Politici de Sanatate

Mesajul „Nedetectabil = Netransmisibil” poate remodela programele HIV/SIDA la nivel global

28 iulie
09:18 2020
Mesajul „Nedetectabil = Netransmisibil” poate remodela programele HIV/SIDA la nivel global

În terminologia specifică  HIV/SIDA, termenul „U = U” (Undetectable – Untransmittable sau Nedetectabil = Netransmisibil) înseamnă că atunci când o persoană care trăiește cu HIV este supusă unui tratament regulat, ce reduce cantitatea de virus din corpul său la niveluri nedetectabile, există un risc zero de a transmite HIV partenerului său. Nivelul scăzut de virus este descris ca o încărcătură virală nedetectabilă. „U=U” poate fi un element esențial în promovarea și derularea programelor HIV/SIDA.  

Cercetările prezentate la cea de-a 23-a Conferință Internațională privind SIDA (SIDA 2020: Virtual), având ca subiect „U = U”, indică diferite niveluri de conștientizare și de acceptare a acestui mesaj puternic, în ciuda constatării evidente că persoanele care trăiesc cu HIV nedetectabil nu pot infecta pe alții. Lansată la mijlocul anului 2016 de activiști și cercetători din New York, mișcarea U = U a implicat peste 1.000 de organizații din 100 de țări de pe fiecare continent. În prezentarea plenară de la conferință, Dayana Hernandez, membră Transvida, o organizație care oferă servicii femeilor transgender din Costa Rica, a subliniat rolul central al organizațiilor societății civile care lucrează cu persoane care trăiesc cu HIV în răspândirea mesajului U = U. Cu toate acestea, ea a mai spus că guvernele trebuie să aprobe U = U pentru ca acesta să aibă un impact maxim asupra reducerii stigmatului și ca modalitate de prevenire a infecțiilor cu HIV. Asia Nguyen, din partea CDC (Centrul American pentru prevenirea și controlul bolilor) în Vietnam,  a împărtășit modul în care atât Ministerul Sănătății, cât și liderii comunității din Vietnam au abordat U = U ca o componentă centrală a eforturilor globale de prevenire a HIV, pe lângă utilizarea acesteia pentru a reduce stigma.  Vietnam este prima țară PEPFAR (Planul de Urgență al Președintelui US pentru Asistență AIDS) care a obținut reprimarea virală la peste 95% dintre persoanele care urmează tratament antiretroviral și aprobă oficial U = U prin ghiduri naționale.

Thiago Torres, de la Fundația Oswaldo Cruz (FIOCRUZ), o instituție de cercetare în domeniul sănătății din Brazilia, a prezentat date care arată că, dincolo de grupurile afectate direct de HIV, conștientizarea și acceptarea pe scară largă a U = U rămân limitate în țară. Astfel, adulții participanți la studiul de cercetare au fost recrutați prin platforme precum Grindr, Facebook și WhatApp și au răspuns la un sondaj, inclusiv la întrebarea: „În ceea ce privește persoanele infectate care transmit HIV prin contact sexual, cât de exact crezi că este sloganul U = U (nedetectabil este egal cu netransmisibil)?” Aceasta a fost aceeași întrebare folosită și în cercetările anterioare din SUA. Eșantionul final a inclus răspunsuri de la 1690 de persoane, predominant caucaziene, bine educate și relativ bogate. În timp ce mare parte dintre persoanele care trăiesc cu HIV au perceput U = U ca fiind corect (90%), doar 68% din MSM (bărbații care au contact sexual cu alți) HIV-negativi au considerat-o ca atare.  În toate grupurile, cei cu vârsta sub 35 de ani au avut mai multe șanse să perceapă U = U ca fiind corect.

U = U (sau K = K, așa cum este cunoscut în vietnameză) a fost poziționată ca o componentă centrală a răspunsului Vietnamului la epidemia de HIV. Acest mesaj crucial a fost folosit și pentru a influența planificarea programului HIV în Vietnam. Oficialii din domeniul sănătății consideră U = U ca un mesaj versatil care este relevant pentru reducerea stigmatizării, implicarea în tratamentul HIV, testarea și PrEP (profilaxia pre-expunere).

În ceea ce privește începerea tratamentului și menținerea unei bune aderențe, ideea de U = U oferă un cadru pentru a înțelege scopul tratamentului și poate fi, de asemenea, utilizat ca un mod de măsurare a succesului tratamentului. Înțelegerea termenului „încărcare virală” este esențială pentru mesajul U = U. Educația privind importanța monitorizării încărcăturii virale ajută la creșterea cunoștințelor atât în rândul furnizorilor de servicii medicale, cât și în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV, oferind, în același timp, o motivație și creând o cerere pentru testarea de rutină a încărcăturii virale.

Nguyen a evidențiat factori importanți care au contribuit la succesul în Vietnam:

  • Acceptarea de către Guvern a mesajului U = U: Ministerul Sănătății a acceptat rapid dovezile care susțin U = U în 2017, iar țara a fost una dintre primele care au considerat că o încărcătură virală nedetectabilă (<200 exemplare / ml) este un indicator al tratamentului de succes. Aceste informații au fost distribuite  pe platforme larg accesibile pentru public, precum și în talk-show-uri.
  • Leadership comunitar: agențiile guvernamentale și comunitare au coordonat activitățile, pentru a răspândi mesajul U = U celor care aveau nevoie cel mai mult să îl audă, în special grupurile țintă, precum persoanele care trăiesc cu HIV, persoanele care își injectează droguri și tinerii MSM. Organizațiile comunitare au primit subvenții, iar liderii comunității au folosit platforme de comunicare pentru a angaja membri în  discuții în comunitate.
  • Campanii în orașe: Campaniile U = U au fost dezvoltate pentru prima dată în cele două mari orașe ale țării, pentru a schimba percepțiile publice despre HIV și pentru a încuraja acceptarea ideii că o încărcătură virală nedetectabilă oferă o protecție completă împotriva infecției cu HIV. Campaniile s-au concentrat asupra populațiilor cheie. Succesul în aceste orașe a încurajat un angajament mai larg față de mesajul U = U.
  • Implicarea furnizorilor de servicii medicale: mulți furnizori de servicii medicale au fost reticenți să împărtășească mesajul U = U cu clienții lor. Aceasta a necesitat mesaje destinate furnizorilor, adresându-le direct preocupările și educându-i în spiritul U = U. Aceste informații au fost furnizate sub formă de afișe și pagini web dedicate.
  • Găsirea „campionilor” programului: aceasta a evidențiat furnizorii de servicii medicale care au susținut mesajul U = U și succesele acestora. „Campionii” din domeniul sănătății au contribuit la punerea în practică a U = U în unități medicale, oferind instruire și asistență tehnică acestora.
  • Crearea unei campanii naționale: Campania pentru U = U este transformatoare pentru indivizi, cupluri și comunități. Această campanie a contrastat cu încadrarea învechită a HIV ca o condamnare la moarte și, în schimb, s-a concentrat asupra sănătății și longevității rezultate din suprimarea virală. Campania a fost vizibilă peste tot, de la Facebook până la stațiile de autobuz.
  • Evoluția către un cadru de prevenire antiretrovirală și servicii neutre de statut: următorul pas al Vietnamului va fi acela de a furniza servicii neutre de statut, oferind persoanelor, cuplurilor și comunităților medicația preventivă necesară, fie sub formă de tratament ca prevenție pentru persoanele cu HIV sau profilaxia pre-expunere (PrEP) pentru cei care sunt HIV-negativi.

Concluzie

Prezentările susținute indică faptul că sunt necesare mai multe etape pentru ca U = U să fie implementată ca o componentă de bază a programului general de prevenire a HIV într-o țară anume. Conștientizarea și acceptarea largă a U = U sunt cruciale. Studiul din Brazilia reprezintă un prim pas important în identificarea locurilor în care educația este necesară și modul în care poate fi adaptată la nevoile unor grupuri specifice, în timp ce Vietnamul oferă un exemplu încurajator al potențialului U = U de a remodela furnizarea serviciilor naționale de HIV.

 

Bogdan Guță

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: