Politici de Sanatate

Prețul medicamentelor în context european

12 aprilie
17:17 2016
Prețul medicamentelor în context european

Ce se întâmplă cu prețul în momentul în care medicamentul generic nu acoperă toate indicațiile inovatorului? Vom fi obligați să dăm prețul inovatorului în jos până la nivelul genericului inclusiv pe indicația care nu este acoperită de generic? Când vom putea avea o predictibilitate pe o perioadă de cel puțin un an? Sunt întrebări pe care lideri din domeniul farmaceutic le-au adresat în cadrul dezbaterii publice cu tema: proiectul de Ordin pentru modificarea Anexei nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului Sănătății nr. 810/2015 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate sau comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente, aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora.

Ordinul 75 ar trebui inclus în legislație

Una dintre marile probleme ridicate în cadrul dezbaterii este predictibilitatea termenelor de prețuri. “Avem dosare de prețuri depuse de la sfârșitul lui octombrie anul trecut care au fost publicate pe 24 martie și la care avem valabilitatea prețului până la 1 iulie. La fel, dosare aprobate în februarie cu valabilitatea prețului până la 1 iulie.  Cred că ar trebui sa avem o mai mare predictibilitate și perioada de un an să se ia in funcție de când s-a dat avizul de la Direcția de Politică Americană” a spus Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

Soluția este însă greu de găsit mai ales că Direcția Farmaceutică de la nivelul Ministerului lucrează în prezent cu un personal restrâns și fără a avea un sistem informatic. “Nu avem un sistem informatic generalizat în care noi să putem vedea de la Casă că ne-a introdus cardul, să ne ducem pe firul apei peste tot, vis-a-vis de diagnostice, de tratamente, de cât a consumat fiecare pacient, etc. Din păcate nu există acest sistem. Încă se face în „xl”, dacă vă spune ceva acest program” a explicat dr. Victor Strâmbu, secretar de stat în Ministerul Sănătății. “Sigur că inclusiv acest ordin dacă nu ar trebui făcut repede ar trebui să fie bagat în legislație, în Legea 95 și poate că ar fi meritat, la capitolul medicament, acolo. Fiindcă altfel se va tot schimba” a adăugat secretarul de stat.

S-a constituit un grup de lucru la nivelul ministerului, cu specialiști din minister și de la Casă, pentru rescrierea Ordinului 75.

La nivelul Uniunii Europene există o dorință de intrare a genericelor pe piață, iar fiecare țară în parte își stabilește în diverse moduri prețurile. Constatarea care s-a făcut la nivel european este că  stabilind un preț oarecare și nepunând o graniță între prețurile dintre generic și inovativ, în aproximativ doi ani genericul a ajuns la 45 la sută din prețul inovativului. Acest lucru duce la dispariția genericului.

“În aceste patru luni de când temporar sunt în minister cred că am dovedit cât de multă transparență posibilă, având discuții atât cu asociațiile de pacienți cât și cu producătorii, distribuitorii, indiferent că sunt de inovative sau de generice. Este clar că filosofia acestui Ordin 75 trebuie schimbată. Ca să anunț public, s-a constituit un grup de lucru la nivelul ministerului cu specialiști din minister și de la Casă pentru rescrierea acestui ordin. Deci ceea ce-mi cereați dumneavoastră destul de imperativ eu chiar mă țin de cuvânt pentru că eu chiar cred în chestia aia cu gentelment agreement.” le-a spus secretarul de stat dr. Victor Strâmbu reprezentanților din industria farmaceutică. El a mai explicat faptul că pentru a putea face un ordin de prețuri trebuie să fie cumulate foarte multe date: care este ponderea între inovativ și generic din punct de vedere procentual în piață, să știi cât te poți asigura cu medicamente pentru ca pacientul să nu sufere în vreun fel, iar zona de coplată, în funcție de bugetul pe care îl are țara respectivă să fie cât mai mic.

“Este foarte greu sa vii cu o filosofie nouă. Ordinul ăla fost făcut într-o zonă de criză, în perioada respectivă, acum suntem într-o altă zonă. S-a emis și ipoteza că ar trebui înghețate prețurile. Conform legii prețurile se îngheață după o analiză macroeconomică de 90 de zile. După data de 2010 până prin 2014 nu au mai fost făcute prețurile. Prețurile au fost făcute ….nu știu cum. Deci înghețarea prețurilor nu este o soluție legală. Nu am motive să îngheț acum prețul în condițiile în care Eurostatul spune că vom avea una din cele mai mari creșteri economice din Europa” a spus secretarul de stat dr. Victor Strâmbu.

Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: