Interviu cu conf. dr. Șerban Negru, vicepreședinte al Comisiei de Oncologie, Ministerul Sănătății, președintele Asociației OncoHelp Timișoara, șef Disciplină Oncologie Universitatea
de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Timişoara.

Anterior pandemiei, anticorpii monoclonali erau tratamentele inovatoare descoperite în anumite tipuri de cancer, al căror mecanism se baza pe blocarea sau încetinirea dezvoltării tumorii. Odată cu începerea pandemiei și a evidentei nevoi de producere a unor tratamente care să ne protejeze în fața COVID-19, mai ales când vorbim de categoriile de pacienți cu boli grave, a apărut o altă generație de anticorpi monoclonali, cu efect țintit pe virusul SARS-CoV-2 și abilitatea acestuia de a pătrunde în organism și a se atașa de diferite celule. Deja aprobate sau aflate în diferite stadii de către autoritățile americane sau europene în domeniu, unele dintre aceste categorii de anticorpi sunt disponibile și pacienților din România. Conf. dr. Șerban Negru explică importanța administrării tratamentului la timpul potrivit, fie că vorbim de terapiile oncologice, fie de cele care ne protejează de formele grave sau de infectarea cu SARS-CoV-2.

Pacienții cu afecțiuni oncologice se confruntă adesea cu imunosupresia indusă de boala în sine sau de tratamentele administrate. Cum influențează această imunosupresie riscul de infectare cu SARS-CoV-2?

Acum aproape doi ani, când a început această pandemie, exista o temere uriașă referitoare la mortalitatea generată de SARS-CoV-2 pe acest tip de pacienți cu imunosupresie. Primele protocoale – cele apărute la începutul anului 2020 – erau destul de drastice referitor la această populație de pacienți cu afecțiuni maligne, tocmai din prisma riscului de apariție a imunosupresiei. În realitate, ultimele studii apărute au arătat că nu este atât de mare discrepanța. În fapt, mortalitatea generată de infecția cu SARS-CoV-2 la pacienții cu cancere diagnosticate deja este asemănătoare cu mortalitatea înregistrată în populația generală, atunci când echilibrăm populațiile comparate din punctul de vedere al vârstei și al tipului de comorbidități. Pe de altă parte, tratamentele active precum chimioterapia sunt categoric un factor suplimentar de risc, deși nu este atât de periculos cum a fost inițial considerat.

Care sunt soluțiile pentru protejarea suplimentară a acestor categorii de pacienți la care vaccinul anti-COVID-19 nu are eficiența dorită?

În principiu, vaccinul funcționează la toate categoriile de pacienți, având însă o eficiență mai mare sau mai mică, ce depinde nu doar de comorbiditatea respectivă, ci de multe alte probleme, printre care și genetica fiecărei persoane. Însă există posibilitatea să creștem protecția la acești pacienți cu ajutorul anticorpilor monoclonali profilactici care se pot administra anterior infecției, respectiv cu ajutorul anticorpilor monoclonali care se administrează imediat ce boala a fost contractată sau al altor tipuri de tratamente tot mai numeroase în ultima perioadă.

Tratamentul pacienților oncologici care au și COVID-19 ar trebui să implice mai multe categorii de specialiști. Există această colaborare multidisciplinară oncolog/medic boli infecțioase/medic de familie?

La nivel local, avem o colaborare foarte bună cu colegii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, unul dintre spitalele de maximă importanță ale României în lupta împotriva COVID-19. Colegii de acolo ne-au ajutat întotdeauna când a fost nevoie. Chiar zilele trecute am avut un pacient cu un cancer metastatic de colon care se degrada rapid și avea nevoie urgentă de chimioterapie. L-am testat și ulterior l-am internat, la momentul internării era PCR negativ, dar două zile mai târziu s-a pozitivat – era probabil în perioada de incubare a bolii. I-a fost administrată chimioterapia, însă la externare, fiind pozitiv cu simptomatologie ușoară, i-am rugat pe colegii de la „Victor Babeș” să-l preia. Subliniez că era un pacient într-o stare foarte gravă, care făcuse deja chimioterapie și avea boală activă. Din fericire, pacientul a evoluat foarte bine (drept dovadă eficiența terapiilor administrate de la primele simptome ale bolii). Când a venit la a doua cură de chimioterapie, analizele lui erau semnificativ mai bune, iar pacientul se simțea bine. Ce vreau să spun este că, într-o boală oncologică aflată în asemenea stadiu, așteptarea nu este permisă.

Pandemia a diminuat accesul pacienților oncologici la îngrijiri medicale. La ce efecte să ne așteptăm pe termen lung?

Întrebarea este: ne putem permite să refuzăm un tratament esențial pacienților pentru că suntem într-o perioadă în care avem o pandemie infecțioasă? Când vorbim de cancer, răspunsul este categoric NU. Acești pacienți au o boală extrem de gravă, care este mortală în aproape toate cazurile pe termen relativ scurt dacă nu se iau cele mai bune măsuri. O amânare de câteva luni a tratamentului unui bolnav de cancer înseamnă, de regulă, o evoluție mult mai rea a bolii. Nu ar trebui ca sistemul medical să împiedice accesul la tratament la timp al unor bolnavi cu afecțiuni extrem de grave, progresive, cum sunt cele oncologice. În momentul depistării unui cancer activ, diagnosticat în stadiu curabil, a tergiversa tratamentul pentru motive de altă natură este o decizie profund greșită.

De altfel, încă de la începutul pandemiei, într-o recomandare a Societății Naționale de Oncologie Medicală se menționau următoarele: continuarea terapiei oncologice, în mod special a celei adjuvante și neoadjuvante, trebuie făcută conform programărilor, dacă starea clinico-biologică a pacienţilor permite acest lucru. Orice întârziere în administrarea terapiei duce la scăderea şanselor de supravieţuire a pacienţilor, de aceea trebuie găsit un compromis rezonabil între riscul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi continuarea administrării terapiei oncologice.

de Valentina Grigore