Proiecte îndrăzneţe, aparatură de top în genetica medicală şi nu numai, tineri entuziasmaţi. Toate acestea sunt vectorii activităţii de cercetare din România, iar speranţe pentru noi răspunsuri terapeutice la boli tot mai agresive, precum Alzheimer, autism, retard mintal, sunt conturate într-o medicină nouă, de precizie, susţine prof. univ. dr. Mihai Hinescu, directorul general al Institutului Naţional de Patologie (INCD) „Victor Babeş”.
INCD „Victor Babeş” este cel mai titrat institut de cercetare din România. Ce domenii vizează cele mai recente proiecte?
Activitatea de cercetare din ţara noastră se desfăşoară pe mai multe direcţii. Recent, colegii mei au aplicat la câteva proiecte finanţate din fonduri europene prin care un expert străin să vină şi să contureze ceva ce nu se face la noi în ţară, cu o echipă din institut. Două proiecte studiază efectele produse de diverse mecanisme în bolile neurodegenerative. Avem câteva grupuri de lucru ce urmăresc mecanismele neurodezvoltării, aspectele genetice în autism şi mecanismele apariţiei retardului mintal ori boala Alzheimer. Există o ipoteză foarte interesantă explorată de o colegă fizician, conform căreia nivelul radicalilor liberi nu ar trebui neapărat privit ca o ţintă de coborât. Argumente ştiinţifice susţin faptul că în anumite boli există o modificare a pragului la care au loc aceste procese de oxido-reducere. Sunt boli în care pragul urcă foarte sus şi procesul se desfăşoară la viteze foarte mari, altele în care pragul e mai jos decât normal. Poate că, uneori, nu e necesar neapărat să combatem cu diverse „medicamente anti-oxidante” o boală, în care de fapt echilibrul oxido-reducător e la un nivel suboptimal. Se studiază factorii de transcriere şi se încearcă să se observe exact dacă echilibrele acestea nu ar putea fi privite ca ţinte terapeutice. Trebuie să adaptăm puţin abordarea în ceea ce priveşte recomandarea anti-oxidantelor.
În general, proiectele şi munca de cercetare au nevoie și de o dotare tehnologică importantă. Dispuneți de aparatura necesară?
De curând, am achiziţionat un microscop de detecţie hiperspectrală care poate identifica, într-un eşantion pe care-l studiem, prezenţa nanoparticulelor într-un ţesut şi putem să monitorizăm diverse medicamente sub formă de nanoparticule: dacă au ajuns unde am presupus că ar trebui să ajungă şi ce interacţiuni a avut cu celulele sistemului de apărare. Nu există prea multe asemenea microscoape în lume, abia l-am pus în uz şi am avut prima probă de lucru. Avem inclusiv un microscop confocal, cuplat cu un microscop de super-rezoluţie pe care toată lumea abia aşteaptă să-l folosească.
Ce alte investiţii aţi mai realizat în Institut?
Prin programul de creştere a competitivităţii economice, gestionat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare, sunt mai multe locuri din ţară care au primit finanţare, fie pentru crearea unor instituţii de cercetare cu toată infrastructura — clădire, facilităţi, echipamente, fie pentru modernizarea unor infrastructuri existente, fie doar pentru dotări. Noi am făcut un proiect în care am modernizat un nivel întreg şi l-am dotat adecvat. Am construit în curtea institutului un corp de clădire mai mic, în care este instalat un nou microscop electronic de ultimă generaţie cu toate echipamentele ajutătoare pentru crio-electro-microscopie. Acestea ne vor permite să ne uităm până la nivel de molecule, să le identificăm după structura, prezenţa, forma sau schimbările de formă ale unor molecule. Suntem printre primii care au dezvoltat, la noi în țară, studii pe şoricei în care o anumită genă e blocată sau este supra-exprimată şi atunci urmărim cum se comportă un organism despre care ştim clar că prezintă o anumită genă modificată şi un model foarte interesant sunt şoricei care sunt predispuşi la diabet, obezitate sau diverse alte patologii.
Deci principala sursă de finanţare o reprezintă aceste proiecte de cercetare sau vine de la stat?
Statul este principalul finanţator pentru Agenţia Naţională de Cercetare şi scoate la concurs fonduri pentru cercetare, dar la ele ai acces doar pe bază de competiţie şi nu eşti sigur niciodată că vei câştiga. În afară de asta, avem ca sursă de finanţare fondurile europene, proiectele de care vă spuneam mai devreme, cu experţii străini, gândite pentru creşterea competitivităţii, strict în domeniul cercetării. Cred că acestea ni se potrivesc şi sunt foarte consistente. Colegii din echipă au cerut pentru fiecare proiect câte două milioane de euro, pentru cinci ani. Am avut şi proiecte de formare profesională, proiecte POSDRU, prin care am încercat, pe de-o parte să contribuim la formarea unor specialiști mai tineri, pe de altă parte și să asigurăm venituri unor cercetători pasionaţi, dedicaţi, care vor să rămână în institut, iar oamenii sunt foarte mulţumiţi cu ce fac. Este o atmosferă prietenoasă și suntem o echipă închegată.
A crescut echipa?
Da, da. Au venit oameni tineri formaţi în străinătate. Există legături bune la nivel internaţional şi chiar făceam un inventar al oamenilor formaţi în alte ţări. Sunt vreo nouă ţări în care oamenii din institut au fost formaţi prin stagii de lungă durată — Germania, Elveţia, Japonia, Suedia, SUA, Canada, Franța, Marea Britanie, Israel. Tinerii s-au întors pentru că, treptat, treptat, constată că au şi aici deja cam tot ce le trebuie. Sunt oameni care privesc lucrurile ca pe o provocare, vor să vadă dacă sunt în stare să găsească banii necesari pentru un proiect şi să aibă libertate totală. Unii sunt foarte activi şi reuşesc, alţii au nevoie de un senior în preajmă, dar în ansamblu suntem pe un drum bun. Toată lumea e mulţumită de ei.
Cum vedeţi evoluţia institutului în următorii doi-trei ani?
Eu cred că va fi o evoluţie ascendentă, dar graduală, adică păstrăm portofoliul de direcţii de cercetare, inclusiv subiectul telocitelor, vrem să exploatăm şi experiența oamenilor pe care îi avem și să folosim toate instrumentele din dotare. Pe de altă parte, vrem să schimbăm puţin lucrurile, să fim foarte deschişi, să-i invităm alături de noi pe colegii din universitățile și instituțiile vecine — Institutul Cantacuzino, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară, Facultatea de Biologie, Facultatea de Medicină Veterinară. În plus, avem câţiva oameni tineri care, prin relaţii personale, stabilesc contacte bune cu instituţii cu preocupări similare, deoarece nu este o lume foarte mare şi încercăm să schimbăm puţin ideea asta – „aparatul meu, laboratorul meu, nu intră nimeni aici, sunt doar eu aici, am încuiat uşa”.
Avem inclusiv un microscop confocal, cuplat cu un microscop de superrezoluţie pe care toată lumea abia aşteaptă să-l folosească.
Aura Caragioiu-Frățilă
