Interviu cu dr. Elena Cristina Dinu, vicepreședinte Comisia pentru Sănătate și familie, Camera Deputaților.
Fondurile din PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești „sunt, pe lângă fondurile guvernamentale, o mare oportunitate pentru rezolvarea într-o anumită măsură a problemei infrastructurii medicale din România”, subliniază dr. Elena Cristina Dinu. În opinia sa, o analiză onestă în ceea ce privește infrastructura medicală deficitară este primul pas către soluționarea concretă a acesteia. De asemenea, lipsa de medici specialiști își poate găsi soluționarea printr-o politică adecvată de resurse umane.
Infrastructura medicală și lipsa de medici specialiști sunt două probleme majore ale sistemului sanitar românesc, probleme ce afectează milioane de pacienți, mai ales din zonele rurale și/sau defavorizate din punct de vedere economic. Ce se poate face pentru aceștia?
Într-adevăr, aceasta este, probabil, cea mai mare problemă a sistemului sanitar și mă bucur că începem ușor, ușor să recunoaștem și să punem degetul pe rană. Fac parte dintr-o echipă de profesioniști, cunoscători ai sistemului de sănătate, care încă de la începutul activității în Comisia de sănătate au făcut o analiză onestă a acestuia – acesta fiind primul pas către soluționarea corectă a problemelor. Și, ca să revin la întrebarea dumneavoastră, fondurile din PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești (cabinetele medicilor de familie, ambulatorii de specialitate și centre medicale comunitare), dar și cele pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice (spitale noi sau dotarea celor existente cu aparatură medicală performantă), sunt, pe lângă fondurile guvernamentale, o mare oportunitate pentru rezolvarea într-o anumită măsură a problemei infrastructurii medicale din România.
În ceea ce privește lipsa de medici sau, dacă vreți, distribuția lor neunitară la nivelul țării, cu aglomerarea centrelor universitare și lipsa cu adevărat a acestora în zonele rurale sau defavorizate, va putea fi rezolvată printr-o politică de resurse umane care să crească cifra de școlarizare la rezidențiat pentru anumite specialități deficitare, dar și să stimuleze personalul medical care își desfășoară activitatea în mediul rural și în zonele cu greu accesibile.
Ca deputat ales în județul Giurgiu, care sunt principalele probleme, din punctul de vedere al accesului la servicii de sănătate, cu care se confruntă alegătorii dumneavoastră? Ce soluții există pentru rezolvarea lor?
Problemele giurgiuvenilor nu diferă cu mult de problemele celorlalți cetățeni: aici ne putem referi la probleme de acces la servicii medicale sau la calitatea acestora, dar și la lipsa infrastructurii medicale și la deficitul de medici specialiști și medici de familie. Am făcut numeroase demersuri pentru reabilitarea Spitalului Județean și pentru dotarea lui cu aparatură performantă, demersuri care s-au și concretizat, spitalul urmând să intre într-un amplu proces de reabilitare, extindere și dotare prin Compania Română de Investiții. De asemenea, pentru atragerea tinerilor specialiști la Giurgiu, autoritățile județene au oferit locuințe și au suportat costul transportului pentru cei care făceau naveta. S-au făcut eforturi pentru rezolvarea problemelor din sistemul sanitar giurgiuvean pentru că ne dorim ca toți giurgiuvenii să beneficieze de servicii medicale și tratamente exact ca în afară.
Ce proiecte de inițiative legislative pentru sectorul sanitar aveți în vedere pentru viitor?
Până la momentul actual am fost un partener de încredere pentru asociațiile de pacienți – încerc în mod constant să fiu în legătură cu problemele de la „firul ierbii”. Trebuie să fim onești și să recunoaștem că dintr-un birou nu poți simți problema „pe pielea ta”. Pentru viitor mi-am propus să fiu același partener al pacienților și să răspund, în limita atribuțiilor mele, la nevoile lor de acces la tratament și la servicii medicale de calitate, de aceea inițiativele legislative pe care le am în vedere vor urma acest deziderat.
Dacă ar fi să faceți un top 3 al problemelor din sănătate care au nevoie de rezolvare imediat, care ar fi acestea?
Corelat cu prima întrebare, pe primul loc aș putea pune resursele sistemului și problema infrastructurii medicale. Pe locul al doilea – deficitul de specialiști și inegala lor repartizare la nivelul țării, care duce la accesul scăzut la servicii medicale al unei părți a populației. Pe locul al treilea aș pune problema deficitului de medicamente ieftine din farmacii și accesul mai greoi la terapiile inovative generat de perioadele mari necesare pentru ca o terapie nouă să fie pusă la dispoziția pacienților.
de Bogdan Guță