
Interviu cu Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC)
Auzim adesea sintagma „cancerul trebuie să devină o boală cronică”. Cum pot fi transformate, însă, vorbele în realitate și cum pot fi ajutați pacienții care au fost afectați grav de pandemie? Care sunt nevoile concrete ale sistemului oncologic, din perspectiva pacienților? La toate aceste întrebări răspunde Cezar Irimia.
Cum poate ajuta Planul Național de Combatere a Cancerului la transformarea acestei boli
într-una cronică?
Doar programele de screening pot transforma cancerul dintr-o boală fatală într-o boală cronică. Orice cancer depistat în fază incipientă are șanse de vindecare, mai ales cu noile tehnologii medicale.
Un program de screening începe cu un program de informare, de educație sanitară la nivel populațional. Ora de educație sanitară ar trebui introdusă în școli și sper să reușim acest lucru. Iar programele de screening pe anumite localizări maligne – genito-mamar, colon, prostată, etc. – pot fi realizate prin intermediul medicilor de familie care își cunosc foarte bine pacienții arondați și unde există și o fișă de riscogramă care va fi furnizată de acest plan național de cancer. În riscogramă vor fi menționate antecedentele din familie, moștenirea genetică a fiecărei persoane, existența unor factori de risc (fumat, etc.), stil de viață nesănătos care ar putea genera anumite forme de cancer. Pe baza acestor fișe, medicii de familie vor recomanda persoanelor la risc realizarea anumitor investigații în cadrul programelor de screening. Totul va fi bine organizat. Noi spunem că screeningul este temelia sistemului sanitar din orice țară.
Cum vedeți concretizarea acestui plan?
Acest plan, din a cărui echipă am făcut și noi parte, va fi implementat gradual, deoarece a pleca de la zero și a-l implementa în același timp este imposibil. Nu ne dorim decât ca, atunci când va fi implementat un program de screening, un program curativ sau paliativ, acest lucru să fie făcut cu toate elementele necesare pentru a rămâne foarte clar determinat în Planul Național de Combatere a Cancerului. Eu sper ca în doi ani, planul să funcționeze la cheie. Să nu uităm că Franța este la al 5-lea plan, totul este perfectibil, iar dinamica în sănătate este cea mai mare dintre toate segmentele științifice. Așadar, planul poate fi modificat chiar în timpul implementării.
Cum pot ajuta asociațiile de pacienți la implementarea cât mai eficientă a planului împotriva cancerului?
Noi cerem acest plan încă din 2001, iar documentul generat de echipa Parlamentului a fost și la presiunea asociațiilor de pacienți, care și-au dorit o ordine în sistem pentru că s-au lovit de numeroase probleme. Multe decese au survenit din cauza faptului că nu au fost foarte bine controlate aceste măsuri într-un plan național. Nu contest medicii, contest sistemul care nu a funcționat corect. Asociațiile de pacienți au strâns aceste informații, au adus îmbunătățiri la scrierea planului național prin întâmplările pe care le-au trăit.
Pandemia de COVID-19 și-a pus amprenta pe bolnavii de cancer. Ce măsuri sunt necesare
pentru a spori diagnosticarea cât mai rapidă și inițierea tratamentului?
Bolnavii de cancer au fost victimele colaterale ale acestei pandemii. Am pierdut multe vieți, unele persoane fiind chiar nediagnosticate, dacă vorbim de cancerul bronho-pulmonar, unde se întârzie foarte mult de la suspiciune la diagnostic – perioada poate depăși 6 luni. În tot acest timp, pacientul decedează sau ajunge cu un stadiu mult prea avansat al bolii la medicul oncolog. Evoluția acestui tip de cancer este foarte rapidă. Ne dorim micșorarea timpilor de diagnosticare concretă în această formă de cancer și începerea cât mai rapidă a tratamentului. În timpul pandemiei, diagnosticarea a scăzut cu 40-50% și multe persoane și-au găsit sfârșitul înainte de a fi depistate. Acum, când s-a dat drumul la investigații, pe lângă faptul că nu avem suficienți specialiști (bronhologi), aparatură specifică (bronhoscoape moderne), ne confruntăm și cu o lipsă de navigatori care să ajute pacienții în sistemul de sănătate, astfel încât să fie diagnosticați cât mai rapid. FABC va începe un curs de navigatori medicali în acest sens.
de Bogdan Guță