Interviu cu prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, președintele Grupului parlamentar pentru combaterea cancerului.
Diagnostic tardiv în multe cazuri, lacune în traseul pacientului oncologic, durată mare până la aplicarea efectivă a tratamentului – sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă pacientul oncologic din România și pe care, teoretic, ar trebui să le rezolve un plan de cancer. „Planul Național de Cancer nu este o soluție universală și nu are cum să rezolve dintr-odată toate problemele oncologiei din România. Consider că ar trebui să existe în paralel și o lege a cancerului care să definească foarte clar anumite aspecte”, declară prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu.
Încă de la anunțarea Planului european de combatere a cancerului vorbim de oportunitățile pentru statele membre. Concret, cum poate beneficia România de experiența europeană?
Sunt cel puțin două modalități. Prima ar fi de a urma knowhow-ul european în construirea Planului național împotriva cancerului, deoarece, evident, trebuie să existe o compatibilitate și, sigur, obiective realiste, tangibile și măsurabile în acest plan. Pe de altă parte, trebuie să cuprindem în planul național acei piloni pentru care găsim o finanțare europeană în acest moment. Evident, aceasta nu înseamnă că dacă găsim și alte aspecte care sunt extrem de importante la nivel național, nu trebuie să le cuprindem în plan și să căutăm resurse de finanțare.
Care este stadiul planului național la care lucrați?
Planul național pentru combaterea cancerului nu este o soluție universală și nu are cum să rezolve dintr-odată toate problemele oncologiei din România. Planul de cancer se construiește pentru o perioadă bine definită (să spunem 4-5 ani pentru primul plan, apoi, teoretic, ar urma al doilea, al treilea, etc), luând în considerare problemele epidemiologice, respectiv incidența și mortalitatea (aici ne referim la cancerele cele mai frecvente – sân, pulmonar, col uterin, colorectal și prostată), cu pilonii specifici, pornind de la profilaxie primară, secundară, diagnostic, tratament, paliație, etc. Consider că ar trebui să existe în paralel și o lege a cancerului care să definească foarte clar anumite aspecte la care se va face referire în planul de cancer existent deja în legislația europeană, cum ar fi centrele de cancer, fiecare cu specificul lui (centre de organ, centre comprehensive, etc). Evident, în final, toate trebuie cuprinse în Strategia de combatere a cancerului, care trebuie să fie parte a Strategiei naționale de sănătate pentru anii următori.
În prezent, lucrăm la partea de plan de cancer pe localizările menționate, avem întâlniri cu toți factorii interesați (specialiști, societăți profesionale, asociații de pacienți, industria farmaceutică). Cel mai important însă este să ne stabilim ținte acceptabile. Trebuie să ținem cont că în acest moment, punând la un loc capacitățile publice și private de radioterapie, atingem doar 60% din necesar. Apoi, dacă avem o acoperire vaccinală de doar 5% la vaccinul anti-HPV, nu o să putem visa că vom atinge în următorii 5 ani acel prag de 90% sperat de vestul Europei. Tocmai aici sunt lucrurile pe care trebuie să le judecăm foarte bine și să ne fixăm ținte tangibile, să vedem unde putem acționa. De exemplu, dacă am apăsa accelerația numai pe screening, în momentul în care identificăm foarte multe leziuni de col uterin sau de sân și nu avem capacitățile de tratament corespunzătoare, cu specialiști pregătiți, care să poată stratifica aceste leziuni și să nu facă nici supratratament, nici sub- tratament, am avea probleme. În paralel cu screeningul, trebuie să dezvoltăm și capacitățile de tratament, iar asta nu înseamnă să luăm numai aparate, ci înseamnă și pregătire de personal calificat.
Circuit cu mari lacune al pacientului oncologic
Care sunt principalele provocări cu care se confruntă pacienții oncologici din România?
Ne confruntăm cu o creștere a numărului de cazuri, iar primul factor este îmbătrânirea populației și creșterea speranței de viață, lucruri care se întâmplă și în România. Mai avem și alte probleme specifice pe partea de cancere a căror cauză este fumatul (pulmonar), pe partea de cancere care pot fi prevenite prin vaccinare și profilaxie secundară (cancerul de col uterin). Pe de altă parte, este și o creștere a cancerelor specifice țărilor din Vest: cancerul de sân sau de prostată.
