Interviu cu acad. Ioanel Sinescu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Carol Davila” București

Facultățile de medicină și farmacie sunt printre cele mai căutate în rândul absolvenților de liceu. Nu pentru salariile din România, ce-i drept, ci pentru perspectiva de a profesa în țări ca Germania, Italia sau Marea Britanie, unde medicii rezidenți nu câștigă doar 200 de euro pe lună. Astfel, aproape jumătate dintre absolvenții de medicină părăsesc sistemul sanitar, afectând atât calitatea sistemului medical românesc, cât și economia țării. Concluzia este simplă: România trebuie să se trezească și să facă ceva pentru a-și păstra medicii și pentru a îmbunătăți calitatea sistemului medical!

În 2013 a fost una dintre cele mai mari concurențe la UMF “Carol Davila” din 1990 încoace. Anul trecut, s-a observat o scădere a concurenței...

Nesemnificativă, în privința numărului de candidați. Dar am observat o creștere a calității candidaților, pentru că medicina este din ce în ce mai căutată nu numai pentru că este o profesie dorită, ci și pentru faptul că diplomele sunt recunoscute peste tot în Europa. Am convingerea că unii dintre candidații care vin la medicină vin cu gândul de a deveni medici și de a găsi un loc de muncă pe măsura dorințelor lor și în specialitățile pe care și le doresc undeva în spațiul european. Și asta face ca cei mai buni sau unii dintre cei mai buni absolvenți de liceu să se gândească la una dintre facultățile UMF „Carol Davila”. Astfel, și dificultatea admiterii este mai mare.

În urmă cu mai mulți ani au existat persoane care au intrat la anumite universități de medicină din țară cu nota 5. Vi se pare normal?

Dacă nu mă înșel și memoria mea este încă proaspătă, la un moment dat, acum vreo șapte-opt ani, și la “Carol Davila”, ce-i drept, cu taxă, s-au primit candidați cu media 5,00. Este adevărat, poți să intri cu taxă, acum studenții români care intră cu taxă la „Carol Davila” coboară de la ultimul intrat la buget, care are o medie foarte mare, până la 7,00, 7,10, cel mai puțin 6,90. Mai mult de atât nu am coborî nivelul și nici nu am dori să facem acest lucru pentru că nimeni, dar absolut nimeni nu are nevoie de medici mediocri, nu mai spun slabi. Dacă vom ajunge vreodată, ceea ce nu cred că se va întâmpla, în situația de a nu completa locurile cu taxă cu medii mari, renunțăm la ele și avem varianta admiterii studenților străini, care vor face studii în România, dar care sigur nu vor practica în România. Deci, chiar dacă nu vor fi studenți de cea mai bună calitate și nu vor ieși niște absolvenți străluciți, noi vom ști că nu am prejudiciat sistemul medical.

Știm că statul investește foarte mult în formarea unui medic. Despre ce sume este vorba?

Nu pot să vă spun exact cât se investește în formarea unui medic, însă dacă înmulțim 5.000 de euro pe an cu șase ani rezultă 30.000 de euro, iar această sumă nu înseamnă neapărat că atât cheltuie statul. Trebuie ținut cont că în taxa de școlarizare nu intră clădirea, salariul cadrelor didactice, materialele care se folosesc în laboratoare sau personalul administrativ. Noi formăm peste 1.500 de absolvenți pe an, iar pentru formarea lor nu sunt de ajuns cei 6.000 lei pe care îi dă Ministerul Educației pentru un student.

Își recuperează statul investiția făcută pentru formarea unui medic?

Dacă acesta rămâne să profeseze în țară, statul are șanse să-și recupereze investiția. Comunitatea își poate amortiza investiția în studenți în măsura în care absolvenții sunt foarte buni, rămân în țară și produc aici. În schimb, dacă absolvenții se folosesc de banii comunității investiți în educarea lor și pleacă să profeseze în Europa sau în afara Europei, nemaiavând vreo legătură cu România, este evident că țara a investit degeaba. Din păcate, România, când a aderat la Uniunea Europeană, nu a făcut niciun fel de specificații la acest aspect.

Câți absolvenți pleacă din sistem?

Cam jumătate la momentul absolvirii sau, și mai rău, după ce au devenit specialiști. Cei care intenționează să plece în țările din Vestul Europei, unde competiția este mai dură, știu că trebuie să fie foarte buni și, prin urmare, muncesc și mai mult, iar România poate pierde medici excepționali.

Nădejdea mea este că în Europa Occidentală gradul de saturație cu medici va crește și că se va ajunge la un moment dat la situația în care nevoia de medici în Vestul Europei să fie mai mică, iar posibilitatea de a pleca să fie mai restrânsă. Astfel, mai mulți absolvenți de-ai noștri vor rămâne în țară. Este nevoie însă și de creșterea condițiilor de lucru și a salariilor, pentru ca aceștia să nu-și mai dorească să plece. O țară civilizată se bizuie pe trei piloni: sistemul de educație, sistemul de sănătate și cel de justiție. Dacă trăiești într-o țară în care nu ești educat foarte bine, care nu are un sistem foarte bun de sănătate și în care justiția nu funcționează după o serie de reguli clare, atunci vei pleca.

În ceea ce privește calitatea învățământului medical românesc?...

Noi ne mândrim cu faptul că avem o calitate bună a învățământului medical, că în timpul celor 5-6 ani de studii de licență studenții primesc un bagaj foarte mare de noțiuni, că, în plus, încă din anul al treilea, când începem stagiile clinice, studenții au acces direct la pacienți, ceea ce nu se întâmplă în țările din Vestul Europei, unde învață pe manechine. Practica la noi este mult mai bună și îl pune pe student într-o experiență directă cu bolnavul. Poate și din acest motiv, dublat și de faptul că sunt inteligenți și muncitori, absolvenții noștri pot fi mai buni decât cei din Europa de Vest.

Trebuie menționat și faptul că învățământul medical nu este omogen. Când spun omogen mă refer la toate cele 53 de discipline pe care trebuie să le parcurgă un student la medicină. Învățământul medical nu este de același nivel peste tot. Sunt unele discipline realmente de vârf, aplecate către un învățământ foarte modern și, în același timp, cu o ștachetă a exigenței foarte ridicată, dar nu toate. În aceste condiții, vă spun că UMF “Carol Davila” este cea mai veche instituție de învățământ medical din țară și cea mai prestigioasă, dar UMF „Carol Davila” în anul 2015, când se uită la ceea ce are, constată că: Facultatea de Medicină, care a fost și este o mândrie a învățământului medical, este o clădire de 112 ani, construită pentru un număr maxim de 400 de studenți. Cum în prezent avem peste 3.500 de studenți în anii I și II, este supraaglomerată și nu mai face față exigențelor unui învățământ modern și performant.

Pentru Facultatea de Medicină Dentară trebuie să găsim o altă locație, deoarece funcționează într-o clădire cu bulină roșie de mulți ani, iar clădirea Spitalului de Medicină Dentară de pe Calea Plevnei este și ea veche. Facultatea de Farmacie împarte spațiul cu Facultatea de Geologie și are nevoie de laboratoare noi. Astfel, se impune cu stringență un campus universitar nou, care să ofere spații de învățământ moderne și condiții de cazare mai bune pentru toți studenții.

Ce înseamnă acest campus, despre ce investiție vorbim?

Investiția va fi una foarte mare, de câteva sute de milioane de euro, dar vă asigur că vor proveni din finanțare europeană. Acesta este principalul meu obiectiv până la sfârșitul mandatului și al următorilor rectori ai UMF “Carol Davila”. Trebuie să avem în vedere nevoia acestui campus și perspectiva pe termen lung, care este de a deveni una dintre cele mai mari universități din Europa Centrală și de Est.

Credeți că veți reuși să depuneți proiectul de finanțare până la sfârșitul mandatului dvs. din 2016?

Da, proiectul îl vom depune în acest an. Suntem în curs de a-l finaliza și, cu siguranță, va avea susținerea pentru a primi finanțarea. Vrem ca, în următorii ani, Universitatea să dispună de un campus nou, mare, modern și atrăgător. Ce va însemna asta? Că România, din perspectiva învățământului medical, va fi foarte atractivă pentru Europa Centrală și de Est, dar și pentru Europa de Vest. Dacă noi avem condiții de învățare și performanțe în predare egale cu cele din Franța, iar un student plătește aici o taxă de 5.000 de euro, pe când în Franța plătește zeci de mii de euro, nu e mai ieftin pentru statul francez să-și trimită studenții să învețe medicina în România? Nu trebuie uitat că statul francez are un număr limitat de locuri la medicină, pentru că nu-și propune să cheltuiască foarte mult în acest segment al educației.

Statul francez nu este și mai mândru el, așa, pentru a-și trimite studenții în România?

Într-adevăr, statul francez este mai mândru, dar își susține mândria și cu bani. Astfel, dacă este pus să cheltuiască foarte mult, ajunge să analizeze cum este mai eficient: să formeze într-un an 1.000 de studenți în Franța și alți 6.000 de care are nevoie în alte țări. Și unde să-i trimită? Acolo unde există o performanță în învățământ și unde școlarizarea este mai ieftină. Deci am putea deveni și mai competitivi, și mai cunoscuți.

Dacă acum, în fiecare an, sunt aproximativ 500 de studenți străini, la cât estimați că ar crește acest număr, odată cu lansarea noului campus?

La cel puțin 2.000 de studenți străini în fiecare an. Astfel, vom deveni centru internațional de educație în medicină. Cred că va fi extrem de benefic pentru țară, pentru universitate, pentru cadrele didactice și pentru tot ceea ce înseamnă infrastructura înconjurătoare.

Vorbeam de cei trei piloni ai unei societăți civilizate. Știm că sistemul nostru de sănătate nu este chiar competitiv și performant. Ce trebuie făcut pentru a îmbunătăți această situație?

Trebuie regândite mai multe lucruri. În primul rând, trebuie să existe criterii foarte transparente și corecte. Nu trebuie să mai spunem că sănătatea este gratuită, pentru că nu este gratuită, este scumpă și are nevoie de resurse tot mai mari. O țară cu o performanță economică scăzută și cu un procent mic din PIB alocat Sănătății, cu siguranță nu va putea oferi pacienților săi aceleași servicii ca Germania, de exemplu. Avem de lucrat la uniformizarea standardelor profesionale și a protocoalelor de tratament. Apoi, trebuie lucrat și la evaluarea competenței medicilor care asigură rețeaua națională de sănătate. Nu poți să spui că nu avem medici, trebuie găsită o soluție. Dacă în justiție acum 15 ani s-a ajuns la concluzia că salariile trebuie să fie suficient de mari încât personalul din justiție să nu fie tentat să obțină câștiguri suplimentare pentru a supraviețui decent, trebuie să se poată face la fel și pentru Sănătate, și pentru Educație. Nu vei putea să progresezi niciodată și nu vei deveni o națiune puternică și cu o economie foarte bună fără oameni sănătoși și bine educați.

Legat de schimbări, bănuiesc că știți de modificările produse în componența comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătății?

Da. Sunt incompatibilități care vizează pe toată lumea. Eu nu văd pe cineva care să nu aibă incompatibilități. Nu cred că există vreun medic în această țară care să nu fi avut de-a face cu o firmă medicală, pentru că nu este posibil. Firmele medicale nu pot exista fără sistemul medical și fără medici, iar medicii nu pot practica medicina fără produsele companiilor farmaceutice, întrucât vorbim de medicamente, de instrumente sau de dispozitive medicale. Peste tot în lume există o colaborare corectă și normală între firmele medicale și asociațiile profesionale.

Un medic din România nu-și poate permite să mergă din banii lui la congrese și conferințe internaționale, adică să plătească avion, taxe de participare și cazare, având venitul pe care îl are. Probabil că sunt și medici care câștigă în afara salariului. Dar câți și în câte specialități? Nu poți generaliza.

Din păcate, la noi se gândește mai mult pe termen scurt și nu pe termen lung...

Aceasta este problema. E nevoie de strategii bine gândite, care să nu se termine odată cu ministrul care pleacă, ci care să fie continuate. De exemplu, în Marea Britanie, când se schimbă conservatorii cu laburiștii la putere sunt înlocuite doar 146 de funcții. În Sănătate se schimbă numai ministrul, nu și secretarii de stat și personalul tehnic. În schimb, la noi se schimbă tot. Cred că este nevoie de niște politici foarte clare, aplicate și susținute fără ipo­crizie, transparent, fără bâlbâieli politice, fără jumătăți de măsură. De asemenea, este nevoie ca banii alocați Sănătății să rămână în sistem.

Comunitatea îȘi poate amortiza investiția în studenți în măsura în care absolvenții sunt foarte buni, rămân în țară și produc aici.

Nu pot să vă spun exact cât se investește în formarea unui medic, însă dacă înmulțim 5.000 de euro pe an cu șase ani rezultă 30.000 de euro, iar această sumă nu înseamnă neapărat că atât cheltuie statul.

Nădejdea mea este că în Europa Occidentală gradul de saturație cu medici va crește și că se va ajunge la un moment dat la situația în care nevoia de medici în Vestul Europei să fie mai mică, iar posibilitatea de a pleca să fie mai restrânsă.

Facultatea de Medicină, care a fost și este o mândrie a învăță­mântului medical, este o clădire de 112 ani, construită pentru un număr maxim de 400 de studenți.

Mirabela Viașu