie Medicală”, la Ed. Brumar, în anul 2008, este un semn al importanței pe care o acordați educației financiare.
E foarte important să ai argumente de ordin economic, când spui „Nu cumpăr”; nu are sens să recomand rambursarea acestui medicament!”… Ierarhizarea priorităților este un proces obligatoriu; nu pot fi ignorate: mortalitatea infantilă cea mai ridicată, tuberculoza cu rata cea mai mare și alte probleme de sănătate publică… ea nu poate fi realizată fără cunoștințe de economie medicală. Cost –efectivitatea, care are în vedere aportul unui tratament pe plan medical, intercorelat cu costurile pe care le reclamă, este un argument decisiv.
De ce vă pasă dvs? Nu e mai ușor să băltești?
Să te implici e epuizant. Îți consumă timp și nervi. Poate, pe alocuri, mai și superi… Eu fac parte, probabil, din grupul celor asemenea profesorului Țurcanu, care mi-a fost model! Cred că trebuie să ne angajăm în favoarea bolnavilor, care ne sunt încredințați și, într-un fel, să devenim vocea lor și să exprimăm interesele lor de viață, mai ales atunci când există tratament… tratament real, nu promisiune.
Ce le sfătuiți pe tinerele dumneavoastră colaboratoare?
Nu dau sfaturi în cuvinte multe; mi-ar face plăcere să fiu socotită un model de urmat. Bolnavii noștri merită să le fim alături. Trebuie să ne străduim continuu pentru o medicină mai bună și mai dreaptă.
E posibil să ai multe funcții și să excelezi?
Am acceptat directoratul spitalului pentru a rezolva multiplele probleme ce apăruseră în perioada construirii centrului de transplant, a extensiei onco-hematologiei. Mi-a fost cumplit de greu. M-am bucurat că nu m-am prăbușit sub povara obligațiilor numeroase. Nu am putut decât cu eforturi enorme să fac față… și numai pentru o perioadă limitată. Eu, cel puțin, n-am putut. Depinde probabil și de domeniul în care lucrezi, de cât de puternică trebuie să fie implicarea în profesia de bază.
Există numeroase voci, chiar ale doctorilor, care se exprimă împotriva chimio și radioterapiei, pe care le consideră nocive.
Aici m-ați provocat! Din punctul meu de vedere, trebuie sancționați cei care sunt foarte vocali în favoarea unor proceduri lipsite de evidențe privind eficacitatea: măsuri de tipul homeopatiei, bioenergiei, cristaloterapiei, a utilizării ceaiurilor și a altor tipuri de așa-zise terapii în oncologie. Este un păcat să fie propovăduite. Dar și aceia care sunt împotriva vaccinărilor și susțin că este ceva necurat îndărătul vaccinurilor. Este cumplit! Nu-mi place să merg la TV dar, după ’89, am fost special să spun la ce pericol se expun dacă vor asculta opiniile unora care se erijează în cunoscători, fiind de fapt în afara medicinei, care afirmă că medicina clasică este nocivă. Recent, am fost șocată să văd pe postul național de televiziune diverși vraci… nu se poate! Să învingă obscurantismul!? Lumea poate să bea ceaiuri, dar să se vaccineze, să se investigheze, să-și urmeze tratamentul medical.
Cum te poți impune din provincie în Capitală?
Nu este ușor și ați sesizat foarte bine aspectul. Este foarte greu să fii profet venind dintr-o zonă necentrală, în situația în care în România persistă un mod de gândire împrumutat din spațiul balcanic: „De unde este persoana? Din Timișoara. Aaa, e din provincie!”. Dar calitățile și realizările sunt recunoscute și privite cu obiectivitate, cel puțin în mediul nostru academic. Dacă am avut dezavantajul de a nu fi în Capitală, am avut avantajul de a locui și lucra într-un spațiu în care dacă vorbeai limbi multe, puteai să realizezi contacte multiple, care apoi să ducă la recunoaștere și la includere în diverse colective și la o apreciere în afara țării.
Meritele unor reușite ale noastre, în mod categoric, revin echipei întregi din clinică: buni profesioniști, angajați în interesul bolnavilor, doritori de a aduce progresul medicinei în propria clinică… Așa se explică de ce în Timișoara avem primul centru european de hemofilie care este acreditat, în județul Timiș avem centrul din Buziaș, deschis pentru toată țara; aici s-a făcut primul transplant autolog și alogeneic în România, am fost primii acceptați spre colaborare cu Registrul Internațional de Donori de celule stem, am fost distinși cu premiul Societății Europene de Transplant Medular. Dar, esențial, ca să poți reuși, mai ales în provincie, este să te solidarizezi, în propria instituție, dar și cu altele conexe prin preocupări. Să ai o echipă. A noastră a fost fantastică! Îi sunt recunoscătoare.
Interviu realizat de Dr. Richard Constantinescu
