Politici de Sanatate

Implementarea Strategiei Naționale de Sănătate — cheia unei reforme  structurale profunde în Sănătate

17 decembrie
16:02 2015
Implementarea Strategiei Naționale de Sănătate — cheia unei reforme  structurale profunde în Sănătate

Prioritățile definite în programul de guvernare pentru a optimiza calitatea serviciilor și pentru a îmbunătăți indicatorii de sănătate sunt adecvate și tot ce rămâne de făcut este să fie puse în aplicare, consideră conf. univ. dr. Florentina Furtunescu, de la disciplina Sănătate Publică şi Management a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila”, București. Ar mai fi nevoie de o mai bună utilizare a instrumentelor și tehnicilor în fundamentarea deciziilor, de optimizarea sistemului informațional, de crearea de sisteme de monitorizare a stării de sănătate în relație cu principalii determinanți, de registre pentru bolile cronice, de analize de supraviețuire și de calitate a vieții pentru diferitele programe naționale de sănătate, precum și de evaluări ale tehnologiilor medicale.

Conform rapoartelor internaționale, deși a făcut progrese, România nu stă deloc bine în ceea ce privește îmbunătățirea indicatorilor de sănătate. De ce ne mișcăm atât de încet?

Există, într-adevăr, diferențe importante între populația Uniunii Europene și populația României în ceea ce privește starea de sănătate, în detrimentul națiunii noastre, iar aceste diferențe le măsurăm în primul rând prin nivelul de mortalitate. În sinteză, un român trăiește mai puțin față de media UE cu aproximativ șase ani, dacă este bărbat, și cu cinci ani, dacă este femeie. Cum primele două cauze de deces sunt bolile circulatorii și cancerele, care în România determină peste trei sferturi dintre decese, o analiză rapidă a modelelor de mortalitate prin aceste boli oferă, în parte, explicația diferențelor în starea de sănătate. Astfel, românii au o mortalitate prin boli cardiovasculare de peste două ori mai mare față de media UE, iar mortalitatea prin boli cerebrovasculare este chiar de trei ori mai ridicată. De asemenea, mortalitatea prin cancer este mai ridicată decât media UE, iar diferența se mărește la vârste tinere (sub 65 de ani).

A doua parte a întrebării dumneavoastră este însă deosebit de interesantă, dar și de dificilă. O primă explicație (și, totodată, una comodă) ar fi aceea că populația României (similar altor țări din Europa Centrală și de Est) a avut tradițional o stare de sănătate mai precară, comparativ cu statele mai dezvoltate din Europa. Deci, am pornit mai de jos, iar drumul până la medie este astfel mai lung. Cu toate acestea, modelele de mortalitate din țări cu istorie asemănătoare nouă — Polonia, Slovacia, Ungaria — au înregistrat îmbunătățiri mai rapide și mai consistente. Alte explicații posibile ar putea fi reprezentate de cantitatea și de calitatea serviciilor medicale curative pe care le oferă sistemul de sănătate, de accesul real al pacienților la aceste servicii, dar și de continuitatea serviciilor atât între nivelurile de asistență medicală, cât și între specialități. Pe termen mediu și lung însă, cele mai importante și mai eficace sunt serviciile preventive — adoptarea de comportamente sănătoase — renunțarea la fumat, reducerea consumului de alcool, reducerea consumului de sare și de zahăr, creșterea consumului de fructe și de legume și creșterea activității fizice pot să determine câștiguri foarte importante în starea de sănătate a populației. La acestea trebuie adăugate intervenții de prevenție secundară: examene de screening populațional pentru identificarea în stadii cât mai precoce a acelor boli potențial curabile, precum cancerul la sân, de col uterin sau de colon. Cu cât sistemul de sănătate va diversifica accesul echitabil la servicii preventive, cu atât cresc șansele de a întârzia apariția bolii sau de a obține o recuperare mai bună a persoanelor afectate.

De câțiva ani, se încearcă reformarea sistemului de sănătate pentru a răspunde mai bine nevoilor pacienților, însă încrederea populației arată exact contrariul. Din ce în ce mai mulți români se tem să se trateze în spitalele din țară. Ce ne spune acest lucru despre sistemul de sănătate?

Aș spune că reformarea sistemului de sănătate se încearcă de câteva decenii, chiar. Acesta este un proces firesc și se petrece — la dimensiuni diferite — în toate țările, deoarece nu există un model perfect de sistem de sănătate. Concomitent, populația îmbătrânește, amenințarea bolilor cronice crește, se diversifică tehnologiile diagnostice și terapeutice și cresc și așteptările pacienților. În acest context, fiecare stat încearcă să asigure un echilibru cât mai bun între resursele disponibile pentru sănătate, nevoile populației și accesul la noile tehnologii.

În România însă, reforma sistemului de sănătate rămâne un subiect controversat. Punem, în general, multă emoție, dar puțină rigurozitate atunci când emitem judecăți de valoare despre sistemul de sănătate. De exemplu, nu am văzut publicată o evaluare sistematică a încrederii populației în sistemul de sănătate. Pe de o parte, aș spune că este firesc ca aspectele nefavorabile să fie mai prezente în mass-media, comparativ cu cele favorabile. Este cunoscut faptul că veștile rele se răspândesc mai rapid decât cele bune. Pe de altă parte însă, consider că imaginea generală a sistemului de sănătate trebuie prezentată într-o manieră realistă. Să nu uităm, totuși, că sistemul de sănătate înseamnă circa 200.000 de profesioniști — medici și asistenți medicali — care merg în fiecare zi la serviciu și se străduiesc, în măsura posibilului, să răspundă cât mai bine nevoilor multidimensionale ale unei populații marcate predilect de precaritatea traiului zilnic și cu puțină disponibilitate de a se ocupa de propria sănătate. Cred că este mult spus că românii se tem să se trateze în spitalele din țară. Aceste spitale gestionează circa 4–5 milioane de internări pe an.

