Maria Vasilescu, publisher Revista Politici de Sănătate

După numeroase întâlniri cu politicieni din toate partidele, reprezentanți ai autorităților, profesori, medici sau simpli pacienți, într-o perioadă în care românului îi place cel mai mult “să-și dea cu părerea” (despre alții) și mai puțin să emită concepte (filozofice sau de altă natură), ajungem în mod natural la concluzia că nimeni nu crede în schimbarea (îmbunătățirea) sistemului de Sănătate românesc. ”Nu avem specialiști în instituțiile de stat… au plecat în privat”, “nu avem medici”, “nu avem soluții informatice suficiente”, “nu avem strategii”, “nu există studii de evaluare ale nevoii de…”, “nu avem bani suficienți”. Cea mai gravă concluzie însă este: “Nimeni nu vrea, de fapt, schimbarea pentru că există interese de grup, transpartinice”.

Risipa din sistemul de sănătate nu poate fi stopată fără voința tuturor. Să luăm exemplul bolilor cronice, care sunt răspunzătoare de 86% din totalul deceselor din Europa, acestea reprezintă principala cauză de morbiditate și dizabilitate și se cheltuie peste 700 de miliarde de euro anual din bugetul Uniunii Europene, sumă ce va crește de la an la an.

Știind toate acestea, ce facem cu politicienii care și-au asumat găsirea de soluții la aceste probleme? Îi concediem pentru că nu își fac treaba?

Politicile de sănătate ar trebui împărțite în trei ere: O eră preștiințifică, atunci când nu prea știam ce facem, o eră științifică – a înflorit în secolul 20 și ne-a oferit soluții la problemele de sănătate – și momentul prezent – era postștiințifică, în care, în ciuda faptului că avem de partea noastră puterea științei, factorii sociali precum discriminarea, sărăcia și costurile (și pierderile) ne blochează acțiunile. Aici, politicul joacă un rol central în depășirea barierelor și punerea științei în serviciul oamenilor. La acest lucru se referea un parlamentar/profesor portughez când vorbea despre ministerul bolilor, în loc de ministerul sănătății.

Dacă ne uităm la cifre, 97% din bugetele pentru Sănătate sunt cheltuite în prezent pe tratament și numai 3% sunt investite în prevenție. Sunt date oficiale prezentate de Comisia Europeană în cadrul unor întâlniri la nivel înalt.

Este evidentă nevoia de schimbare a paradigmei – de la filozofia unui management birocratic la un sistem centrat pe nevoile pacientului și care să conducă la o populație mai sănătoasă. O abordare personalizată a bolilor cronice, care implică pacientul în procesul decizional și îi oferă responsabilități clare, ar putea fi o soluție, pentru că bolnavii nu muncesc.

Toată lumea e de acord că sănătatea nu ține numai de ministerul sănătății – politicile eficiente se fac împreună cu ministerul educației, muncii și protecției sociale și, nu în ultimul rând, cu ministerul finanțelor. Probabil că există strategii clare în România de reformare a sistemului de sănătate, evaluări ale stării de fapt, ale necesităților – unde suntem și unde vrem să ajungem, dar nu vorbește nimeni despre ele, decât fragmentat, eventual pe afecțiunea de care se ocupă. Recomandăm, dacă există, să fie mai mult promovate/comunicate.

Un mare specialist în domeniul politicilor sanitare, care a condus Institutul pentru Îmbunătățirea Sănătății din SUA, Donald Berwick (nu a rezistat decât un an la conducere, în special din cauza presiunilor unor grupuri de interese), vorbea despre șase scopuri pentru un sistem eficient: siguranță, eficiență, centrarea pe pacient, timp scurt de așteptare, eficacitate (fără pierderi) și acces echitabil.

Berwick a susținut că 20-30% din cheltuielile din Sănătate sunt inutile, fără beneficii pentru pacienți.

Pe de altă parte, UE susține că Europa trebuie să recunoască valoarea sănătății ca oportunitate și investiție, dar și ca un creator de locuri de muncă și nu doar ca un cost public.

Însă în România nu este suficient acest discurs, dacă toată lumea crede (off the record) că, de fapt, există bani, însă fie sunt folosiți ineficient, fie… dispar.

Cu câteva parteneriate inteligente, cu o abordare multisectorială, cu implicarea mai multor stakeholderi, cu o viziune bazată pe evidențe, cu acțiuni ce urmăresc targeturi concrete și cu sancțiuni pentru cei ce se împotrivesc, lucrurile se pot schimba. Dacă nu ești din sistem și asiști la evenimentele de la Bruxelles sau din alte capitale europene, pe aceste teme, ți se par toate de bun-simț și te întrebi de ce aici nu poate fi la fel de simplu, măcar să începem să umplem spațiul între noi și ei.