
Scăderea natalității nu poate fi tratată exclusiv ca o problemă de sănătate, ci necesită o abordare amplă, care să implice mai multe domenii și instituții ale statului, a subliniat Silvia Dinică, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
„Aceste tipuri de soluții au nevoie de o abordare integrată și nu țin neapărat exclusiv de domeniul sănătății. Există condiții și contexte care duc la o degradare a sănătății femeii, iar acestea țin și de alte ministere. Sunt aspecte care nu pot fi minimizate”, a declarat aceasta, evidențiind necesitatea unei colaborări interinstituționale.
Un rol important în susținerea natalității îl are programul derulat prin Ministerul Muncii, adresat atât cuplurilor, cât și persoanelor singure. „Este un program care și-a dovedit eficiența, care funcționează și care a fost analizat atent. Vorbim despre o inițiativă care începe să producă rezultate concrete”, a explicat Silvia Dinică în cadrul celei de-a 6-a ediții a conferinței ”Sănătatea femeii. Sănătatea familiei”, organizată de Revista Politici de Sănătate.
Datele recente confirmă impactul programului. „Pentru perioada 2023–2025 avem peste 2.000 de copii născuți prin intermediul acestui program. Numai în anul 2025 au fost acordate 6.302 vouchere, iar în prezent suntem în etapa de decontare a serviciilor”, a precizat aceasta.
În plus, există planuri de extindere a măsurilor de sprijin. „Avem un proiect de hotărâre de guvern aflat în etapa de avizare interministerială. Se propune acordarea a două vouchere, cu o valoare totală de 15.000 de lei, pentru aproximativ 10.000 de beneficiari”, a spus reprezentanta Ministerului.
Structura sprijinului financiar este gândită pentru a acoperi etapele esențiale ale tratamentelor de fertilitate. „Vorbim despre 5.000 de lei pentru medicamente și 10.000 de lei pentru proceduri medicale”, a detaliat Silvia Dinică.
Aceasta a subliniat că legislația poate fi adaptată în funcție de nevoile identificate în dezbateri. „Dacă apar propuneri care țin de competența Ministerului Muncii, le voi prezenta colegilor mei și vom vedea cum pot fi preluate și ulterior implementate prin acte normative”, a adăugat ea.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate