Preşedintele CNAS: Există fondurile necesare asigurării salariilor medicilor, până la sfârşitul anului

august 28, 2013

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, după o întâlnire pe care a avut-o cu reprezentanţii medicilor din judeţ, că din fondul de rezervă al CNAS şi din sumele obţinute la rectificarea bugetară din toamnă se vor putea acoperi cheltuielile cu salariile personalului medical şi cu utilităţile unităţilor sanitare. Totodată, el a anunţat că bugetul alocat spitalelor din judeţul Braşov, pe anul viitor, ''va fi sensibil mai mare decât cel din 2013''.

De asemenea, el a atras atenţia că în acest an a intrat în vigoare dispoziţia ministrului Sănătăţii prin care, la trei luni consecutive de plăţi restante, un manager de spital va fi demis, astfel că vor trebui ''să se disciplineze'', iar ''spitalele să se gospodărească mai bine şi să nu mai rostogolească plăţi şi datorii ca în anii trecuţi".

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate