Politici de Sanatate

O șansă nouă în lupta cu cancerul de col uterin

08 iunie
07:00 2015

Dr. Monica Octavia Muraru

Organizația Mondială a Sănătății indica în raportul din 2010 că în România, în fiecare an, sunt diagnosticate cu cancer cervical 3.402 de femei, iar anual mor aproximativ 2.000 din această cauză¹. Incidența cancerului de col uterin ocupă locul al treilea din totalul tumorilor maligne diagnosticate, după cancerul de sân și cel colorectal. Deși nu există date statistice cu privire la prevalența infecției cu HPV în țara noastră, din cauza lipsei unor date centralizate la nivel național, România aparține regiunii din Europa de Est cu 22,3% cazuri noi în 2010².

În comunicatul de presă al Ministerului Sănătății din 10 mai 2013 se preciza că riscul de cancer de col uterin la nivel naţional este de 1,9%, în unele judeţe însă se depășește valoarea de 5%. Conform statisticilor, doar 9% dintre femei au efectuat un test Babeş-Papanicolau în ultimii trei ani³.

Este salutară începerea programului național de screening, însă considerăm că și România ar trebui să beneficieze de cele mai precise și mai reproductibile metode de screening, precum și de un program care să includă atât testarea Pap în mediul lichid, cât și testări complementare, cum ar fi testul APTIMA HPV E6,E7 mRNA. Acest test este folosit pentru detecția supraexpresiei de ARN mesager ce codifică pentru proteinele virale E6 și E7, acestea fiind responsabile pentru dereglările apărute la nivelul unor etape normale esențiale din cadrul ciclului celular și al apoptozei. Studii clinice au dovedit faptul că nu prezența infecției cu HPV duce la apariția cancerului de col uterin, ci persistența ei o perioadă îndelungată determină transformări atipice celulare precursoare cancerului de col uterin4.

La nivel mondial se utilizează pentru depistarea leziunilor premaligne cervical citologia în mediul lichid, testul ThinPrep, produs de compania americană Hologic, care și-a dedicat întreaga activitate sănătății femeii, precum și dezvoltării unei metode superioare de detecție și monitorizare a transformărilor atipice de la nivel cervical. Metoda constă în prelevarea de celule cervicale de la nivelul exo și endocolului cu un recoltor special, apoi transferarea fără pierderi a întregului material recoltat într-un recipient cu mediu lichid, care asigură conservarea celulelor. Urmează etapa automată de procesare a probei, cu transferul celulelor pe lamă și dispunerea lor într-un monostrat. Studiile au arătat că cea mai mare parte din materialul prelevat prin metoda convențională se pierde, nefiind transferat pe lamă, ceea ce duce la obținerea unor lame nesatisfăcătoare sau la rezultate fals negative. Acesta este principalul motiv pentru care se recomandă realizarea unui screening la un interval de șase luni pentru a nu pierde transformări celulare premaligne.

Avantajele folosirii metodei ThinPrep:

  •  eliminarea pierderilor de material de la recoltare, toate celulele prelevate de la nivel cervical se vor regăsi în mediul de conservare și transport;
  • eliminarea artefactelor date de prezența sângelui și mucusului;
  • obținerea unui strat subțire – monostrat, care va putea fi diagnosticat ușor și rapid de anatomopatolog;
  • posibilitatea efectuării mai multor lame dintr-o singură prelevare celulară (un singur recipient ThinPrep pentru mai multe lame cu rezultate reproductibile);
  • posibilitatea efectuării de teste complementare (APTIMA HPV E6,E7 mRNA, detecția de chlamydia și gonococ);
  • posibilitatea efectuării HPV E6, E7 mRNA din același recipient dintr-o singură recoltare este un avantaj pentru un protocol de diagnostic complet, mai ales pentru pacientele diagnosticate cu  ASCUS și LSIL.

Folosirea celor două teste complementare aduce un plus în diagnosticarea precoce a cancerului de col uterin. Persistența infecției cu HPV și determinarea ADN-ului viral nu constituie indicatori de boală sau de progresie spre cancer cervical, ci doar diagnostichează o infecție cu HPV. Studiile au demonstrat că până la 80% dintre femei intră în contact cu o tulpină de HPV în cursul vieții și până la 90% dintre aceste infecții sunt autolimitante, eliminându-se în mod spontan prin mecanisme imune proprii în primii doi ani de la debut5. Aproximativ 92% dintre infecții s-au dovedit că nu au implicații patologice6. Din acest motiv este important să identificăm infecțiile persistente care pot induce transformări maligne la nivel cervical, prin folosirea unui test de tipul APTIMA HPV mRNA E6,E7.

Referințe

  1. Ferlay J, Steliarova-Foucher E, Lortet-Tieulent J, Rosso S, Coebergh JWW, Comber H, Forman D, Bray F. Cancer incidence and mortality patterns in Europe: estimates for 40 countries in 2012. Eur J Cancer, in press.
  2. Bray F, Ren JS, Masuyer E, Ferlay J. Estimates of global cancer prevalence for 27 sites in the adult population in 2008. Int J Cancer. 2013 Mar 1;132(5):1133-45. doi: 10.1002/ijc.27711. Epub 2012 Jul 26.
  3. Persistent Genital Human Papillomavirus Infection as a Risk Factor for persistent cervical dysplasia.GloriaY.F.Ho,Robert D Burk,SaraKlein,Anna S Kadish,C J Chang, Prabhudas Plan, JayasriBasu,RuthTachezi,Renee Lewis and Seymour Romney
  4. Center for disease controls and preventions http://www.cdc.gov/
  5. Elfgren et al. Am J Obstet Gynecol. 2000 Sep;183(3):561-7

La nivel mondial se utilizează pentru depistarea leziunilor premaligne cervical citologia în mediul lichid, testul ThinPrep, produs de compania americană Hologic

Studiile au demonstrat că până la 80% dintre femei intră în contact cu o tulpină de HPV în cursul vieții și până la 90% dintre aceste infecții sunt autolimitante, eliminându-se în mod spontan prin mecanisme imune proprii în primii doi ani de la debut.

Credem că este important ca femeile din România să aibă o șansă la viață prin folosirea unor metode de screening complete și actuale, care să ducă la scăderea incidenței cancerului de col uterin.

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: