Politici de Sanatate

Patologia psihiatrică în rândul tinerilor, în creștere

24 iunie
16:51 2015
Patologia psihiatrică în rândul tinerilor, în creștere

Afecțiunile mintale reprezintă o adevărată problemă de sănătate publică la nivel mondial. Una din patru persoane poate dezvolta o afecțiune mintală pe parcursul vieții și deși 50% din bolile psihiatrice apar până la vârsta de 14 ani și aproape 75% se manifestă înainte de vârsta de 24 de ani, nu sunt depistate precoce. În acest context, specialiștii în sănătate mintală din întreaga lume, reuniți la București cu ocazia Congresului Internațional al Asociației Mondiale de Psihiatrie, fac apel la prevenție și la o mai bună comunicare între medicii de familie și medicii psihiatri.

„Peste jumătate din problemele de natură psihiatrică se tratează prin îngrijire primară. Prin urmare este vital ca psihiatrii și alți specialiști din domeniul sănătății mintale să lucreze îndeaproape cu serviciile de îngrijire primară. Am avut o întâlnire foarte fructuoasă cu ministrul Sănătății, care a fost de acord că este nevoie să existe o relație strânsă între îngrijirea primară și cea secundară. De asemenea, domnul ministru s-a angajat să contribuie la realizarea acestei relații”, a declarat prof. univ. dr. Dinesh Bhugra, președintele Asociației Mondiale de Psihiatrie.

O mai bună colaborare între specialiștii de medicină primară și cei de sănătate mintală ar putea ajuta în special tinerii, care sunt și cei mai expuși la diferite tulburări mintale, a declarat președintele Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, prof. univ. dr. Aurel Nireștean: “Patologia psihiatrică și toate aspectele legate de sănătatea mintală alterată au ajuns să fie în mare măsură apanajul generației tinere, chiar mai mult decât al generației în vârstă. Tinerii sunt, într-un anume fel, și mai expuși și mai vulnerabili acestor probleme”.

Și în opinia președintelui ales al Asociației Mondiale de Psihiatrie, Helen Herrman, problema aceasta a tinerilor cu afecțiuni mentale trebuie luată în serios: “Tinerii chiar dacă suferă de tulburări emoționale sau mintale nu se gândesc la ei înșiși ca fiind bolnavi. Pentru a ajuta tinerii să aibă acces la îngrijiri de sănătate mintală, trebuie lansate mai multe inițiative. De exemplu, în Australia, tinerii dispun de locuri în care sunt combinate serviciile de medicină generală, serviciile de sănătate mintală, pentru a-i ajuta fără ca aceștia să fie stigmatizați”.

Potrivit specialiștilor, este esențial ca orice membru al societății civile să se asigure că persoanele vulnerabile sunt tratate într-un mod echitabil, pentru a putea duce o viață normală. Pe lângă o alocare corespunzătoare de fonduri și resurse, în primul rând trebuie dezvoltată o politică de prevenție și de depistare prococe. Trebuie realizate atât echipe și servicii medicale integrate, cât și programe de prevenție.

“Avem nevoie să dezvoltăm un sistem bazat pe o abordare multidisciplinară privind detectarea timpurie a afecțiunilor mintale. Avem o parte de prevenție primară practic inexistentă, nu doar în România, ci peste tot în lume. Dezvoltarea prevenției primare și intervenția înainte de vârsta de 14 ani sunt deosebit de importante și reprezintă o provocare la nivel mondial. În al doilea rând, trebuie întărită prevenția bolilor cronice netransmisibile. Cu cât se intervine mai târziu, cu atât este mai probabil ca până la vârsta de 25-30 de ani, să apară mai multe astfel de afecțiuni la aceeași persoană. Cum oricum este dificil să tratăm o singură afecțiune cronică netransmisibilă, insistăm pentru prevenția precoce în contextual îngrijirii primare, care trebuie să fie o prioritate pentru toate națiunile”, a explicat prof. univ. dr. Eliot Sorel, vicepreședintele Comitetului Științific al Congresului Internațional al Asociației Mondiale de Psihiatrie.

Peste 1.000 de profesioniști din 60 de țări din domeniile psihiatriei, medicinei de familie și sănătății publice participă la Congresul Internațional al Asociației Mondiale de Psihiatrie (WPA 2015 Bucharest International Congress), desfășurat la Palatul Parlamentului, în perioada 24 – 27 iunie.

Tema principală a manifestării din acest an este “Îngrijirea primară a sănătății mintale: inovație și transdisciplinaritate”.

Mirabela Viașu

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: