Prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea
Dr. Richard Constantinescu
Invidia este religia mediocrului.
(Carlos Ruiz Zafón)
Evoluția și creația au adesea parte, în lumea medicală, de o aprigă invidie. Multora le este traversată viața de ideea anihilării celor de lângă ei. Sufletele lor sunt într-o continuă suferință. „De tot ce se înalță, invidia-i legat”, scria Alecsandri.
Ascensiunea este resimțită ca o durere de cei rămași pradă orizontalei. Aceștia încearcă să astâmpere această durere provocând o altă durere. Nu știu să admire și să iubească. Invidia și ura sluțesc, malformează relațiile dintre oameni și transformă totul în jur.
Invidia medicorum pessima
Invidia este un instinct de personalitate care duce la comportamente anormale în rândul medicilor. Observăm adesea cazuri de intimidare și chiar de hărțuire între medici. Unii colegi se implică în dispute care depășesc frontierele demnității. Defăimarea, oferirea de informații false presei, cu scopul de a compromite imaginea unui coleg, abuzuri emoționale și verbale ori violență fizică, toate acestea sunt comportamente persistente în diverse sectoare ale medicinei românești. Intimidarea, ofensele, umilirea în fața colegilor sau a pacienților, criticile nejustificate sunt motivate de unii șefi de servicii ca firești în formarea medicilor rezidenți și susțin că i-ar ajuta să se „călească” pentru viața dură din medicină. Efectele acestor acțiuni duc însă la stres, la scăderea satisfacției și a performanței, anxietate, depresie și, în final, la dorința de a părăsi clinica, sistemul și chiar țara.
Invidia, emoție frecvent nemenționată, însoțește studentul medicinist, rezidentul și, ulterior, medicul, pe tot parcursul existenței sale. Studenții, foștii elevi crescuți și educați pe principiul competiției și nu al colaborării, privesc spre colegii lor cu ochiul cel rău. Invidiază notele, aprecierile sau succesele colegilor. Etosul principal este concurența sau competitivitatea. În loc să privească în interior și să încerce să frâneze această pornire, ei, din contra, o hrănesc și ea crește în ei și îi devorează. Mediul în care vor funcționa va alimenta și va crește această emoție. Vor dori să aibă prestigiul, poziția, relațiile și banii pe care unul sau altul dintre colegi le are. Dominați de această trăire orbitoare, nu vor mai putea vedea clar. Întreaga existență le va fi axată pe invidie. Ura, invidia și resentimentul le vor deveni caracteriale. Veninul secretat de propriul interior îi va otrăvi. Acesta va fi combustibilul cu care-și vor alimenta ființa. Durerea va deveni materialitatea existenței lor. Cercetări recente demonstrează că în aceeași arie care este răspunzătoare de invidie și de gelozie se află și cea răspunzătoare de durerea mentală.
Doctorul în medicină și litere Jean-Baptiste Félix Descuret, în cartea „La Médecine des passions”, publicată la Paris în anul 1841, în urma unor analize pe zeci de mii de cazuri, a observat că profesiunile în care se discută despre recunoaștere socială se confruntă cu invidia. Aceștia sunt: scriitorii, artiștii, avocații și medicii. Descuret expune calitățile și defectele în funcție de profesie. Identifică pentru medici următoarele calități: omenie, curaj, discreție și instruire; iar printre defecte enumeră: lipsă de religiozitate, invidie și gelozie, lăcomie, incontinență. În partea a doua a volumului acordă un capitol patimilor sociale. Printre acestea sunt și invidia, și gelozia – cărora le caută etiologia și eventuale mijloace de îndreptare.
În anul 2004, British Medical Journal publica un interesant articol despre o cercetare a filosofului Signor Ferriani în legătură cu psihologia ocupațională. Studiul său, din anul 1904, arăta că invidia (gelozia) profesională se manifestă în rândul arhitecților, clericilor, avocaților, ofițerilor, profesorilor de științe și literatură, jurnaliștilor, autorilor, medicilor și actorilor. În ierarhia invidiei profesionale, arhitecții se găsesc la bază, iar medicii sunt situați aproape de vârf. Ferriani susține că medicii au o reputație proastă când vine vorba de invidie și spun despre colegii lor că sunt șarlatani. În articol se afirmă că „este de temut că într-o profesie în care bărbații sunt în mod necesar puși în astfel de rivalitate personală, precum în medicină, invidia, cu consecințele sale nefericite și de multe ori degradante, este inevitabilă”. Și nu ar fi niciun motiv pentru a fi așa de agresivă.
În articolul „Professional jealousy among medicos”, publicat în Business Recorder de psihiatrul Amin Ali Muhammad Gadit, profesor la Memorial University of Newfoundland Canada, este analizată problema geloziei / invidiei medicale. „Ar putea fi din cauza practicii superiorității pe care unii o arată față de ceilalți? Ori a competiției acerbe între cei care aleg această profesie, sau egoismului dobândit din cauza sclipiciului și respectului pe care această profesie îl poartă? Acest lucru s-ar putea datora faptului că unele persoane cu trăsături paranoide sunt atrase în această profesie și devin eventual autori?”
Autorul materialului continuă afirmând că există ipoteze ale psihologilor care susțin că medicii pot avea trăsături histrionice. „Care este probabilitatea ca medicii să aibă trăsături narcisiste, ce se manifestă prin sabotarea altor colegi, în scopul de a menține o identitate de sine umflată? Ar putea fi, de asemenea, tendința medicilor de a suferi de «rană narcisică», în caz de probleme privind competența lor diagnostică, gradul ridicat de succes și atitudinea superioară față de alți colegi. Aceasta apare ca o problemă esențială pentru manifestarea geloziei profesionale.”
Remediul contra invidiei medicale, după Ferriani, ar fi „autodisciplina și urmărirea unui ideal înalt în viață, în măsura în care sunt posibile biruirea instinctelor comerciale sordide, cultivarea unei științe nobile și practicarea artei medicale în scop benefic, ele însele cea mai bună răsplată”. Omul devotat profesiei, de dragul acesteia, pentru binele pacientului și nu spre interes personal, este puțin probabil să fie gelos și nu este atins de invidia, ura și lipsa de generozitate a celorlalți, conchide studiul.
Excelenţa, invidiată și rar apreciată
Privind înspre trecutul medicinei, ne rănesc adesea episoadele în care bucuria noului, a găsirii unui leac de multă vreme căutat de omenire sau a unei mici rezolvări pentru o problemă gravă este umbrită de cruzimea cu care a fost întâmpinată. Ferocitatea unora, orbiți de succesul unui confrate, a oprit sau a întârziat multe descoperiri din lumea medicală. Pseudosavantul, farsorul și guralivul acopereau vocea adevărului, a cumintelui descoperitor care-și prezenta smerit contribuția.
William Harvey a eliberat gândirea medicală de dogmatismul galenic. Teoria circulației sangvine, pe care a propus-o și a demonstrat-o, a declanșat reacții dure împotriva sa. În „Exercitatio Anatomica de Motu Cordis et Sanguinis in Animalibus” (1628), lucrare bazată pe studii și experimente serioase, Harvey scria: „Am fost impresionat de invidia unora, care, primind cuvintele mele orbește și fără nicio înțelegere, au încercat să mă ridiculizeze în public”. Studiind mișcările cordului, William Harvey a observat că prin contracție inima produce un zgomot care se poate auzi. Un medic venețian, ironizându-l, comenta: „Este posibil să se audă în Londra, dar în Veneția nu se aude nimic asemănător”. Galeniști precum Guy Patin, Jack Primerose ori August von Hofmann l-au ironizat și calomniat până acolo încât regele Charles I a intervenit spre a potoli valul defăimării lui Harvey.
Invidia suprimă vieţi
Nu știm dacă moartea tragică a oftalmologului pediatru David Brian Stidham este cunoscută în lumea medicală românească. În Statele Unite, cazul a stârnit un interes enorm în rândul presei și al opiniei publice, unul dintre primele cazuri mediatizate în care un doctor dorea moartea colegului său pentru că avea succes și era iubit de către pacienți.
În octombrie 2004, doctorul Stidham a fost victima colegului, de aceeași specialitate, Bradley Alan Schwartz, care, din gelozie profesională, l-a ucis. Acesta l-a angajat și plătit cu 10.000 de dolari pe Ronald Bruce Bigger, pacient de-al său, pentru a-l omorî. Medicul a fost găsit mort în parcarea centrului medical din Tucson, Arizona, unde activa, fiind înjunghiat de 15 ori și având fracturi ale oaselor craniului. Cazul uciderii cunoscutului și respectatului oftalmolog a ajuns subiectul cărții „Murder in the Old Pueblo: The True Story of the Brian Stidham Murder Case”, semnată de jurnalistul A.J. Flick.
Răsună în multe dintre spațiile medicale ecourile conversației lui Don Basilio cu Bartolo, din opera bufă a lui Rossini, „Bărbierul din Sevilla”: „Iar nenorocitul calomniat,/ terminat şi desfiinţat,/ în dispreţul general, de-i norocos,/sufletul şi-l va da./ Sufletul şi-l va da!”
Recunoașterea valorii
Două exemple de noblețe a spiritului în lumea medicală ne-au reținut atenția. Profesorul François Magendie a putut recunoaște și transmite tânărului său colaborator, Claude Bernard, respectul și admirația sa. Ne amintește despre acest episod profesorul Gr. T. Popa, într-un text dedicat marelui fiziolog francez. Magendie: „Ca un adevărat profesor, care nu dorește decât progresul, fără gelozie și fără meschinărie, recunoscu imediat valoarea elevului său. Trecuseră abia câteva ședințe de lucrări practice când, într-o zi, Magendie, entuziasmat de îndemânarea lui Claude Bernard, îi spuse sincer: «Ei bine, tu eşti mai tare decât mine»”.
Distinsul neurochirug, educator și om de știință iranian Madjid Samii a progresat în medicină datorită maestrului său de la Universitatea din Mainz, Kurt Schürmanncare, care a intuit valoarea sa și l-a susținut, contrar tuturor colegilor xenofobi germani. Într-un interviu recent, acordat publicației Hannoversche Allgemeine Zeitung, Madjid Samii declara: „Profesorul meu a avut mare încredere în mine. Lui îi datorez cariera mea de mai târziu”.
Invidia face să se risipească enorm de multă energie, fără folos, și, în plus, se dezvoltă un centru iritativ în hipocamp, care emite continuu stimuli negativi, către întregul creier.
Aria calomniei
Pacienții au dreptul la o a doua opinie. Medicilor le este foarte greu să accepte acest fapt de normalitate. Una dintre cauze o vedem a fi tot invidia. În popor auzim adesea expresia „a avea gură rea”, atunci când cineva spune despre o persoană care folosește cuvinte defăimătoare sau e constant critică la adresa colegilor. Pacienții sunt derutați și pleacă cu un gust amar de la un doctor ce-și bârfește sau denigrează colegul. „Badmouthing” se naște din gelozie profesională, invidie sau grandoare. Dar comentariile negative pe care medicii le fac la adresa colegilor pot reprezenta, utilizând mecanisme primitive de apărare psihologică, proiectarea propriilor nesiguranțe și/sau greșeli din trecut asupra celorlalți.
Colegiul Medicilor primește frecvent reclamații. Ne-am aștepta ca acestea să vină din partea pacienților ori a familiilor acestora, nemulțumiți de un anume aspect. Însă tocmai medicii sunt mulți dintre cei care sesizează această organizație profesională. Colegii semnează hârtii împotriva celor cu care împart adesea cabinetul din spital.
Nominalizarea unei importante personalități a medicinei românești pentru acordarea unui titlu, meritat, a declanșat un val de contestări. Pe adresa importantului așezământ de cultură și știință soseau necontenit memorii demolatoare, defăimătoare. Invidia îi rodea, dar inteligența și onestitatea celor care au hotărât, în final, a rodit în favoarea profesorului propus și spre onoarea celor care au decis.
Moralitate și admiraţie
Această atitudine negativă, mentalitatea de crab față de succesul altora, frecvent întâlnită în lumea medicală, o putem lesne observa ca existând la nivelul întregii națiuni. Bertrand Russell identifica în cartea sa, „În căutarea fericirii”, invidia ca fiind una dintre cauzele nefericirii popoarelor și scria că „oricine vrea să sporească fericirea umană trebuie neapărat să se preocupe de sporirea admirației și de diminuarea invidiei.
Iar ca terapie recomanda „disciplina mentală, deprinderea de a nu te pierde în gânduri fără rost. Nu poți să scapi de invidie doar cu ajutorul succesului, căci totdeauna se va găsi, în istorie sau în legendă, cineva ale cărui succese le întrec pe ale tale”.
