Sistemele de sănătate din toate lumea se confruntă din ce în ce mai des cu deficitul forţei de muncă şi distribuirea ineficientă a competenţelor. Cu toate acestea, până în momentul de faţă nu există niciun proiect de lege care să abordeze la nivel european resursele umane din sistemul sanitar, iar acţiunile sunt efectuate doar la nivel local.
În studiul „Perspectivă europeană cu privire la dezbaterea privind resursele umane în sănătate – Un studiu de evaluare” sunt furnizate imagini de ansamblu asupra cercetărilor privind resursele umane din domeniul sănătăţii şi explorează provocările legate de o abordare europeană care ar viza planificarea forţei de muncă.
În realizarea acestui studiu au fost analizate literatura de specialitate şi date calitative colectate de la specialişti în politici de sănătate. S-a putut observa lipsa unei perspective integrate în ceea ce priveşte resursele umane din sectorul sanitar, fiind obstacolul principal în planificarea eficientă a acestora.
De asemenea, conform studiului sunt necesari cinci indicatori de integrare pentru elaborarea unor politici eficiente a resurselor umane din sistemul sanitar. Este vorba despre: sistem (văzut în ansamblu), sector, locul de muncă, genul şi integrarea socio-culturală.
Creşterea complexităţii analitice a modelelor planificării resurselor umane din sectorul sanitar nu aduce în mod automat o planificare mai eficientă, dat fiind că valoarea acestor modele este puternic dependentă de context.
În Europa, gradul de diversitate este foarte ridicat şi, astfel, în studiu se observă necesitatea elaborării unei strategii care să vizeze resursele umane din sănătate şi care să fie capabilă să unească diferitele politici şi sisteme de planificare a resurselor umane pentru a găsi soluţii eficiente la nivel european.
Pentru a citi studiul