Ministerul Sănătății nu și-a exprimat intenția de a elimina medicamentele generice din lista de compensate

octombrie 25, 2013

Ministerul Sănătății precizează că nu și-a exprimat în niciun moment intenția de a elimina medicamentele generice din lista de compensate, se arată într-un comunicat de presă emis de instituţie.

"Principalul obiectiv al Ministerului Sănătății în ceea ce privește reactualizarea listei de medicamente compensate îl reprezintă creșterea accesului pacienților români la medicamente inovatoare conform noilor tehnologii, mai ales în patologiile la care acestea pot contribui la o ameliorare a stării de sănătate", se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Conform sursei citate, politica publică în ceea ce privește compensarea medicamentelor o realizează numai Ministerul Sănătății, în numele Guvernului României, și nu reprezentanții altor instituții, cum "greșit s-a recepționat în mass-media".

În plus, MS a subliniat că dorește să încurajeze consumul de medicamente generice, conform obiectivelor asumate, dar și acordului cu organismele financiare internaționale.

"În acest sens, Ministerul Sănătății subliniază încă o dată intenția de a introduce pe rețeta compensată, începând cu viitorul contract cadru, medicamentul de referință, astfel încât pacientul să fie corect informat și să aibă posibilitatea de a-și alege medicamentul cel mai ieftin. În consecință, Ministerul Sănătății va acționa în continuare potrivit prevederilor din Programul de Guvernare", potrivit Ministerului Sănătăţii.

Precizările MS sunt urmare a informațiile apărute în mass-media conform cărora ministerul "ar lua în considerare scoaterea medicamentelor generice din lista de medicamente compensate și limitarea accesului populației la medicamente cu preț accesibil", se mai arată în comunicat.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate