Interviu cu Iulia Mihail, director la Oficiul Român pentru Știință și Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană (ROSTeu), consilier la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare
Cum sprijină ROSTeu centrele de cercetare din România pentru a avea un acces mai bun la fondurile europene de cercetare?
Pentru a răspunde exigențelor comunității științifice românești și pentru a-și îndeplini misiunea, ROSTeu desfășoară activități diverse:
- La sediul ROSTeu se organizează și au loc întâlniri pentru configurarea propunerilor de proiecte ce corespund apelurilor anunțate în cadrul H2020 sau alte cadre (cooperare transfrontalieră, COST sau EUREKA). Astfel de întâlniri pot fi și pentru negocierea propunerilor de proiecte, pentru întâlnirile intermediare și de raportare a proiectelor deja finanțate sau pentru întâlniri bilaterale între partenerii de colaborare. Capacitatea sălii pentru astfel de întâlniri este de maximum 16 persoane.
- Personalul ROSTeu participă aproape zilnic la evenimentele de informare sau de dezbatere organizate de Comisia Europeană, acoperind toate domeniile. Această activitate permite personalului ROSTeu să fie informat corespunzător privind problematica europeană a participării la H2020, astfel încât acesta să aibă competența necesară de a răspunde întrebărilor comunității științifice românești.
- Personalul ROSTeu reprezintă ANCSI (Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare) la diverse întâlniri ale Comisiei Europene, conform mandatului aprobat de ANCSI. Ca urmare a acestei activități, nu numai că prezintă un raport privind evenimentul, ci vine cu propuneri pentru acțiuni viitoare pe termen scurt sau lung ce pot fi întreprinse la nivel național pentru a crește reprezentarea și eficacitatea sistemului de cercetare, dezvoltare și inovare din România.
- ROSTeu face parte din IGLO (Grupul Informal al Oficiilor de Legătură pentru cercetare și inovare de la Bruxelles). În acest context, împreună cu colegii din alte state membre ale UE și țări asociate la H2020, sunt dezbătute diverse subiecte europene sau sunt identificați parteneri pentru propuneri de proiecte în cadrul H2020.
- În cadrul IGLO, ROSTeu a condus, pentru doi ani consecutiv (2014 și 2015), Grupul de lucru pentru cooperare internațională și este membru al Grupurilor de lucru pentru dezvoltare regională (armonizarea fondurilor H2020 cu cele corespunzătoare fondurilor structurale) și implementare a Programului Cadru, actualmente H2020.
România este codașă la absorbția fondurilor europene. Care credeți că sunt motivele care au influențat negativ rata de absorbție?
Cu mare părere de rău, în statistici, cu toții căutăm România pe la coada tabelelor. Dacă aș ști că nu suntem capabili de mai mult din punct de vedere profesional și intelectual, nu mi-aș exprima părerea de rău. Pentru mine este o mândrie să fiu alături de cercetătorii români prezenți la Bruxelles la diverse evenimente, fie ele conferințe, sesiuni de brokeraj (de formare de parteneriate), evenimente la ROSTeu, evaluări sau grupuri de experți. La nivel individual, performanța este cu mult peste media europeană, dar la nivel instituțional sunt necesare acțiuni de creare de imagine, de creștere a vizibilității, de marketing. Programele cadru europene pentru cercetare și inovare înseamnă consorții cu parteneri europeni și internaționali. Atâta timp cât instituțiile românești nu sunt prezente la nivel european, ele nu există. Excelența din țara ta, de pe plan local, nu folosește la nimic când se formează un consorțiu european, căci nimeni nu te bagă în seamă dacă nu a auzit de tine. Poate mă repet, dar trebuie înțeles că relațiile interpersonale degeaba există dacă nu există relațiile interinstituționale. Deci, rata de absorbție este mică pentru că participarea este mică. Participarea este mică pentru că majoritatea instituțiilor de cercetare și inovare de excelență românești nu a intrat încă în circuitul european al proiectelor, nu a conștientizat încă pe deplin apartenența la spațiul european al cercetării.
Care este importanța implicării unei instituții în afacerile europene din domeniul cercetării, și nu a unei persoane, a unui cercetător?
Îți dau câteva exemple concrete. Comisia Europeană lansează periodic consultări publice pentru H2020, pentru programele de lucru pentru perioade de doi ani, în cadrul cărora întreabă despre dificultățile întâmpinate în programul de lucru anterior, recomandări pentru tematici viitoare, recomandări pentru evitarea neajunsurilor sesizate de participanți și altele asemenea. Ultima consultare publică de amploare a privit crearea Consiliului European pentru Inovare, unde li s-au solicitat participanților la H2020 sugestii pentru rolul acestuia, pentru crearea unei entități dedicate sau nu, dacă este necesară crearea unei noi linii bugetare, ce domenii ar trebui să acopere etc… Multe conferințe au incluse sesiuni de formare de parteneriate, ”Brokerage event”. Asociații profesionale, asociații de universități sau alte forme de asociere la nivel național sau european organizează sesiuni de informare și prezentare la Bruxelles, tocmai pentru a se face cunoscute. Instituțiile din România nu sunt prezente la astfel de acțiuni. Instituțiile și asociațiile din România nu au o opinie privind viața europeană pentru că ele nu se regăsesc în astfel de activități, deci nici Comisia Europeană și nici alți parteneri europeni nu au cunoștință despre ele. În aceste condiții, este normal ca atunci când într-un consorțiu european apare ca potențial partener european o entitate din România, lumea să se întrebe cine este aceasta, ce știe să facă, ce realizări are la nivel european sau internațional. Apoi, intră pe rol echipa și performanțele ei. Un lucru este cert: cei aproape 10 ani ai României în UE nu pot fi comparați cu cei peste 50 de ani ai statelor membre performante în H2020. Dar mai multă ”agresivitate” din partea entităților românești în spațiul european al cercetării nu ar putea fi decât benefică, mai ales că excelență există, la fel și infrastructură, ca urmare a dotărilor din ultimii ani prin programele pe fonduri structurale.
Câte propuneri de proiecte au venit din partea României și unde ne aflăm comparativ cu alte state membre?
Conform ultimelor date statistice ale Comisiei Europene, până la 1 ianuarie 2016, numărul de propuneri de proiecte pentru H2020 primit de Comisie este de 249.812, din care au fost reținute pentru finanțare 33.997, cu un buget de 13.971.414.130 de euro. România a fost prezentă în 2.901 de propuneri de proiecte, cu un buget solicitat Comisiei de 833.248.013 euro. Au intrat la finanțare 306 propuneri de proiecte în care se află și echipe românești, iar acestea au primit un buget de 53.875.787 de euro. Prin comparație, Marea Britanie a fost prezentă în 30.348 de propuneri de proiecte, cel mai mare număr, și au intrat la finanțare 4.441. Importantă este rata de succes. Pentru România, rata de succes pentru proiecte este de 10,55%, pe primul loc aflându-se Luxembourg, cu 16,32%, și pe ultimul loc Bulgaria, cu 8,37%. În ceea ce priveşte contribuția financiară a Comisiei la proiecte, România are o pondere de 6,47%, pe primul loc aflându-se Germania, cu 17,86%, și pe ultimul loc Bulgaria, cu 3,61%.
La aceste cifre există un ”dar…”. La cele 306 propuneri de proiecte în care se află România, au participat numai 168 de entități de cercetare-dezvoltare românești, din care doar 19 sunt universități, 42 sunt institute de cercetare, 38 sunt IMM-uri, 30 sunt instituții publice, iar restul reprezintă alte forme de organizare.
Care sunt instituțiile din domeniul medical care au depus proiecte pentru finanțare europeană?
În domeniul medical, am putut identifica următoarele instituții participante: UMF București, UMF Cluj-Napoca, INCD Microbiologie și Imunologie, Institutul de Biologie al Academiei Române și o firmă privată care importă și distribuie produse medicale. Pot să spun că România nu este chiar ”codașă”, ci este situată pe o poziție medie, ceea ce, după părerea mea, se datorează faptului că intensitatea participării este una modestă. Drept urmare, încurajarea participării la H2020 trebuie să fie o măsură luată la nivel de conducere a unei instituții, acest lucru implicând acțiuni specifice de management privind imaginea instituțională.
Instituțiile și asociațiile din România nu își exprimă opinia privind viața europeană și nu participă la evenimentele europene, deci nici Comisia Europeană și nici alți parteneri europeni nu au cunoștință despre ele.
La nivel individual, performanța este cu mult peste media europeană, dar la nivel instituțional sunt necesare acțiuni de creare de imagine, de creștere a vizibilității, de marketing.
Roxana Maticiuc
