A mai căzut un guvern în România. Se schimbă din nou politica sănătății. Sunt din nou bulversați profesioniștii, dar și companiile farmaceutice. Continuitatea politicilor în sănătate ar trebui să fie obligatorie prin lege.
Sănătatea nu ar trebui să aibă culoare politică, pentru că pe pacient nu-l interesează acest aspect atunci când merge la spital sau are nevoie de medicamente. Misiunea revistei noastre este de a ține aproape de cel mai sensibil domeniu, acela al sănătății populației, de a reliefa tot ceea ce este nou și bun în sănătate, în România, Republica Moldova, dar și la nivel internațional.
Așa cum spunea dr. Mircea Olteanu, președintele Asociației Spitalelor din România – extrem de activ profesional la nivel internațional până la stingerea sa din viață, cu care am lansat în România, în urmă cu mai bine de 10 ani, seria Conferințelor Internaționale dedicate Ehealth, Managementului Bolilor Cronice, Calității și siguranței îngrijirilor medicale sau Finanțării sănătății- în orice sistem de sănătate, cel mai greu lucru de realizat, însă absolut vital, este stabilirea priorităţilor ca și componentă esenţială a oricărei politici de sănătate. Aceasta poate avea o contribuţie majoră la creşterea macroeficienţei sistemului sanitar. Utilizarea corectă a acestei metodologii poate contribui la echitatea şi reducerea inegalităţilor în furnizarea de îngrijiri medicale. Practic, toţi pacienţii vor avea acces la îngrijirile de bază tot timpul, inclusiv la medicamentele compensate şi gratuite.
Toate ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu trei probleme politice majore:
1. Cum să mobilizeze fonduri suficiente pentru a finanţa serviciile medicale;
2. Cum să aloce aceste fonduri şi să organizeze furnizarea de servicii pentru a produce cele mai mari beneficii în starea de sănătate a unui număr cât mai mare de oameni.
3. Cum să limiteze costul îngrijirilor medicale.
Creşterea costurilor îngrijirilor medicale se observă la scară mondială, fiind determinată de dezvoltarea unor tehnologii moderne şi scumpe, medicamente noi, schimbări demografice şi epidemiologice (îmbătrânirea populaţiei, boli infecţioase şi parazitare în mediul rural şi boli cronice în mediul urban).
De aceea obiectivele politice urmărite de mai toate ţările constau în:
- acces universal şi egal la îngrijiri de sănătate de calitate rezonabilă;
- menţinerea cheltuielilor pentru sănătate la un nivel acceptabil;
- utilizarea eficientă a resurselor.
Risipa în sănătate este un subiect care merită să ne preocupe, însă într-o ediție ulterioară. Acestea sunt câteva idei de bază ale politicilor de sănătate dar, de multe ori, pare că nu le cunosc cei care ar trebui. Publicația noastră nu are culoare politică, nu este susținută de niciun partid sau altă entitate de gen. Gândim și implementăm cu pasiune proiecte pe care le considerăm relevante pentru pacienți, medici și chiar pentru sistemul de sănătate. Sprijinim/promovăm oameni pe care îi considerăm cu har – medici, asistenți medicali, lideri ai asociațiilor de pacienți și mulți alții.
Sănătatea ne preocupă pentru că suntem aici de peste 15 ani și am văzut ce s-a realizat și ce nu. Unele rămân doar promisiuni, pentru că unii doar promit.
Sănătatea nu are culoare politică … cel puțin pentru noi. Singura politică pe care o facem este cea a sănătății pentru pacient.
de Maria Vasilescu, Fondator Revista Politici de Sănătate, România& Republica Moldova