Medicul de familie Adriana Mihalaș și echipa ”Cumpărături la ușa ta” (CLUT) au elaborat o procedură de procurare a medicamentelor cu rețetă, astfel încât pacienții vârstnici care nu se pot deplasa să își poată continua tratamentul.
Procedura vizează două categorii de persoane: bolnavii ale căror sisteme imunitare sunt grav afectate (în principal cazuri oncologice) și care au acces direct al email, precum și vârstnici bolnavi care nu au o adresă de email pe care să o poată accesa și nici prieteni, familie sau vecini la care să poată apela.
Pașii menționați în procedură sunt simpli și ușor de urmat. Medicul de familie ia legătura cu pacientul, evaluează starea si solicitările acestuia (în limita descrierilor făcute de acesta) și prescrie în format electronic rețeta , eventual și recomandările pe care le consideră oportune. Medicul trimite reteta pacientului pe mail sau acolo unde nu este posibil, direct farmaciei indicate de pacient, farmacie de unde acesta își procură, în mod curent medicamentele. Pentru transparență, în situațiile excepționale (de exemplu, pacient fără mail și aparținători), rețeta în format electronic va fi comunicată atât CASMB/ OPSNAJ/ CNAS, cât și Ordinului Farmaciștilor. Pacientul poate solicita ridicarea medicamentelor din farmacie utilizând serviciile oferite de cei peste 200 de voluntari, echipați corespunzător, instruiți GDPR și în comunicare directă cu pacientul, care au la dispoziție mijloace de deplasare rapidă, astfel încât rețetele să poată fi onorate și utilizate efectiv în beneficiul vârstnicilor.
” Menționez că procedura este circumscrisă următoarelor împrejurări excepționale: starea de urgență decretată la nivel național, situația pacienților vârstnici sau cu afecțiuni care îi împiedică să se deplaseze, izolarea impusă prin lege. Procedura este concepută doar pe durata stării de urgență și nu are în vedere încălcarea principiului concurenței, ci în considerarea principiului superior, de interes public, al ocrotirii sănătății. Această procedură va fi testată, pentru început, cu cei 40 de medici de familie din Policlinica Elias, urmând a fi extinsă în București și în județul Ilfov. În cadrul consultului telefonic, medicii pot descrie sistemul de procesare a rețetelor și medicamentelor prezentat de Echipa CLUT și pot, de asemenea, cere acordul pacientului pentru ca echipa de voluntari să preia aceste cazuri și să livreze medicamentele, în condiții de siguranță”, explică dr. Adriana Mihalaș.
Numărul de telefon al call center –ului CLUT este 0727030303.
Valentina Grigore