
Senatorul Carmen Orban a atras atenția, în plenul Senatului din 27 mai, că proiectul legii salarizării, în forma actuală, creează inechități majore și riscuri reale pentru stabilitatea unor domenii fundamentale ale statului român.
”Sănătatea și educația nu sunt simple capitole bugetare. Ele reprezintă infrastructura vitală a unei națiuni. Un sistem medical slăbit înseamnă vieți puse în pericol. Un sistem educațional destabilizat înseamnă un viitor vulnerabil pentru întreaga societate. Atunci când aceste două domenii sunt afectate, siguranța fiecărui cetățean este afectată direct. Fac astăzi un apel la maturitate, responsabilitate și consens politic. Dincolo de doctrine și apartenențe politice, cred că este necesar să susținem împreună amendamente care să reducă riscurile și dezechilibrele pe care această lege le poate produce”, a afirmat prof. univ. dr. Carmen Orban, președinte Subcomisia pentru populație și dezvoltare, membru al Comisiei pentru sănătate și al Comisiei pentru educație din Senatul României.
Potrivit acesteia, România are nevoie de politici publice construite pe echilibru, competență și respect față de profesioniștii care susțin funcționarea statului. ”Avem datoria să protejăm medicii, profesorii, personalul esențial și, prin ei, să protejăm fiecare cetățean al acestei țări” .
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate