Interviu cu prof. dr. Alexandru Rafila, membru în Comitetul executiv al OMS și președinte al Societății de Microbiologie din România
Ce înseamnă un sistem bun de sănătate, din punct de vedere al accesului la servicii medicale ? Putem compara România și Republica Moldova din acest punct de vedere?
Atât sistemul din România, cât și cel din Republica Moldova au provenit dintr-un model care era tipic pentru statele comuniste și există încă asemănări. Evident, un sistem bazat pe asigurări de sănătate poate să ofere accesul rezonabil la servicii medicale si medicamente dacă ține cont de câteva elemente. În primul rând, trebuie definit în mod realist un pachet de bază de servicii, în al doilea rând trebuie să existe o finanțare care să acopere toate categoriile care beneficiază de servicii medicale, inclusiv a celor care nu își pot plăti aceste asigurări de sănătate. Trebuie, însă, să existe această filozofie prin care toată lumea, chiar dacă la nivel simbolic, plătește ceva pentru sănătate, pentru că sănătatea nu este gratuită, implică nu numai costuri legate de plata personalului sau de reabilitarea unor clădiri. Sunt costuri mari legate de dotările tehnice, de investigații, de medicamente, și atunci sistemul trebuie să fie compensat, trebuie să fie echilibrat. Este bine ca sistemul de asigurări de sănătate să poată avea un nivel de venituri care se depășească cel puțin cu o mică marjă cheltuielile, iar excedentul să poată fi investit de către administratorii sistemului de asigurări de sănătate, fie că discutăm de asigurările de tip public sau de asigurări de tip privat.
S-a observat că, în foarte multe dintre țările cu sisteme de sănătate avansate, banii au fost fructificați, au adus venituri și există, în momentul de față, resurse care pot finanța sistemul de sanatate pentru o perioadă lungă în alte țări, chiar dacă ar lipsi contribuțiile pentru o anumită perioadă. Și asta arată că există o înțelegere, și nu numai atât, ci și un nivel al colectării veniturilor în sistemul de asigurări de sănătate care permite acest lucru.
În România avem o colectare redusă, sunt puțin peste 5 milioane de contributori la asigurarile de sănătate, însă beneficiarii sunt mult mai mulți, și probabil că ar trebui să ne gândim foarte bine la definirea pachetului de servicii de sănătate de bază și la creșterea bazei de contribuției pentru sistemul de asigurări de sănătate, pe de o parte, iar pe de altă parte, la modul în care sunt gospodăriți banii, care este esențial, iar cele două trebuie să meargă în paralel. Legat de Republica Moldova, știu că accesul la servicii de sănătate nu este foarte simplu. Contribuția personală pentru acces la servicii de sănătate și, mai ales, la medicamente este importantă pentru cetățenii din Republica Moldova.
Cum se poate atinge ținta OMS de îmbunătățire a accesului la servicii de sănătate și medicamente până în anul 2030?
Acest lucru trebuie să se realizeze prin politici publice care să nu împovăreze oamenii financiar. Dacă ei sunt împovărați din punct de vedere financiar atunci când apelează la serviciile de sănătate, vor avea o problemă în a asigura bunăstarea lor și a familiilor lor și pot ajunge chiar în situația unei sărăcii extreme din cauza cheltuielilor pe care le fac cu sănătatea. Există un palier de siguranță pe care îl recomandă OMS: cheltuielile individuale ale populației cu serviciile de sănătate în afara sistemului de asigurări să nu depășească 15% din valoarea acestor servicii. Dacă ajungem în zona de 30%, în statele cu sisteme slabe de sănătate, care nu reușesc să asigure cetățenilor acces corespunzător la servicii, foarte multe dintre familiile care apelează la serviciile de sănătate sunt aruncate în sărăcie din cauza cheltuielilor pe care le fac pentru plata acestora.
Sănătatea este un drept universal al oamenilor, el este stipulat în Carta OMS și în multe dintre constituțiile țărilor membre. Practic, o populație sănătoasă este cea care generează creșterea economică, iar lucrul acesta trebuie foarte bine cântărit. Țările cu sisteme de sănătate puternice au demonstrat că au și sisteme economice performante, iar țările cu sistem de sănătate cu un acces foarte redus pentru populație sunt și cele rămase în urmă din punct de vedere economic.
Cât de importanță este prevenția în economia unui sistem de sănătate?
Dezvoltarea politicilor preventive este esențială pentru a asigura sustenabilitatea sistemelor de sănătate. Dacă vrem să putem asigura resursele pentru o populație care este îmbătrânită – crește speranța de viață, sporul natural este negativ și se nasc tot mai puțini copii, numărul persoanelor vârstnice este tot mai mare – atunci trebuie găsite soluții pentru ca sistemul să poată fi finanțat. Iar această soluție este legată de dezvoltarea unei culturi a serviciilor medicale preventive, încât afecțiunile să fie prevenite sau depistate foarte timpuriu, când consecințele sunt reduse, și durata vieții sănătoase să fie apropiată de durata medie de viață. Sistemele la care vrem să facem referire, sistemele performante din țările din Europa de Vest și din America de Nord, reușesc să prelungească durata vieții sănătoase, care este și activă în același timp. Este normal pentru o societate în care populația este sănătoasă până la vârste înaintate ca aceasta să fie integrată social și active din punct de vedere al pieței muncii. Sunt câteva direcții care cred că trebuie să constituie un element de discuție în elaborarea politicilor de sănătate atât în România, cât și în Republica Moldova.
Prevenția este o activitate medicală care duce la apariția unor rezultate palpabile pe termen mediu sau pe termen lung. Sunt și situații în care prevenția își arată imediat rezultatele, cum ar fi, de exemplu, vaccinarea antigripală. Sunt calcule care arată că, pe de o parte, evităm boală, iar, pe de altă parte, costurile economice sunt evitate și acest lucru este un bun exemplu pentru dezvoltarea unei politici de prevenție. Însă alte tipuri de prevenție își fac loc mult mai greu, pentru că nu creeaza o presiune așa de mare asupra celor care decid în domeniul politicilor de sănătate. Gândiți-vă că o politică preventivă, de exemplu, de încurajare a unei anumit tip de alimentație, de încurajare a activității fizice, duce, în timp, la reducerea incidenței bolilor cardiovasculare sau bolilor pulmonare, la reducerea obezității, însă efectul se va constata în 10- 20 de ani. Dar oamenii, de obicei, solicită prima dată un acces mai bun la medicamente și îmbunătățirea condițiilor de spitalizare. Este justă această solicitare și atunci cei care administrează sistemul trebuie să prioritizeze: la ce răspund mai întâi? Trebuie găsită o soluție, astfel încât aceste politici preventive să fie implementate permanent și pe termen lung. Soluțiile de prevenție pot fi ierarhizate, nu toate au aceeași valoare. Spre exemplu, discutăm despre screeningul cancerului de col uterin, al cancerului mamar sau al cancerului colorectal – sunt acțiuni care și-au dovedit eficiența în foarte multe țări, unde au scăzut costurile pentru sistemul de sănătate, au îmbunătățit calitatea și durata vieții celor care afectați. Dar trebuie cuplat, dacă ne referim la cancerul de col uterin, cu vaccinarea împotriva infecției cu papillomavirus, care își va produce efecte în 10- 15 ani, iar fetele care au fost sau sunt vaccinate în această perioadă cu siguranță nu vor mai avea riscul de a face cancer de col uterin. Sunt țări care au demonstrat acest lucru: de exemplu, în Australia, care a început vaccinarea acum 10- 11 ani, se observă că la întreaga cohortă de fete vaccinate nu au mai apărut deloc leziuni precanceroase, care ar putea duce la apariția acestei boli necruțătoare la femei și care în România produce aproape 2.000 de decese în fiecare an.
Pentru că sănătatea înseamnă costuri, cum se poate ține o evidență strictă a pacienților și, implicit, a cheltuielilor?
Avem un pas foarte important de făcut în România și cred că și în Republica Moldova: trebuie să rezolvăm odată problema registrelor naționale pentru afecțiunile care sunt mari consumatoare de resurse pentru sistemele de sănătate. Mă refer la programele de oncologie, programele de diabet, programele pentru boli rare, pentru că aceste registre reprezintă, de fapt, o evidență strictă a pacienților care au nevoie de tratament ca să poți să faci și o estimare a resurselor de care ai nevoie. Că dacă ajungi la concluzia că 50 de pacienți au nevoie de un medicament pentru o boală rară și după ce pornești programul constați că sunt 200 de bolnavi, se schimbă datele problemei și nu ai resurse să acoperi tratamentul tuturor. Și atunci trebuie să existe o foarte bună corelație a activităților medicale, în general, cu aceste registre. În momentul în care identifici un pacient cu o anumită afecțiune, el trebuie inclus în acel registru ca să știi ce ai de făcut și să aloci resursele în funcție de nevoia reală. Registrul este o radiografie, într-un anumit moment, a patologiilor importante din țara respectivă și, implicit, a resurselor care trebuie alocate pentru tratamentul acestor pacienți.
de Valentina Grigore