Nu în ultimul rând, subscriu opiniei dumneavoastră că sunt lucruri care trebuie schimbate în sistemul de sănătate. Și unele dintre ele trebuie schimbate cu celeritate — aș menționa aici preocuparea pentru asigurarea echității în accesul la servicii (fiecare cetățean asigurat trebuie să primească acele servicii de care are nevoie), diminuarea variațiilor de practică (indiferent în ce zonă sau la ce medic mă tratez, ar trebui să am aceleași șanse de a beneficia de tratamentul adecvat), dar și o reflectare mai corectă a costurilor (costurile reale ale serviciilor ar trebui evaluate). Să nu uităm, totuși, că sistemul de sănătate din România are cea mai scăzută finanțare pe cap de locuitor între statele UE.

Foarte mulți profesioniști din sănătate consideră că una dintre cele mai mari probleme ale sistemului sanitar românesc este lipsa unei viziuni pe termen lung. Sunteți de aceeași părere?

Da, consider că o viziune pe termen cel puțin mediu este imperios necesară pentru asigurarea continuității în reformarea sistemului de sănătate. Progresele în materie de sănătate se obțin în timp, de aceea este foarte important să avem obiective clar definite, măsurabile și măsurate (prin evaluări sistematice). Aș menționa aici că în prezent avem avantajul de a beneficia de un document strategic pe termen mediu — Strategia Națională de Sănătate până în anul 2020 — document deja asumat la nivel politic, care reprezintă și o condiționalitate ex-ante pentru viitoarele programe de finanțare din fonduri europene. Cred că mobilizarea pentru implementarea acestei strategii este cheia unei reforme structurale profunde în sistemul de sănătate, care poate avea ca rezultat atât îmbunătățirea indicatorilor stării de sănătate, cât și a satisfacției pacienților și profesioniștilor.

În calitate de expert în sănătate publică și management sanitar, ce recomandări i-ați face noului ministru al Sănătății?

Cred că actualul program de guvernare reflectă într-o măsură adecvată cele mai arzătoare priorități din sănătate. Accentul pus pe prevenție și pe îmbunătățirea continuă a calității la toate nivelurile asistenței medicale răspunde la problemele semnalate de dumneavoastră anterior. De asemenea, este salutară preocuparea pentru redefinirea statutului personalului medical, prin stimularea componentei motivaționale intrinseci, în încercarea de menținere a resurselor umane în cadrul național. Acest subiect este deosebit de sensibil atât la nivel național, cât și în cadrul european și în relație cu SUA. Pe de o parte, este firesc ca personalul medical, ca orice altă categorie profesională, să aibă libertatea de a accede la o viață mai bună din punct de vedere profesional și material. Pe de altă parte, formarea resurselor umane în domeniul sănătății — și mă refer atât la medici, cât și la asistente medicale — necesită un interval foarte lung de timp (nu mai vorbim de resursele financiare). Ca urmare, consider că dezvoltarea unei politici publice de acoperire adecvată cu resurse umane calificate pe termen scurt, mediu și lung este prioritară și urgentă. Aceasta ar trebui să includă atât măsuri de menținere a profesioniștilor, prin conturarea unui plan de carieră atractiv și prin flexibilizarea modalităților de exercitare a profesiilor medicale cât și la planificarea formării pe termen mediu și lung, luând în considerare caracteristicile migrației.

Nu în ultimul rând, readucerea pe agenda politică a asigurărilor private de sănătate reprezintă o alternativă viabilă de ameliorare a finanțării sistemului de sănătate.

Rămâne de văzut care vor fi măsurile concrete ce se vor adopta pentru îndeplinirea obiectivelor menționate în programul de guvernare și aș readuce aici în discuție Strategia Națională de Sănătate, care reprezintă un cadru generos pentru implementarea acestor obiective.

În programul de guvernare al premierului Dacian Cioloș se vorbește despre o nouă lege a Sănătății. Credeți că este nevoie de elaborarea unei noi legi?

Este greu de dat un răspuns scurt la această întrebare. Cred că este necesară o analiză riguroasă atât a aspectelor care necesită noi reglementări, cât și a alternativelor fezabile de reglementare. Aș remarca faptul că, în domeniul sănătății, cadrul legislativ a fost destul de dinamic în ultimele două decenii și că este nevoie, pe de o parte, de continuitate, iar pe de altă parte, de monitorizarea gradului de implementare a reglementărilor. Cea mai importantă parte la o reglementare rămâne, până la urmă, rezultatul pe care aceasta îl produce. Sigur că este de dorit să avem legi bune, chiar perfecte, dar, în plus, este esențial ca legile existente să fie aplicate sistematic și să producă schimbările vizate de procesul de reglementare.

Românii au o mortalitate prin boli cardiovasculare de peste două ori mai mare față de media UE, iar mortalitatea prin boli cerebrovasculare este chiar de trei ori mai ridicată. De asemenea, mortalitatea prin cancer este mai ridicată decât media UE, iar diferența se mărește la vârste tinere (sub 65 de ani).

Alte explicații posibile ar putea fi reprezentate de cantitatea și de calitatea serviciilor medicale curative pe care le oferă sistemul de sănătate, de accesul real al pacienților la aceste servicii.

Este salutară preocuparea pentru redefinirea statutului personalului medical, prin stimularea componentei motivaționale intrinseci, în încercarea de menținere a resurselor umane în cadrul național.

Mirabela Viașu

 

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: