Politici de Sanatate

Medicina, mass media si comunicare

13 iulie
13:38 2018
Medicina, mass media si comunicare

Dr. Richard Constantinescu, autor & iatroistoriograf, UMF„Grigore T. Popa” Iași.

Este necesar să înțelegem evoluția medicinii și a jurnalismului pornind de la dorința de vindecare și educare, clamată de fiecare; a le privi ca fenomene deopotrivă culturale și economice, a observa relația dintre cunoaștere și putere, dar și natura și modul de exercitare a autorității ambelor câmpuri; a comunicării acestora cu societatea și a punților dintre ele.  Medicii vin zilnic în contact direct și intim cu oameni aflați în momente critice (tranzitorii sau nu) ale existenței lor. Profesia medicală a dus la transformarea autorității în privilegiu social, putere economică și influență politică. Împreună cu alte puternice forțe sociale, a modelat structura instituționalizată a îngrijirii medicale. Este interesant de studiat evoluția percepției societății asupra medicilor; de la sclavi eliberați, cu un statut social precar, ca în Roma Antică, până la invidiații și acuzații medici de astăzi. În SUA, înainte de anul 1900, chiar dacă existau doctori care aveau o avere considerabilă, marea majoritate a medicilor ducea o existență modestă.

Medicii își exercită autoritatea asupra pacienților, familiilor acestora, colegilor din subordine și chiar asupra publicului larg, uneori în probleme ce le depășesc competența. De aici, conversia autorității înspre controlul diferitelor arii, a organizațiilor și politicilor guvernamentale; lupta pentru autoritatea culturală; sectorul medical este o arenă strategică specială a conflictelor politice și economice. Sociologii afirmă că respectul și prestigiul arătate medicilor au favorizat aroganța multora dintre aceștia. Medicii, priviți ca grup profesional, sunt mai puțin probabil idealizați, sistemul de sănătate a răcit relația cu pacienții, depersonalizând-o, creând, așa cum afirmă psihiatrul Alan S. Berger, un „sistem arogant”, în care există furnizori și consumatori de sănătate.
„Este de datoria noastră, ca medici, să ne amintim că suntem doar instrumente de vindecare și nu sursa acesteia. Nu trebuie să exagerăm propria noastră importanță. Suntem cu toții, medic și pacient deopotrivă, făcuți din același pământ și călătorim pe același drum – din țărână spre țărână.” (Allan S. Berger – Arrogance among Physicians)
În primii ani, studenții facultăților de medicină se imaginează ca viitori salvatori, jertfitori de sine și îngăduitori cu fiecare pacient. Mare parte din ei uită ce gândeau atunci când făceau primii pași în medicină. Odată ajunși în vârful piramidei, îi tratează pe bolnavi și pe colaboratori, după cum scria cardiologul Eric Van De Graaff, „ca pe guma de mestecat de pe podeaua unui cinematograf” ( Why are so many doctors complete jerks ). Niciodată un medic nu va crede despre el că are un comportament deplasat. Pentru specialitățile extrem de solicitante, unde adesea se aruncă înspre cei din jur vorbe dure și chiar instrumente, există colaboratori dispuși să scuze acele incidente. Însă tocmai astfel de momente dau seamă de natura sufletească a omului medic; cel care-și va păstra calmul atunci când este asaltat de pacienți, de apeluri telefonice ori de o sângerare abundentă intraoperator, acela este demn de respect. Starea de spirit poate fi mai lesne controlată decât mediul înconjurător.
„În timp ce așteaptă următoarea analiză pe coridor, îi trec prin cap toate acuzațiile pe care le-a citit în ziare la adresa medicinii moderne: «cobai umani», «spitale lipsite de suflet», «tratamente greșite», «medici acționați în judecată», «operații ce nu erau necesare», «operația a reușit, însă pacientul a murit» etc. Imaginea medicinii moderne, după cum e zugrăvită în presă, este într-adevăr înfricoșătoare. Deseori, se accentuează un caz anume, se scoate din contextul său complex și este prezentat ca un scenariu bun pentru un film «de groază». Medicina pare să apară în ziare doar când ceva nu merge cum trebuie. Foarte rar se spune ceva despre sutele de pacienți mulțumiți, despre miile de operații reușite și despre efectul binefăcător al multor medicamente. Pe de altă parte, nu trebuie nici să cădem în extrema de a mușamaliza eșecurile. Atunci când s-a făcut ceva rău sau a fost vorba de neglijență, nu trebuie să trecem cazul sub tăcere. Trebuie să recunoaștem problemele create de știința modernă prin viziunea ei părtinitoare asupra omului. Prea mult timp au fost socotite rupte unul de celălalt corpul și sufletul, scopul medicinii moderne rămânând sănătatea fizică, în timp ce nevoile spirituale și psihice au rămas neglijate. Prea mult timp medicina modernă a fost pusă pe un piedestal și a fost privită în mod nerealist.” (Dr. Samuel Pfeifer – Sănătate cu orice preț? Traducere: dr. Cristina Valea și Ernest Valea, Editura Agape, Făgăraș, 2005, pp. 13-14)
De acestea sunt conştienţi medicii, şi mai ales chirurgii, a căror mentalitate este aceea că „singura meserie adevărată e cea de chirurg”. Într-o anchetă făcută pe plan naţional în Statele Unite în anul 1988, care urmărea să alcătuiască o ierarhie a profesiilor, cetăţenii participanţi la studiu au situat pe primul loc profesia medicală ( Iustin Lupu, Ioan Zanc, Sociologie medicală. Teorie şi aplicaţii, Polirom, Iaşi, 1999, pp. 84-85 ). Un fost coleg îmi spunea, la câteva luni după ce a devenit medic de familie într-o comună din Moldova: „Eu sunt Dumnezeu acolo!”. Cu asemenea atitudini, m-am confruntat încă din studenţie. În numeroase secţii sau clinici chirurgicale, putem auzi replici de acestfel, adresate pacienţilor care încearcă să adresezeo întrebare medicului: „Aici eşti la Chirurgie. Ai înţeles? La Chirurgie! Dacă nu te operezi, pleci!”. Sociologul Petre Andrei susţinea, asemenea economistului Karl Bücher, că „prin exerciţiu şi obişnuinţă, profesiunile ajung să producă diferenţieri între oameni, împrimându-le nu numai anumite caractere psihice, ci chiar o înfăţişare exterioară specială”. Şi că „acelaşi fel de viaţă, aceeaşi concepţie, aceeaşi situaţie economică, toate acestea produc un fel de grupe profesionale cu o mentalitate specifică” ( Petre Andrei, Sociologie generală, Ediția a IV-a, Polirom, Fundația Academică „Petre Andrei”, Iași, 1997, pp. 353, 354 ). Jurnalistul și bloggerul britanic Joseph Stashko își începea astfel articolul „Journalists has to kill its ego in order to succeed”: „Jurnalismul este o profesie în mod inerent arogantă”.

„Ziaristul face ca și chirurgul: taie în carne vie, dar pentru a lecui.” (Constantin Mile, Anuarul Presei Române)
Lumea mass-mediei este diversă; fiecare sector stabilește obiective diverse, are angajați de formație diferită și se prezintă publicului în moduri distincte. Fiecărui segment îi este necesară o altă formă de intervenție din partea profesioniștilor din sectorul sanitar. Succesul oricărei încercări de educare a publicului prin intermediul presei va depinde, în mare măsură, de cât de bine au reușit să comunice profesioniștii sectorului medical cu jurnaliștii.
Mass-media încă deține un rol important în stabilirea agendei în domeniul sănătății, explicând problemele specifice și influențând reputația spitalelor. (Scott M. Cutlip, Allen H. Center & Glen M. Broom, Relații publice eficiente. Traducere Claudia Popa, Editura Comunicare.ro, București, 2010, p. 492)
Lisa Sanders, autoarea cărții „Fiecare pacient spune o poveste”, om de litere și ulterior medic, ce a practicat jurnalismul o vreme, a ajuns la concluzia că între medicină și jurnalism sunt multe asemănări: „Ești nevoit să-i întrebi pe oameni despre orice, trebuie să fii insistent și să reacționezi la lucrurile care apar” (Vidya Viswanathan, Think Like a Doctor, and a Journalist).

Mulți profesioniști din sectorul sanitar, dar și diverse instituții și organizații profesionale pot fi victime ale ignoranței sau concepțiilor greșite față de mass-media și sunt circumspecți la posibilitățile de colaborare cu jurnaliștii. Inițierea și dezvoltarea unor parteneriate cu jurnaliștii sunt benefice pentru ambele părți, dar mai ales pentru publicul larg. Relațiile bune cu presa nu garantează că povești negative ori opinii critice nu vor apărea niciodată în fluxurile de știri sau în paginile ziarelor, nici că mesajul transmis va fi publicat în forma pe care a dorit-o emițătorul.

Un spital, o instituție medicală, care întreține o politică activă cu presa, în contrast cu altele care țin jurnaliștii la distanță, sau îi activează când au un interes specific, pot beneficia de o transpunere cât mai fidelă a informațiilor comunicate; o acoperire mai largă; un impact crescut; probabilitatea mai mare a revizuirii materialului înainte de publicare; probabilitatea mai mare de a opera corecții și a adăuga comentarii ulterior (mai ales în presa online); disponibilitate la un eveniment organizat; sporirea interesului față de instituție și a angajamentului de a o sprijini în diverse acțiuni.

De reținut: mass-media nu datorează nimic instituției/organizației; instituția trebuie să le câștige interesul și atenția; editorii și ziariștii nu au obligația de a publica ceea ce o persoană/ instituție vrea ori să abordeze necritic subiectul sau chiar să-l ascundă; pentru majoritatea presei, publicarea unor materiale constituie o activitate comercială care, inevitabil, conduce la atragerea și fidelizarea unor cititori, ascultători sau telespectatori;  zilnic, paginile ziarelor și revistelor trebuie să fie acoperite cu texte și imagini, spațiile de emisie ale radiourilor și televiziunilor sunt în așteptarea unor povești noi; pot exista priorități și o anume concurență pentru diverse știri și, oricât de importantă în viziunea spitalului/managerului este propria poveste, e posibil ca aceasta să nu fie inclusă în paginile ziarului sau în programul radioului sau al televiziunii;  jurnaliștii sunt interesați de exclusivități, care le oferă un avantaj față de concurență; dacă primesc această exclusivitate, ei pot acorda mai mult timp și spațiu unei povești care le-a fost oferită în avans/prioritar;  termenele scurte din media scrisă sau audiovizuală presupun răspunsuri prompte și concise la anchete sau întrebări;  în cele mai multe cazuri, jurnaliștii sunt onești, doresc să ofere informații care sunt în interesul publicului; mulți jurnaliști respectă convenția confidențialității și înțeleg că dacă ies din acest cadru, nu vor mai fi privilegiați în comunicarea unor date sau informații; majoritatea jurnaliștilor preferă o relație de colaborare, dar în limitele păstrării independenței în gândire; presa are ca scop prezentarea cazurilor de manipulare, lipsă de onestitate, incompetență și de folosire abuzivă a resurselor;  tăcerile și reacțiile de tipul „nu comentez” îi frustrează și îi irită pe jurnaliști, și îi determină la o judecată negativă sau la o suspiciune de ascundere/ mușamalizare a unor aspecte; în cazul în care s-a decis ca afirmația „nu comentez” să fie o politică de moment/criză, atunci sunt necesare unele explicații, oferite în mod diplomatic sau confidențial. ( Bruce Hugman, Healthcare Communication, Pharmaceutical Press, London, 2009, pp. 249-252 );  esența comunicării în medicină: o ființă umană bolnavă vine la altă ființă umană să ceară ajutor.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: