Politici de Sanatate

Impactul tehnologiei informatice în industria medicală

22 aprilie
11:55 2016
Impactul tehnologiei informatice în industria medicală

Specialiştii din sistemul de sănătate, factorii de decizie de la nivel local şi central şi reprezentanţi ai industriei IT&C au participat joi la cea de-a doua ediţiei a conferinţei Next eHealth.

Subiectul principal al conferinţei a fost impactul tehnologiei informatice în industria medicală. „Medicii nu se mai pot exprima faţă de pacienţi, faţă de profesie, faţă de practica medicală dacă nu-şi însuşesc, alături de multele discipline pe care sunt obligaţi să le înveţe în facultate, şi această dimensiune digitală”, a declarat dr. Radu Dop, consilier în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Pentru prima oară în România au fost prezentate soluţii informatice de mobile- health, echipamente Google Chromebooks, precum şi prima soluţie hardware- software cu ochelarii Google pentru domeniul medical, dezvoltată de o echipă de developeri români.

Un sistem informatic bine pus la punct optimizează sistemul informaţional din sănătate şi corectează comportamente ineficente, a atras atenţia prof. univ. dr. Vasile Cepoi, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Managementul Calităţii în Sănătate (ANMCS). „În general, dacă vorbim despre sistemele informatice din sănătate, putem să observăm un lucru: că ele nu sunt interoperabile. La această dată există o multitudine de fluxuri informaţionale care nu se concentrează nicăieri şi nu conturează un tablou de bord pentru managementul sănătăţii care să permită luarea unor decizii coerente şi fundamentate. Avem un sistem informaţional deficitar… Date despre starea de sănătate a populaţiei nu mai avem pentru că din 1986 nu s-a mai făcut o anchetă a stării de sănătate, iar datele care se raportează de către medicii de familie nu sunt validate, sunt raportări făcute aleator”, a declarat dr. Vasile Cepoi. „Am constatat ca dacă informatizezi haos, tot haos obţi. Dacă nu ne vom ocupa să optimizăm fluxurile informaţionale şi să aducem la zi sistemul informaţional, tot efortul informaticienilor va fi un eşec. Şi la această dată constatăm că, deşi dispunem de un volum imens de date, nu putem să le folosim. Mai mult, cei care se ocupă de managementul sănătăţii nu ştiu să folosească aceste date. Deşi sistemele informatice existente în sănătate ne pun la dispoziţie nişte rapoarte preformate care ar consitui un tablou de bord pentru decidenţi, ele nu sunt utilizate de către aceştia. Deci trebuie format modul de lucru al celor care lucrăm în sistem să utilizăm aceste instrumente puse la dispoziţie la capacitatea lor maximă. Noi le utilizăm ca o soluţie complementară la lucrul pe hârtie. În loc să economisim timp, mai mult îl pierdem”, a  concluzionat dr. Vasile Cepoi.

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: