
Începând cu luna aprilie, sistemul TrueBeam este disponibil şi în România, în cadrul Neolife Medical Center, una dintre clinicile medicale de referinţă din România şi din spaţiul est-european. Evenimentul de lansare a avut loc pe data de 24 aprilie, în prezența a 200 de personalităţi din domeniile medical, politic şi de business, din ţară şi din străinătate, fiind deschis de dr. Claudiu Tronciu, CEO Neolife Medical Center: “Neolife aplică un concept modern de diagnostic şi tratament al cancerului, printr-o abordare integrată, care include cele mai noi echipamente şi terapii, acordarea de suport pacienţilor în suferinţă, dar şi echipe multidisciplinare, formate din medici români şi străini”.
TrueBeam este unicul aparat din România şi din regiunea care include statele vecine.
Acest sistem este superior altor acceleratoare liniare deoarece permite integrarea metodelor de radioterapie şi radiochirurgie într-un singur aparat, oferă o mai bună focalizare a fasciculului de radiaţii, reduce durata sesiunilor de tratament, precum şi numărul acestora. Astfel, cu ajutorul sistemului TrueBeam, pacienţii oncologici au o şansă reală de vindecare într-un timp mult mai scurt.
Există viaţă după cancer
George Calotă, pacient supravieţuitor al cancerului de prostată, tratat cu ajutorul aparatului TrueBeam: “Este un aparat prietenos, care nu îţi inspiră teamă, este silenţios (nu te deranjează cu nimic), nu doare (nu există niciun simptom de durere sau neplăcere), este rapid, iar pe perioada tratamentului am fost din ce în ce mai convins de utilitatea lui. La începutul deplasării mele la Istanbul, am văzut oameni în cărucior. Pe perioada tratamentului i-am văzut ridicându-se în baston şi, cel mai probabil, au început tratamentul înaintea mea deoarece au plecat pe picioare, eu rămânând pentru continuarea tratamentului”. După 40 de şedințe, astăzi este complet vindecat.
NeoLife Medical Center România este o companie membră a grupului BOZLU din Turcia, care deține la nivel internațional 18 companii și 10 branduri, activând în domeniul sănătății și al serviciilor tehnologice și de la care au fost transferate tehnologii revoluționare, know-how medical internațional și echipe multidisciplinare mixte româno-turce, cu expertiză în cele mai avansate proceduri de diagnostic și tratament la nivel internațional.
*Dr. Şükrü Bozluolcay,
preşedintele Bozlu Holding:
“Neolife Medical Center din Bucureşti este un centru modern, echipat cu cea mai avansată tehnologie medicală, dar, în acelaşi timp, are privilegiul unei echipe medicale foarte puternice, susţinută de medicii experimentaţi din Neolife Istanbul. TrueBeam, produs de Varian, liderul mondial în domeniu, este disponibil pentru prima dată în România. Este testat şi mult mai precis, comparativ cu orice altă tehnologie existentă la această oră în lume. A fost folosit pentru tratamentul a peste 5.000 de pacienţi cu cancer în centrul Neolife din Istanbul, din 2011, şi sperăm să constituie un mijloc terapeutic deosebit de eficient şi pentru pacienţii din România”.
Acad. Ioanel Sinescu,
rector al Universităţii de Medicină
şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti:
„Felicitări pentru cei care au făcut din această locaţie un centru cu adresabilitate deosebită. Era nevoie în București şi în restul ţării de un astfel de centru oncologic, modern, care se dovedeşte a fi o realizare deosebită. Noi am început deja o colaborare cu acest centru, colegii care au ajuns aici au fost foarte încântaţi de condiţiile excelente, astfel încât bolnavii care se vor adresa acestui centru, pe toate segmentele respective, vor avea motive de mulţumire şi suferinţele lor vor fi rezolvate, deoarece performanţa se află aici la ea acasă”.
www.neolife.ro