Interviu cu prof. univ. dr. Carmen Ginghină, medic primar cardiolog, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu”, autoarea volumului „Mic tratat de cardiologie”, carte care constituie astăzi „piatra de temelie” pentru admiterea la rezidențiat. Autor: Roxana Maticiuc
Din punctul de vedere al politicilor de sănătate, ce ar trebui schimbat pentru ca munca dumneavoastră și a colegilor pe care îi aveți să fie una mai bună și cu rezultate mai bune?
Am avea nevoie, de pildă în acest moment, de niște decizii prin care să ne putem dota din punct de vedere tehnic. Avem foarte mare nevoie de un ecograf de performanță. Noi avem ecografe bune, dar sunt toate împrumutate, niciunul nu este al nostru și asta ne îngreunează sarcina mai ales când este vorba să reproducem anumite imagini. Ar fi bine, de asemenea, dacă s-ar putea mări salariile rezidenților. Avem foarte mulți rezidenți de cardiologie, foarte mulți copii buni pe care nu reușim să îi mulțumim așa cum ne-am dori. Le ținem cursuri, îi purtăm cu bolnavii la diverse metode de explorare, le povestim o seamă de lucruri, dar ei nu au baza materială care să-i ajute să se dezvolte normal, să își cumpere cărți. Împrumută de la noi tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin vechi, iar asta ne îngreunează foarte tare munca. Ei sunt oamenii viitorului, ei sunt oamenii care o să ne îngrijească și pe noi și am vrea să le aducem și lor un spor prin acest ajutor financiar.
Ne-ar fi de mare ajutor dacă le-am putea oferi pacienților acces la medicamentele care le sunt necesare și pe care nu le avem spre utilizare pe scară largă. De pildă, noi ne luptăm cu vechile medicamente: digoxin, furosemid, deci primim medicația de bază, dar nu primim diuretice de mare noutate, medicamentele anticoagulante de tipul nou. Prețurile pentru aceste tratamente sunt foarte mari, prohibitive și, din păcate, nu le putem prescrie pacienților noștri care pleacă din spital. Firmele de medicamente fac tot felul de lucruri ca să mai scadă prețul, dar tot nu reușesc să le aducă la un nivel care să le facă mai ușor de cumpărat de către bolnavi.
Mergând mai departe, am avea nevoie de o aparatură care să țină locul inimii, aparate care să ne ajute ca bolnavii să depășească anumite momente și să poată fi duși mai departe. Noi avem astfel de aparate, dar numărul lor este foarte mic, sunt doar trei, și atunci alegem și noi oamenii care au o șansă sau oamenii care sunt în momentul respectiv într-o clipă mai grea și li se pot pune astfel de aparate.
De câte aparate ați avea nevoie?
Am avea nevoie de 20. Asta ar contribui mult și la educația noastră, a medicilor.
Dacă ați avea tot ceea ce vă lipsește, care ar fi șansele în plus pe care le-ar avea pacienții?
Dacă am avea toate medicamentele care ne trebuie, am reuși să ameliorăm 40% dintre cazuri și în felul acesta să prelungim viața. Din punctul de vedere al aparaturii, dacă am avea mai mult decât acum, am reuși ca 20% dintre bolnavii care sunt pe punctul de a pierde lupta pentru viață să depășească acest moment și să poată să trăiască mai mult.
Cum se vede în lumea dumneavoastră, academică, ceea ce se întâmplă pe scena politică și, implicit, pe scena Sănătății din România?
Toate schimbările care se produc nu se simt a fi chiar în bine. De exemplu, în Ministerul Sănătății există o comisie de cardiologie în care erau membri cu experiență în domeniu. Dar într-o zi a fost dizolvată și s-a format o altă comisie doar din tineri. Problema este că ei nu cunosc problema cardiologiei, care este una de fond, și că fiecare s-a străduit să aducă anumite lucruri noi mai ales asupra clinicii lui. În felul acesta însă, nu s-a mers înainte, așa cum ne-am fi dorit. Nu zic că nu au făcut, fiecare s-a străduit, dar s-au și schimbat foarte repede cei care ne conduc și atunci nu s-a mers înainte pe aceeași linie.
Pe ce ar trebui să se concentreze această comisie?
Comisia ar fi trebuit să aibă o parte de cardiologie și o parte de chirurgie cardiacă. Acestea două ar fi trebuit să se înțeleagă între ele și să existe un ajutor reciproc, astfel încât să avem aparatura care să le facă viața mai ușoară bolnavilor.
Iar din punctul de vedere al ministerului sau al altor instituții?
S-au făcut niște schimbări foarte discrete. De pildă, rezidențiatul de cardiologie a ajuns, de la 6, la 5 ani. După 3 ani, s-a revenit la varianta de 6 ani. Nu văd o regulă care să-i fi făcut pe decidenți să schimbe aceste lucruri care au modificat cu totul modul de aplicare a învățământului și soarta unor copii. Trebuia să rămână de la început așa cum era așezat, pentru că tinerii au nevoie de timp că să învețe și, cu aceste schimbări, n-am făcut decât să ne grăbim, să îngrămădim niște stagii și să-i strângem în niște chingi din care nu au putut să mai iasă.
Referitor la bugetul alocat pentru medicamentele gratuite și compensate și care de mulți ani nu a mai fost majorat, impactul acestui lucru se simte în cardiologie?
Se simte mai ales în cardiologie. Odată cu trecerea timpului, odată cu înaintarea în vârstă, foarte-foarte mulți oameni devin cardiaci. Chiar dacă ei nu au avut nimic până la acest moment, adică până la 50-60 de ani, hai, până la 65 de ani, după această vârstă necesitatea medicamentelor crește. Oamenii resimt, vine pensia, vine un venit sub cel obișnuit și resimt că nu au puterea de a cumpăra așa cum ar trebui medicamentele, mai ales că, așa cum vă spuneam, medicamentele noi au un preț foarte ridicat și nu ne sunt accesibile.
Se vorbește tot mai mult despre creșterea speranței de viață, dar mai ales despre speranța de viață sănătoasă. Care este trendul României?
Este vizibil cu ochiul liber: oamenii ating 80 de ani în bună parte și este o schimbare extraordinară. Chestiunea este dacă ajung sănătoși până la vârsta aceasta. Mie îmi pare că dacă aș fi luată așa cum am terminat rezidențiatul și adusă în zilele noastre, nu m-aș fi putut adapta, nu aș fi putut înțelege care este rațiunea și cum fac doctorii ca să îi ajute pe bolnavi. Cardiologia s-a schimbat teribil. A apărut cardiologia intervențională, știți foarte bine că se închid defectele septale în mod intervențional, se deschid arterele coronare cu ajutorul unor stenturi și în felul acesta foarte mulți oameni își prelungesc viața.
Cu toate acestea, am văzut atât de mulți bolnavi, atât de diferiți ca mod de reacție. Am văzut bolnavi tineri care au făcut un infarct cu o singură afectare coronariană și care evoluează bine. Am văzut vârstnici care au făcut pe lângă infarct și endocardită, ceea ce schimbă total aspectul acestui infarct, am văzut bolnavi care fac insuficiențe cardiace severe secundare infarctului și care nu mai pot fi scoși din această situație, am văzut tineri care fac miocardite, am văzut femei care își pierd soții și cu ocazia aceasta fac o cădere psihică și, secundar, fac și o afectare cardiacă, afectare care se reface după un timp. Sunt și femei care fac modificări EKG, modificări de kinetică și care se refac după aceste modificări foarte bine. Asta este ceva nou, ceva ce nu se întâmpla înainte. Deci cardiologia s-a schimbat teribil în acești ani.
Cine este Carmen Ginghină?
Aș spune că sunt un doctor, că fiul meu este doctor și sper ca această meserie să meargă mai bine.
Sunteți un profesor cu foarte mare experiență și totuși ați ales să rămâneți puțin mai în umbră față de alți colegi de-ai dumneavoastră.
Noi, aici, la Spitalul Fundeni, facem o mulțime de manifestări. Acestea duc mai departe spitalul și duc mai departe renumele clinicii. Nu am înaintat atât de tare pe linie generală pentru că îmi consum foarte multă energie în spital și pentru că mă ocup foarte mult de bolnavi. Fără să vreau, am făcut o pasiune pentru ei și sunt foarte legată de aceștia. De asemenea, mă simt obligată să citesc foarte mult și asta îmi ia foarte mult din timp. Din aceste motive, nu fac manifestări importante, dar particip la manifestările de ecografie, de cardiografie generală, am fost președintele Societății Române de Cardiologie, am participat la tot felul de manifestări, deci nu sunt chiar retrasă, dar nu sunt nici printre cei din prim-plan.