Dacă ar fi să vorbesc de probleme într-o singură frază, aș zice că vorbim de un circuit cu mari lacune al pacientului oncologic. Ideal ar fi să avem screening, acolo unde se poate, sau o depistare cât mai precoce, un diagnostic rapid și un tratament adecvat, iar toate acestea să nu dureze mai mult de două luni (față de 6 luni sau mai mult cum se întâmplă, în unele cazuri, în România). Pentru ca acest circuit să meargă bine, ar trebui să avem toate verigile absolut valide și o legătură bună între ele. Dar ce ne facem dacă nu găsim bronhoscopist care să facă biopsie și dacă laboratorul are, să zicem, un număr foarte mare de cazuri și amână eliberarea rezultatului? Ce ne facem dacă nu găsim o poziție liberă la un aparat de radioterapie și apare acea listă de așteptare? Acestea sunt problemele pe care trebuie să le adreseze planul de cancer și prin toate măsurile care sunt luate să concureze la a oferi pacientului cu cancer un traseu cât mai bun.
În prezent, pacientul oncologic pierde mult timp între suspiciunea bolii și intrarea efectivă în tratament, ceea ce, uneori, poate fi fatal. Cum poate fi reglementat traseul pacientului oncologic în România?
Degeaba realizăm traseul, dacă lipsesc verigile, dacă nu avem suficiente centre care să realizeze colonoscopii și biopsii, dacă nu avem laboratoarele specializate pentru analizele genetice și cele specifice pentru administrarea unor anumite terapii. Va trebui să completăm tot acest puzzle, consecvent și constant în anii care vin. Nu vom reuși asta peste noapte, dar este important să știm unde vrem să ajungem.
Dacă ne referim la problemele întâmpinate de pacienți în această perioadă pandemică, aici s-ar vedea foarte bine ce utile ar fi centrele definite de cancer, care în toată Europa de Vest au rămas COVID free, dar, în același timp, și secțiile externe în spitalele județene /municipale, etc, care să poată participa și la tratarea pacienților cu cancer care au trecut sau trec prin COVID. La începutul pandemiei au fost multe spitale care și-au închis porțile și vedem consecințele absolut nefaste ale abolirii screeningului, practic am dat înapoi cu aproape 20 de ani în raport cu stadiile bolilor pe care le diagnosticăm și le tratăm astăzi.
În ceea ce privește registrele de pacienți, cum poate fi îmbunătățită colectarea datelor, astfel încât acestea să constituie o resursă concretă și reală pentru medicina bazată pe dovezi?
Niciodată nu putem spune că am făcut o treabă bună dacă nu vom putea măsura supraviețuirea pacienților noștri. Ajungem la o discuție anterioară: faptul că nu există coerciție din acest punct de vedere. Avem o lege care spune că trebuie raportate cazurile de cancer, dar nimeni nu spune ce se întâmplă dacă nu o facem. Pe cale de consecință, totul rămâne în aer, unii raportează datele, unii nu, iar noi nu putem progresa din acest punct de vedere. Cred că și acest aspect intră la pachet în acea lege. Până la urmă, nici bugetul în oncologie nu poate fi configurat în absența datelor.
Registrele presupun personal pregătit și plătit pentru astfel de activități. Avem așa ceva?
Dacă nu am avea niciun registru funcțional în România, am putea spune că nu există personal specializat. Dar atâta vreme cât în oncologie există deja un registru care este valid și care publică date acceptabile, ce intră în estimările pentru România, și avem un al doilea registru care a început deja să colecteze date… nu putem spune că nu se poate face asta. Există numeroase cursuri pentru oameni care să lucreze la registre. Totul depinde de un management bun din centrele de referință, care poate face aceste registre funcționale.
Ce soluții putem găsi pentru ca România să investească mai mult în medicina inovativă?
Sunt multe medicamente noi foarte eficiente, care ar putea înlocui anumite tratamente și care ar putea aduce chiar economii. Totul este să găsim posibilitatea de a finanța astfel de mecanisme, de a realiza un fond pentru inovare, așa cum au toate țările dezvoltate și cu experiență solidă în medicină (Germania, Marea Britanie, Franța). În unele țări, acest fond este considerabil și permite chiar obținerea unor economii la buget.
Care sunt cele mai bune strategii pentru a permite accesul la teste genetice și programe de conștientizare a bolii, precum și furnizarea de instrumente inovatoare, resurse și educație pentru medici, plătitori și factori de decizie pentru a permite standarde mai înalte de îngrijire pentru pacienți?
Boala aceasta nu iartă pe nimeni. Din păcate, estimările arată că una din două familii va avea cel puțin un bolnav oncologic. Este o experiență pe care o împărtășim cu toții, o vedem în jurul nostru și nu ne lasă indiferenți. Dincolo de boala în sine, vorbim și de problemele sociale generale, care se repercutează nu doar asupra individului, ci și asupra familiei, locului de muncă, societății în general. Trebuie să găsim o soluție agreată de toată lumea.
de Valentina Grigore