Interviu cu psih. Cătălina Constantin, director Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog
În România este nevoie de o imagine completă a traseului pacientului cu probleme de sănătate mintală, serviciile pe care le-a primit și evoluția lui, dacă vrem să avem medicină bazată pe dovezi, atrage atenția psih. Cătălina Constantin. În plus, sănătatea mintală are nevoie de o strategie națională, de o politică de motivare a cadrelor medicale, finanțare adecvată pentru ca pacienți români să aibă acces la îngrijiri de calitate, la standarde europene.
Care ar fi urgențele sau necesitățile în România în domeniul sănătății mintale?
În România totul este urgent în sănătatea mintală, având în vedere că nu s-a investit mai nimic în ultimii 30 de ani. Ca să fie o abordare strategică, este mai întâi nevoie de actualizarea și armonizarea legislației în legătură cu sănătatea mintală, începând cu Legea 487 cu toate normele de aplicare, la care să se adauge toată legislația și reglementările legale care impactează în vreun fel persoanele afectate de probleme mintale. În paralel, este necesară o politică de motivare a cadrelor medicale să lucreze în sistemul de sănătate mintală, pentru că avem un deficit major de psihiatri, în special în pediatrie, de psihologi, de asistenți sociali, iar asistenții medicali nu beneficiază de o specializare în cursul formărilor și de cele mai multe ori sunt specializați la locul de muncă, ceea ce este total insuficient. Este nevoie de o politică bună a resurselor umane în secțiile de psihiatrie și în sistemul de psihiatrie, pentru că nu avem, spre exemplu, reglementată profesia de ergoterapeut (unde trebuie un cod COR, un program de formare și o salarizare pe măsură). Sunt necesare criterii de acreditare a spitalelor care să fie în concordanță cu specificul spitalului de psihiatrie, ceea ce în momentul acesta nu există. În acest moment, avem nevoie de modernizarea spitalelor de psihiatrie astfel încât să fie în concordanță cu cerințele Uniunii Europene (să dispară gratiile de la ferestre, să existe un sistem de închidere și deschidere care să prevină deferestrarea, să fie mai personalizate saloanele, fiecare să aibă grup sanitar, să se respecte suprafața reglementată pentru fiecare pat, evitându-se supra-aglomerarea salonului). Este necesară o finanțare adecvată a spitalelor de psihiatrie care se confruntă cu resurse insuficiente și suprapopulare, astfel încât să se respecte măsurile de siguranță. Avem nevoie de un sistem de psihiatrie comunitară, care să preia persoanele care pot fi îngrijite în comunitate. O mare parte dintre ele ar putea fi reabilitate social și reinserate în comunitate și atunci toată presiunea pe sistemul sanitar s-ar ușura cu cel puțin 40%. Cu un sistem de psihiatrie comunitară vom putea să avem și mai multe acțiuni de prevenire și de gestionare, astfel încât să nu existe acutizări. Spre exemplu, medicii psihiatri atrag atenția că mulți pacienți vin prima oară la psihiatru abia la al doilea sau al treilea episod psihotic. Dacă ar fi diagnosticați din start, ar putea fi recuperați aproape întotdeauna.
Avem nevoie de o finanțare adecvată și de un program național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică. Acesta să cuprindă toate centrele de sănătate mintală din țară. În prezent, în program sunt mai puțin de 40% dintre ele. Programul de prevenire a patologiei psihiatrice trebuie să cuprindă activități de educație, de susținere a pacienților cronici în regim de ambulator, să includă servicii de asistență socială și servicii care ajută pacientul să fie aderent la tratament. Familia are nevoie să învețe cum anume să gestioneze un astfel de pacient și copiii să fie mai bine gestionați.
De asemenea, trebuie să existe servicii pentru copiii cu obezitate, care este o problemă inclusiv de sănătate mintală, având în vedere mâncatul compulsiv și folositul mâncării ca un drog. Este nevoie de întărirea capacității acestor centre de sănătate mintală pentru a putea trata și preveni dependențele.
Sunt 1,3 miliarde de euro alocate sănătății mintale la nivel european. Cum poate avea România acces la acești bani?
România are acces la o parte din bani. Ceea ce statul ar trebui să mai facă este să se asigure că aceste spitale au persoane capabile să absoarbă acești bani, au echipă de management de proiecte astfel încât să existe mai puține probleme cu implementarea proiectelor. Unii dintre manageri nu accesează fonduri din cauza birocrației excesive, iar alții accesează fonduri și ajung să dea banii înapoi pentru că au dificultăți în implementarea proiectelor respective. Este nevoie de reglementări speciale care să asigure atât controlul fondurilor, cât și un acces mai facil la ele și proceduri mai simplu de implementat.
Aceste necesități pot fi remediate doar printr-o strategie națională de sănătate mintală?
Centrul Național de Sănătate Mintală are în planul de lucru, începând cu 2024, și în strategia lui de dezvoltare, realizarea strategiei naționale de sănătate mintală. Însă această strategie este valoroasă atât timp cât planul de implementare va fi finanțat fie de la bugetul de stat, fie din alte fonduri nerambursabile. Fiecare etapă din strategie va fi supusă de către Centru opiniei și criticii specialiștilor care lucrează în domeniu. Trebuie să ne asigurăm că strategia este în concordanță cu realitatea și nu doar un plan frumos și elegant elaborat. Probabil că va dura cel puțin un an, pentru că în acest moment nu avem suficiente informații despre situația din teritoriu. Vom găsi finanțări ca să putem să facem un studiu la nivel național, pe o populație suficient de relevantă sau pe instituții suficient de relevante astfel încât să înțelegem fenomenul, după care vom face un draft de strategie națională împreună cu actorii relevanți (Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul de Justiție, Ministerul Public, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor și cel de Interne).
Mi-aș dori ca legislația din România să permită medicilor să se simtă mai protejați și să treacă de la medicina defensivă la cea proactivă.
În acest proces aș vrea să implic și comunitatea, pentru că orice persoană vulnerabilă este responsabilitatea comunității, iar o mică parte din strategie va fi dedicată modului în care vom putea ajuta comunitățile să-și creeze o strategie proprie de dezvoltare, în care să se includă și serviciile pentru sănătatea persoanelor vulnerabile.
Ce modificări majore în infrastructură și în modul în care sunt oferite serviciile psihiatrice ar fi necesare?
Din punctul meu de vedere, ar fi nevoie de mijloace mult mai eficiente de diagnosticare a tulburărilor de sănătate mintală. Când vorbim de copii, avem nevoie de educatori, de profesori capabili să își dea seama că minorul are nevoie de o evaluare și să poată recomanda trimiterea lui către un specialist în sănătatea mintală. În plus, pentru astfel de situații în care sunt implicați minori, să existe un mecanism care să le faciliteze traseul de la diagnostic la tratament sau îngrijiri de specialitate. Un alt punct nevralgic în structura serviciilor sistemului de sănătate mintală este că, în prezent, dacă pacientul părăsește spitalul, nu este anunțat ambulatorul de care aparține bolnavul, uneori nici nu se știe dacă adresa din buletin este adresa de domiciliu. Este important să găsim o modalitate de a desemna o persoană care să preia pacientul din momentul părăsirii spitalului, să-l ajute să acceseze serviciile de care are nevoie, în timp util, astfel încât să rămână aderent la tratament. Evident, toate aceste lucruri trebuie gândite într-o perspectivă în care respectăm drepturile pacientului, dreptul omului și dreptul la confidențialitate.
În multe dintre afecțiunile de sănătate mintală este nevoie de psihoterapie, dar accesul la astfel de servicii nu este întotdeauna facil. Ce putem face?
Aici vorbim de mai multe aspecte. Părinții copiilor care suferă de tulburări din spectrul autist au o reticență în a accesa serviciile de stat, pentru că asta înseamnă că acel copil trebuie să aibă diagnostic psihiatric și se tem că, peste ani, această etichetă îl va afecta. Însă, astfel, familia va fi supusă la cheltuieli extraordinare, la o presiune foarte mare. În plus, orice provider privat de servicii medicale este obligat să raporteze la DSP. Un alt aspect este acela că sunt foarte multe specialități medicale în care medicii pot să contracteze un psiholog (mai mult de 20 de specialități medicale). Lucrul acesta se întâmlpă rar. Eu aș reglementa ca acest contract între medic și psiholog să fie standard și să se găsească o soluție prin care psihologii să primească o fracție din cei 200 de lei care să fie suficient de motivantă. Din păcate, există niște practici în care psihologul primește foarte puțin de la medicul care l-a contractat. Aș încuraja psihologii să fie proactivi și să-și facă cunoscute serviciile medicilor cu care ar putea colabora, astfel ar crește și accesul pacienților la servicii de terapie.
de Valentina Grigore
