
Marea Britanie va deveni primul stat membru al Uniunii Europene în care pachetele de țigări vor fi vândute în ambalaje simple, neinscripționate, după ce membrii Camerei Lorzilor au adoptat o nouă lege. Membrii Camerei superioare au fost de acord cu această modificare după ce parlamentarii au aprobat proiectul într-o majoritate covârșitoare la mijlocul lunii martie, în ciuda opoziției feroce a industriei tutunului.
Legea va intra în vigoare în mai 2016, cu un an înainte de implementarea unei legi similare, adoptată în Irlanda luna trecută și la o distanță de patru ani de la schimbarea legislației din Australia. După adoptarea noii legi, procentele fumătorilor au scăzut considerabil în Australia, deși companiile de tutun au explicat că motivul principal pentru această scădere îl reprezintă impozitele.
Directorul executiv al organizației Action on Smoking and Health (Ash), Deborah Arnott, a declarat că votul reprezintă un "moment decisiv" în lupta împotriva fumatului: "Trebuie să ne amintim de milioane de oameni care au murit prematur de boli cauzate de fumat, precum și de familiile și prietenii pe care i-au lăsat în urmă. Această durere nu trebuie să fie moștenită de copiii noștri".
De aceeași opinie este și directorul executiv al British Lung Foundation, Penny Woods: "Parlamentarii au rămas pe poziții, în ciuda opoziției acerbe ale grupurilor de interese din industria de tutun, în numele celor 200.000 de copii din această țară, care sunt în fiecare an ispitiți să cadă pradă acestui viciu".
Conform proiectului de lege, noile pachete vor fi monocrome, cu numele brandului scris cu caractere simple, lângă avertismentele cu privire la pericolele fumatului. Au fost propuse culori închise, cum ar fi verdele măsliniu, deoarece se crede că această culoare reprezintă pericolul.
Anual, tutunul ucide aproape șase milioane de oameni în întreaga lume, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Mai mult de cinci milioane din aceste decese sunt rezultatul consumului de tutun direct, în timp ce peste 600.000 sunt cauzate de expunerea la fumatul pasiv.
Sursa: www. euractiv.com
Mirabela Viașu
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate