Mai bine de 31 de organizaţii din Europa s-au aliat în lupta împotriva substanţelor chimice care afectează sistemul endocrin (endocrine disrupting chemicals – EDCs). Astfel, în cadrul campaniei EDC-Free Europe, a fost lansată o iniţiativă fotografică prin care se urmăreşte într-un mod plăcut şi creativ să fie crescut gradul de conştientizare în ceea ce priveşte modul în care aceste substanţe afectează atât starea noastră de sănătate, cât şi mediul înconjurător.
EDC-urile pot cauza probleme de sănătate serioase, cum ar fi cancerul, problemele de fertilitate, diabetul şi obezitatea. Ne confruntăm cu aceste substanţe toxice zilnic, fiind regăsite într-o gamă largă de produse şi obiecte, precum jucăriile pentru copii, produsele de igienă personală, echipamentele electronice. Fără să conştientizăm pericolul la care ne supunem, putem prelua aceste chimicale inclusiv din alimente.
Scopul acestei campanii este acela de a pune presiune asupra factorilor de decizie din cadrul instituţiilor Uniunii Europene, pentru a stabili un mod mai eficient de a reduce expunerea noastră la ceea ce organizaţii internaţionale precum OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu) şi alţi câţiva cercetători numesc ca fiind o ameninţare la nivel global.
Factorii de decizie din cadrul instituţiilor Uniunii Europene deja au aprobat o serie de măsuri în vederea reducerii expunerii la EDC-uri. Anul 2013 este un an deosebit de important pentru Comisia Europeană şi ţările din Europa pentru a pune aceste măsuri în practică astfel încât sănătatea şi mediul în care trăim să fie mai protejate.
Cei care doresc să participe în cadrul acestei campanii şi să fie parte a aceastei iniţiative pot accesa site-ul http://www.edc-free-europe.org/.Acesta este disponibil în patru limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană şi spaniolă) şi oferă tuturor posibilitatea de a-şi exprima îngrijorările asupra produselor unde s-ar putea găsi aceste substanţe toxice.
Totul se petrece într-un mod cât se poate de interactiv, persoanele dornice pot să încarce fotografii cu produsul vizat, la care trebuie să adauge săgeata cu sloganul „Is this disrupting me?” („Aceast produs îmi afectează sănătatea?”). Astfel, ele ajung să fie mai atente la substanţele la care sunt expuse în viaţa de zi cu zi şi să se documenteze cu privire la acest aspect. Fotografiile încărcate vor fi parte a unei galerii Flickr şi vor fi prezentate factorilor de decizie de către partenerii campaniei pentru a-i face pe aceştia să grăbească aprobările pentru propunerile cu privire la EDC-uri din această toamnă.
Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul campaniei EDC-Free Europe.