Politici de Sanatate

Prioritățile noului ministru al Sănătății din Republica Moldova

20 aprilie
10:25 2015
Prioritățile noului ministru al Sănătății din Republica Moldova

Sistemul de Sănătate din Republica Moldova va trece printr-o amplă reformă, care va viza cu precădere crearea unei structuri funcționale a sistemului spitalicesc, reducerea și eliminarea plăților informale, precum și îmbunătățirea salariilor personalului medical. Cel puțin, așa a declarat noul ministru al Sănătății din Republica Moldova, dr. Mircea Buga, în cadrul unei emisiuni televizate, transmisă de postul de televiziune „Realitatea TV”, conform IPN.

Sistemul spitalicesc de peste Prut trebuie regândit deoarece în prezent se cheltuie foarte mulți bani pe internări, adesea nejustificate. “Multe maladii nu necesită îngrijire spitalicească şi pot fi tratate cu succes în condiţii de ambulator”, a explicat dr. Mircea Buga, adăugând că specialiștii lucrează deja la un nou cod al Sănătății, având în vedere că actualul sistem sanitar se bazează pe o lege veche de 20 de ani. Noul cod al Sănătății va îngloba mai multe legi și regulamente din domeniul sanitar.

Ca fost director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, dr. Mircea Buga a anunțat că reforma sistemului sanitar nu vizează modificarea sistemului de asigurări în medicină: „Oamenii trebuie să înţeleagă că medicina necesită cheltuieli. În alte condiţii, un cetăţean simplu niciodată nu va putea beneficia de un transplant hepatic, intervenţie care costă un milion de lei. Se creează un cerc vicios, oamenii nu vor să plătească asigurarea medicală pentru că sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor medicale, iar calitatea serviciilor medicale nu poate fi asigurată din lipsă de fonduri. Scopul nostru este să rupem acest cerc”.

De asemenea, noul ministru al Sănătății din Republica Moldova a precizat că „urmează să fie pregătit un pachet de măsuri urgente, în sensul responsabilizării managerilor de instituții medicale publice, a furnizorilor, dar și a structurilor de achiziție a medicamentelor și dispozitivelor medicale”.

Profesioniștii din Republică au așteptări mari de la noul ministru al Sănătății

Înlocuirea ministrului Andrei Usatîi de la cârma Sănătății din Republica Moldova este văzută cu ochi buni de profesioniștii din sistem, care susțin că noul ministru cunoaște foarte bine problemele sistemului sanitar.

„Este o persoană potrivită pentru funcția de ministru, pentru că deja de ani buni muncește în acest domeniu. Cunoaște mecanismele de finanțare a instituțiilor medicale și acest fapt este un plus pentru el. Cred că principalele direcții pe care se va axa pe durata mandatului este sporirea calității asistenței medicale, atât prin asigurarea spitalelor cu medicamentele necesare, utilaj modern, cât și cu cadre medicale suficiente”, a declarat Larisa Catrinici, fost ministru al Sănătății în perioada guvernării comuniste, citată de e-sanatate.md.

La rândul său, viceministrul Sănătății, Mihai Magdei, a declarat tot pentru e-sanatate.md, că dr. Mircea Buga are toată încrederea sa: “Este un om capabil să comunice și să adune o echipă. Serviciile mele stau la dispoziția dumnealui. Îi va fi greu, în special pentru că nu avem o Lege a fondurilor, suntem în criză, dar cred că va reuși să ia decizii corecte”.

Mini C.V. dr. Mircea Buga

  • Din anul 2009, dr. Mircea Buga a condus Compania Naţională de Asigurări în Medicină.  Practic, este una dintre persoanele care au pus bazele acestei instituții și au depus eforturi uriașe pentru a implementa reforma în domeniul finanțării sistemului de Sănătate de peste Prut. Anterior, timp de doi ani (2007 – 2009), a ocupat funcția de ministru adjunct al Sănătății.
  • Dr. Mircea Buga are o dublă specializare – medicină și drept. Și-a obținut licența în medicină la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, iar pe cea în drept la Universitatea de Stat din Moldova. Și-a continuat studiile în economie sanitară în Marea Britanie (University of York) și în business la Grenoble Graduate School of Business, France-Chișinău Campus.

Mirabela Viașu

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: