Politici de Sanatate

Nu este un virus nou, nu este  o altă  tulpină a coronavirusului, amenințarea HHR acționează la nivel global, fiind prezentă din SUA în India și din Marea Britanie în România. Healthcare Human Resources (HRR) crisis – criza resursei umane din sistemul sanitar pune presiune pe tot ce înseamnă asistență medicală, un sector vlăguit de pandemia de COVID-19.

O problemă veche

COVID-19 i-a solicitat la limită pe lucrătorii din domeniul sănătății. Provocările existente în ceea ce privește epuizarea, sănătatea mintală și violența la locul de muncă au fost exacerbate, pe lângă riscul ridicat și persistent de expunere la infecții și deces. Chiar și înainte de pandemia de COVID-19, țări aflate în toate etapele de dezvoltare au cunoscut un deficit de lucrători din domeniul sănătății. Această criză a resursei umane, în special la nivel de recrutare și de păstrare a personalului medical, a determinat crearea, în 2016, a Strategiei globale privind resursele umane pentru sănătate a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): Forța de muncă 2030, care a dus la o creștere cu 29% a forței de muncă din domeniul sănătății, ajungând la 65 de milioane până în 2020. Într-o analiză realizată pentru Reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial (ianuarie 2023), Adrienne Rivlin și Tara Lumley amintesc că „și înainte de pandemie, sectorul sănătății era unul dintre cele mai periculoase în care se putea lucra. Angajații din domeniul sănătății au de patru ori mai mare riscul de a fi atacați decât alți profesioniști, cei mai expuși fiind medicii și asistentele începători și cei care lucrează în spitalele guvernamentale, în departamentele de urgență și în unitățile de terapie intensivă”. Astfel, „India are o pondere disproporționat de mare de incidente legate de violență și a atras atenția la nivel mondial pentru opoziția deosebit de discriminatorie și vehementă față de medici în timpul pandemiei COVID-19. Un studiu a constatat că 75% dintre medicii indieni au suferit violențe de un anumit tip la locul de muncă. În ciuda măsurilor menite să reducă acest fenomen, cum ar fi legi mai stricte, amenzi de până la 1.000.000 de rupii pentru violența împotriva lucrătorilor din domeniul sănătății și securitate sporită, problema pare să se agraveze”. Consecințele violenței împotriva lucrătorilor din domeniul sănătății pot fi grave: „decese sau leziuni care pun viața în pericol, reducerea interesului pentru muncă, nemulțumirea la locul de muncă și afectarea funcționării, mai multe zile de concediu, depresie, tulburare de stres post-traumatic, declinul valorilor etice, creșterea practicii de medicină defensivă, scăderea siguranței pacienților și mai multe evenimente adverse. Dar există, de asemenea, consecințe pentru sistemele de sănătate și pentru societate în general, deoarece violența catalizează potențialul de epuizare, ceea ce duce la plecarea multor profesioniști și la reducerea recrutării în acest sector”, subliniază Adrienne Rivlin și Tara Lumley.

Stresul și epuizare agravează deficitul de personal

Cel mai recent sondaj realizat de Commonwealth Fund, Stressed Out and Burned Out: The Global Primary Care Crisis. Findings from the 2022 International Health Policy Survey of Primary Care Physicians, constată că majoritatea medicilor de asistență medicală primară din zece țări cu venituri ridicate spun că sunt epuizați și stresați și mulți dintre ei consideră că pandemia a avut un impact negativ asupra calității îngrijirii pe care o oferă. Medicii mai tineri (sub 55 de ani) au fost mai predispuși să se confrunte cu stres, stres emoțional sau epuizare. Jumătate sau mai mult dintre medicii mai în vârstă din majoritatea țărilor au declarat că vor înceta să mai consulte pacienți în următorii trei ani, lăsând o forță de muncă în domeniul asistenței medicale primare formată din medici mai tineri, mai stresați și mai epuizați. Autorii acestui sondaj admit că înainte de izbucnirea epidemiei COVID-19, „se preconiza că sistemele de sănătate la nivel mondial se vor confrunta cu o lipsă de medici în următorii ani”. Astfel, rezultatele sondajului „arată că ratele ridicate de epuizare, stres și stres emoțional ale medicilor în timpul pandemiei ar putea foarte bine să accelereze această problemă în majoritatea țărilor cu venituri ridicate chestionate, unde mai mult de jumătate dintre medicii de îngrijire primară mai în vârstă din majoritatea țărilor au declarat că nu vor mai vedea pacienți în termen de trei ani”. De asemenea, „în anumite țări, cum ar fi Noua Zeelandă și Regatul Unit, chiar și mulți medici mai tineri spun că intenționează să nu mai profeseze. Între timp, în Statele Unite, procentul studenților la medicină care aleg să lucreze în domeniul asistenței medicale primare continuă să scadă, studenții optând în schimb pentru domenii de specialitate. Rămâne de văzut dacă impactul pandemiei asupra forței de muncă din domeniul sănătății va avea consecințe pe termen lung”.

Europa – imagine îngrijorătoare

Sistemele de sănătate din Europa scârțâie sub presiunea lipsei de personal, a epuizării post-pandemice și a bugetelor limitate, ceea ce a determinat mai multe acțiuni de protest la sfârșitul anului 2022, din Spania până în Belgia, inclusiv prima grevă națională a asistentelor medicale britanice, subliniază Joanna Gill, corespondentul pentru Europa al Fundației Thomson Reuters. Un raport al OMS Europe avertiza că deficitul de personal în domeniul sănătății și al îngrijirii în regiunea europeană a OMS reprezintă o „bombă cu ceas”, citând îmbătrânirea forței de muncă în rândul medicilor și al altor categorii de personal medical ca fiind una dintre principalele motive de îngrijorare. În 13 din cele 44 de țări cu date disponibile, cel puțin 40% dintre medici au vârsta de 55 de ani sau mai mult. Prin comparație, din cele 36 de țări care dispun de astfel de date pentru asistente medicale, doar patru au o forță de muncă în care 40 la sută dintre asistente au 55 de ani sau mai mult. În Italia, peste 56% dintre medici au vârsta de 55 de ani sau mai mult. În alte părți ale UE, gradul de îmbătrânire a forței de muncă din rândul medicilor este, de asemenea, foarte ridicat în Letonia, Estonia, Ungaria, Germania, Bulgaria, Franța, Belgia, Luxemburg și Lituania. Sectorul, care este compus în principal din femei, se confruntă cu un deficit de un milion de lucrători din domeniul sănătății și asistenței medicale, potrivit Federației Europene a Sindicatelor din Serviciile Publice, care reprezintă 8 milioane de lucrători din sectorul public din întreaga Europă.

Conform raportului amintit, „disponibilitatea lucrătorilor din domeniul sănătății variază de 5 ori de la o țară la alta. Densitatea cumulată a medicilor, asistentelor și moașelor variază de la 54,3 la 10 000 de persoane în Turcia la peste 200 la 10.000 de persoane în Islanda, Monaco, Norvegia și Elveția. La nivel subregional, țările din centrul și vestul Asiei au cele mai mici densități, iar țările din nordul și vestul Europei au cele mai mari densități. Pe baza celor mai recente date disponibile pentru anul 2022, regiunea are în medie:

• 80 de asistente medicale la 10.000 de persoane,
• 37 de medici la 10.000 de locuitori,
• 8 kinetoterapeuți la 10.000 de persoane,
• 6,9 farmaciști la 10.000 de persoane,
• 6,7 dentiști la 10.000 de persoane,
• 4,1 moașe la 10. 000 de persoane”.

Anglia – studiu de caz

Distribuție inechitabilă a personalului medical este agravată de faptul că medicii migrează din ce în ce mai mult în țările cu venituri mai mari în căutarea unor condiții de muncă mai bune și a unor oportunități de carieră mai bune. Această criză de recrutare și de păstrare a cadrelor medicale are consecințe economice și sanitare în țările de origine, de regulă țări cu venituri mici și medii, precum și implicații pentru întreaga comunitate globală de sănătate, deoarece disparitățile în ceea ce privește competențele și disponibilitatea lucrătorilor din domeniul sănătății se amplifică. De exemplu, utilizarea incorectă a antibioticelor din cauza specializărilor sau a experienței limitate în țările cu venituri mici și mijlocii exacerbează și mai mult problemele globale de rezistență antimicrobiană. În plus, pe măsură ce lucrătorii din domeniul sănătății ajung în țările cu venituri ridicate, aceștia continuă să se confrunte cu probleme cum ar fi, de exemplu, programe de lucru în schimburi care sunt în contradicție cu viața de familie precum  și niveluri ridicate de stres. Mulți lucrători din domeniul sănătății suferă de o lipsă de satisfacție profesională și de „prejudiciu moral”, deoarece frustrarea crește din cauza constrângerilor și a incapacității de a îngriji pacienții în mod holistic. La aceasta se adaugă sistemele și fluxurile de lucru lente și birocratice, plictiseala crescândă datorată autonomiei tot mai reduse și un sentiment limitat de comunitate, deoarece se lucrează zilnic în medii necunoscute, cu colegi necunoscuți și nu au un spațiu de lucru dedicat.

O situație elocventă în acest sens este cea a Angliei, unde unul din șase membri ai personalului NHS declară o altă naționalitate decât cea britanică, se precizează într-un raport din Biblioteca Camerei Comunelor, Parlamentul Marii Britanii. Raportul  conține statistici privind naționalitatea personalului NHS pentru medici, asistente medicale și alte grupuri, cifrele privind cetățenii UE și schimbările de la votul pentru Brexit.  Astfel, cea mai mare parte a personalului NHS din Anglia este britanic – dar aproximativ 16,5% sunt de altă naționalitate. Aproximativ 220.000 din cei 1,4 milioane de angajați declară o naționalitate non-britanică. Acest lucru reprezintă unul din șase membri ai personalului NHS cu o naționalitate cunoscută. Între ei, acești angajați au peste 200 de naționalități diferite. Peste 95.000 sunt cetățeni asiatici (7,2%), în timp ce peste 70.000 sunt cetățeni ai UE (5,3%). România se afla pe locul 10, într-un clasament al țărilor din care provin angajații NHS, cu un număr de 5.519 cetățeni români care lucrează în sistemul sanitar britanic. Aceste date sunt valabile pentru luna iunie 2022.

Un alt aspect, prezent în Marea Britanie, este adus în discuție de Adrienne Rivlin și Tara Lumley, care amintesc de „salariul limitat și de factorii de descurajare, cum ar fi normele fiscale ale sistemului de pensii NHS din Regatul Unit, care îi forțează pe unii dintre cei mai experimentați medici să se pensioneze, să își reducă volumul de muncă și să renunțe la posturile de conducere de teama de a nu suporta taxe semnificative, pe lângă taxele de plată în funcție de venituri și alte taxe fiscale. Nu este nicio surpriză că forța de muncă din domeniul sănătății se află într-un punct de ruptură.”

Ce se poate face?

În ciuda măsurilor progresive luate în multe locuri, sunt necesare mult mai multe investiții, inovații și parteneriate pentru a evita în viitor o lipsă suplimentară de forță de muncă în domeniul sănătății și al asistenței medicale. Astfel OMS/Europa „îndeamnă toate statele membre – chiar și pe cele care au în prezent o densitate a forței de muncă peste medie – să nu piardă timpul și să ia următoarele 10 măsuri pentru a consolida forța de muncă din domeniul sănătății și al asistenței medicale:

• alinierea educației la nevoile populației și la cerințele serviciilor de sănătate,
• să consolideze dezvoltarea profesională pentru a dota forța de muncă cu noi cunoștințe și competențe,
• să extindă  utilizarea instrumentelor digitale care sprijină forța de muncă
• elaborarea de strategii care să recruteze și să păstreze lucrătorii din domeniul sănătății în zonele rurale și îndepărtate,
• să creeze condiții de lucru care să promoveze un echilibru sănătos între viața profesională și cea privată,
• să protejeze sănătatea și bunăstarea mentală a forței de muncă,
• să consolideze capacitatea de conducere pentru guvernanța și planificarea forței de muncă,
• să îmbunătățească sistemele de informații din domeniul sănătății pentru o mai bună colectare și analiză a datelor,
• să crească investițiile publice în educația, dezvoltarea și protecția forței de muncă,
• să optimizeze utilizarea fondurilor pentru politici inovatoare privind forța de muncă.

Bogdan Guță